vrédnic, -ă adj. (vsl. vrĭedinŭ, bg. vrĭeden, a. î. cr., vrĭednik, om vrednic, rus. vrédnyĭ, vătămător). Capabil, în stare (rar azĭ): nu e vrednic să plătească. Harnic: albină vrednică. Demn: vrednic de laudă. Adv. A te purta vrednic. – În est și vreĭnic (ca udmă, uĭmă), în vest și vrenic.