VRÁJBĂ, vrajbe, s. f. Ceartă, neînțelegere, dușmănie, dezbinare. V. vrăjmășie. Tocmai cînd se mai potoli vrajba, sosi și Pavel Tunsu cu o mutră jalnică de parc-ar fi venit de la un mort. REBREANU, R. II 41. Cele răle să se spele, cele bune să s-adune; vrajba dintre noi să piară și neghina din ogoară. CREANGĂ, A. 60. Să vedeți voi certe, Lupte, vrajbe-ntre boieri, Pentru scaun și averi! ALECSANDRI, P. II 107. ◊ Expr. A băga vrajbă v. băga (II 3). – Pl. și: vrăjbi. – Variantă: vrájmă (ISPIRESCU, U. 2) s. f.