vréme f.. pl. vremĭ și vremurĭ (bg. vreme, d. vsl. vrĭemen; rus. vrémĕa). Timp: în (saŭ pe) vremea Romanilor, în vremea de azĭ. Răgaz: n’am vreme. Prilej: Starea atmosfereĭ: vreme frumoasă. Înrăirea atmosfereĭ spre ĭarnă: pisica, porcu face a vreme. Devreme, timpuriŭ, nu tîrziŭ a te scula devreme. Din vreme, din timp: adă-țĭ lemne din vreme, că vine ĭarna. La vreme, la timpu cuvenit; toate lucrurile la vreme (la vremea lor). Pe vreme de, pe timp de: pe vreme de ĭarnă. De vreme ce, (vechĭ și de vreme că), de oare ce, fiind-că. În vreme ce, pe cînd: cărbunele e negru, în vreme ce varu e alb. Pe vremurĭ (vest), odinioară: ce era acest om pe vremuri!