VOPSEÁ, vopsele, s. f. (Și în forma văpsea) 1. Materie colorantă obținută prin suspensia unui pigment într-un lichid (apă, ulei etc.) și folosită la colorarea diferitelor obiecte; boia. V. culoare. (Poetic) Jos s-așterne covorul văpsit cu mii de văpsele, Ce singură firea-l țese din ierburi și floricele. HASDEU, R. V. 61. ◊ Expr. (Familiar) A ieși la vopsea = a o scoate la capăt, a ieși din încurcătură. Ne mai socotim mîine, duminică. Om vedea atunci cum ieșim la vopsea. PAS, L. II 52. ♦ Culoare folosită în pictură. Și mai dă-i, doamne, vopsele Și hîrtie chinezească, Pentru ca, mînjind cu ele, Slava ta s-o smîngălească. ARGHEZI, V. 11. ◊ Fig. (Învechit) Alții au descris și vor descrie aceste întimplări mărețe, cu mai multă pompă, cu mai frumoase văpsele. ARHIVA R. I 120. Voi pune a mea silință Adevăru-a imita, Măcar în vorbele mele Să poci să găsesc văpsele. ALEXANDRESCU, M. 224. 2. (învechit) Culoare (1); nuanță. Ochii lui aveau încă o ușure văpsea de alb-albastru. NEGRUZZI, S. I 58. – Pl. și: vopseli (ISPIRESCU, L. 297). – Variante: văpseá, (învechit) văpseálă (ALECSANDRI, P. II 19) s. f.