VÎJÎITÚRĂ, vîjîituri, s. f. (Și în forma vîjiitură) Vîjîit. Un nou salt, dar vîjîitura ne-a luat înainte, explozia e acolo unde vram noi să ne oprim. CAMIL PETRESCU, U. N. 360. Se auzi o dulce vijiitură de vînt, care aducea un miros de trandafir și de rosmarini. ISPIRESCU, L. 114. – Variante: vîjiitúră, vîjeitúră (RETEGANUL, P. I 29), vîjietúră (SANDU-ALDEA, U. P. 140, ISPIRESCU, L. 6) s. f.