vorbésc v. intr. (d. vorbă). Articulez vorbe exprimînd o cugetare, cuvîntez, grăĭesc: copilu începe a vorbi. Articulez vorbe ca omu, dar fără a cugeta: papagalu vorbește. Pronunț: a vorbi pe nas. Îmĭ exprim ideile într’un mod oare-care: a vorbi pin gesturĭ, ca munțiĭ. Mă exprim, îmĭ desfășor ideile: acest orator vorbește frumos. Tratez: profesoru a vorbit despre Cezar, cartea asta vorbește despre astronomie. V. tr. Mă folosesc de o limbă: a vorbi românește, limba românească. Stabilesc, mă învoĭesc, mă înțeleg: am vorbit să-mĭ trimeată pachetu acasă. V. refl. Îs vorbit, îs întrebuințat: limba franceză se vorbește maĭ pretutindenĭ. Mă înțeleg, stabilesc o învoĭală: s’aŭ vorbit să fugă. A vorbi răŭ saŭ bine despre cineva, a-l defăima saŭ a-l lăuda. A vorbi pe cineva de răŭ saŭ de bine, a-l defăima saŭ a-l lăuda. A vorbi de sus, a vorbi cu un superior, cu mîndrie. A vorbi într’aĭurea, a aĭura. – Și horghésc (Mold. Pop.).