vótru (-ri), s. m. – 1. Codoș, proxenet. – 2. (Trans.) Pețitor. – Var. Mold. hotru, Banat motru și der. Origine incertă. Pare să depindă de sb. motriti „a privi”, dar rezultatele rom. nu sînt clare. Legătura cu sl. votrĭ „fierar”Tiktin) nu pare mai convingătoare. Poate metateza lui *vrotu (vrut) < a vrea, cf. vruță „codoașă”. – Der. votri, vb. (a codoși; Mold., a critica, a insulta; Trans., a aranja o căsătorie); votrie (var. votrenie), s. f. (codoșlîc). Cf. Iordan, BF, IX, 122.