VRĂJBÍT, -Ă, vrăjbiți, -te, adj. (Învechit) Învrăjbit; certat; dușmănos. Văzui dă dăparte O grămadă dă oameni vrăjbiți Aducînd unul altuie moarte. BUDAI-DELEANU, Ț. 328.

vrăjbí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjbésc, 3 sg. vrăjbéște; conj. prez. 3 sg. și pl. vrăjbeáscă

vrăjbésc v. tr. (d. vrajbă; vsl. vražĭdovatĭ, a dușmăni). Ps. S. ș. a. Dușmănesc. V. învrăjbesc.