vrăjmaș definitie

18 definiții pentru vrăjmaș

VRĂJMÁȘ, -Ă, vrăjmași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Dușman; inamic. 2. Adj. (Despre oameni) Dușmănos, învrăjbit. ♦ Rău, crud, câinos, hain. ♦ (Despre locuri, vreme etc.) Primejdios, potrivnic; cumplit, grozav. [Var.: vrășmáș, -ă s. m. și f, adj.] – Cf. vrajbă.
VRĂȘMÁȘ, -Ă s. m. și f., adj. v. vrăjmaș.
VRĂJMÁȘ, -Ă, vrăjmași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Dușman; inamic. 2. Adj. (Despre oameni) Dușmănos, învrăjbit. ♦ Rău, crud, câinos, hain. ♦ (Despre locuri, vreme etc.) Primejdios, potrivnic; cumplit, grozav. [Var.: vrășmáș, -ă s. m. și f., adj.] – Cf. vrajbă.
VRĂȘMÁȘ, -Ă s. m. și f., adj. v. vrăjmaș.
VRĂJMÁȘ1, vrăjmași, s. m. Dușman (1). Vrăjmașii nu sînt oameni, sînt trăsnete, sînt fiare Și sar, aleargă, mușcă, de sînge însetați. EFTIMIU, Î. 145. În Ion simțea un vrăjmaș. REBREANU, I. 57. Vrăjmașii noștri cei onești ne fac mai mult bine decît amicii fără onoare. BOLLIAC, O. 258. ♦ (La sg. cu valoare de pl.) Adversar în război, inamic. Oștenii mergeau spre vrăjmaș pe drumuri care nu se vedeau, ca înspre un țărm necunoscut. SADOVEANU, O. VI 19. Țeara-i mică, țeara-i tare Și vrăjmașul spor nu are! ALECSANDRI, P. III 213. – Variantă: vrășmáș (EFTIMIU, Î. 42, SANDU-ALDEA, U. P. 122, BELDICEANU, P. 92) s. m.
VRĂJMÁȘ2, -Ă, vrăjmași, -e, adj. 1. (Despre persoane) Învrăjbit, dușmănos. De atunci țara se împărți în două tabere vrăjmașe. BĂLCESCU, O. I 255. Nu-s la inimă pizmaș, Ci pe Macovei vrăjmaș. TEODORESCU, P. P. 596. ♦ (Despre locuri, împrejurări, vreme etc.) Primejdios; potrivnic. Nu-mi pare cuminte să înnoptăm în asemenea locuri vrăjmașe. C. PETRESCU, A. 308. Cu nevoile noastre am întîrziat... sania rea, boii slabi, vremea vrăjmașă. MIRONESCU, S. A. 36. Pe aici vremea e tot vrăjmașă: de două zile ne bate o furtună grozavă. CARAGIALE, O. VII 19. 2. Rău, cîinos, hain, crud. Mult ești tînăr și gingaș, La inimă om vrăjmaș. BELDICEANU, P. P. 337. De n-ai fi tu om pizmaș Și la inimă vrăjmaș. ALECSANDRI, P. P. 42. 3. Strașnic, cumplit, grozav. Ploaie, zăpadă, măzărică și vînt vrăjmaș, de nu mai știe vita cum să se-ntoarcă, să poată răsufla. CARAGIALE, la CADE. După o bătălie vrăjmașă de două ceasuri, elefantul omorî un cap al balaurului. GORJAN, H. II 25. ◊ (Adverbial) Vrăjmaș suflă pe cîmp vîntul ăsta înghețat. V. ROM. noiembrie 1953, 155. Și-n detunătura puștilor căzu trăsnit, grămadă, cornistul care, singur-singurel, mai rămăsese în picioare sunînd vrăjmaș atacul. MIRONESCU, S. A. 30. – Variantă: vrășmáș, -ă (RETEGANUL, P. I 40, ȘEZ. II 17) adj.
VRĂȘMÁȘ1 s. m. v. vrăjmaș1.
VRĂȘMÁȘ2, -Ă adj. v. vrăjmaș2.
vrăjmáș adj. m., s. m., pl. vrăjmáși; adj. f., s. f. vrăjmáșă, pl. vrăjmáșe
vrăjmáș s. m., adj. m., pl. vrăjmáși; f. sg. vrăjmáșă, art. vrăjmáșa, g.-d. art. vrăjmáșei, pl. vrăjmáșe
VRĂJMÁȘ s., adj. 1. s., adj. v. dușman. 2. adj. v. dușmănos.
Vrăjmaș ≠ amic, prieten
VRĂJMÁȘ3 ~i m. 1) persoană care urăște pe cineva și caută să-și facă rău; dușman. 2) Fiecare dintre părțile beligerante implicate într-un conflict armat; dușman; inamic. /cf. vrajbă
VRĂJMÁȘ1 adv. Strașnic; grozav. /cf. vrajbă
VRĂJMÁȘ2 ~ă (~i, ~e) 1) Care manifestă dușmănie; care are o atitudine răuvoitoare; dușmănos; ostil. 2) (mai ales despre vreme) Care nu este prielnic; nefavorabil. /cf. vrajbă
vrăjmaș a. și m. dușman, ostil. [Tras din vrajmă].
vrăjmáș, -ă s. (d. vrajbă). Dușman: vrăjmaș de moarte. – Ca adj. e fals.
VRĂJMAȘ s., adj. 1. s., adj. adversar, dușman, inamic, potrivnic, (pop.) pizmaș, pizmuitor, (înv. și reg.) pizmătar, pizmătareț, (înv.) neamic, neprieten, nepriitor, pîrîș, sculător. (Un ~ de temut în luptă.) 2. adj. dușmănos, inamic, neprietenesc, neprietenos, ostil, potrivnic, (pop.) pizmaș, pizmuitor, vrăjmășesc, (înv. și reg.) pizmătar, pizmătareț, (reg.) vrăjmășos, (înv.) dușmănesc, mînios, potrivitor. (O acțiune ~.)

vrăjmaș dex

Intrare: vrăjmaș (s.m.)
vrăjmaș 1 s.m. substantiv masculin admite vocativul
vrășmaș 1 s.m. substantiv masculin admite vocativul
Intrare: vrăjmaș (adj.)
vrăjmaș 2 adj. adjectiv
vrășmaș 2 adj. adjectiv