VOLUPTÁTE, voluptăți, s. f. 1. Plăcere mare a simțurilor, a trupului. 2. Desfătare sufletească; încântare, satisfacție. – Din fr. volupté, lat. voluptas, -atis.

VOLUPTÁTE, voluptăți, s. f. 1. Plăcere mare a simțurilor, a trupului. 2. Desfătare sufletească; încântare, satisfacție. – Din fr. volupté, lat. voluptas, -atis.

VOLUPTÁTE s. f. 1. Plăcere mare a simțurilor. Topită în voluptatea amețelei [dansului] surîdea c-o ușoară cochetărie. BART, L. 156. Într-o lume fără umbră e a soarelui cetate, Totul e lumină clară, radioasă voluptate. EMINESCU, O. IV 132. 2. Desfătare sufletească, încîntare. Printre aceștia, o ființă cu totul excepțională se afla, înzestrată cu toate darurile minții și ale inimii... încît spiritul meu fu un îndelung prilej de contemplare și voluptate. BOGZA, C. O. 5. Își făcea o plăcere din necaz, și din durere, o voluptate. CARAGIALE, O. III 237. Sufletul cu voluptate în extaz adînc plutește. ALECSANDRI, P. A. 126.

voluptáte s. f., g.-d. art. voluptắții; pl. voluptắți

voluptáte s. f., g.-d. art. voluptății; pl. voluptăți

VOLUPTÁTE s. v. desfătare.

Voluptate ≠ calvar

VOLUPTÁTE s.f. 1. Plăcere a simțurilor, a trupului. 2. Desfătare sufletească; încântare, satisfacție. [Cf. fr. volupté, lat. voluptas].

VOLUPTÁTE s. f. 1. plăcere a simțurilor, a trupului; voluptuozitate (1). 2. desfătare sufletească; încântare. (< fr. volupté, lat. voluptas)

VOLUPTÁTE ~ăți f. 1) Plăcere mare a simțurilor. 2) Plăcere estetică sau morală deosebită; desfătare sufletească; încântare. /<fr. volupté

voluptate f. 1. plăcerea simțurilor; 2. fig. satisfacțiune dulce, plăcere sufletească: sufletul cu voluptate ’n extaz adânc plutește AL.

*voluptáte f. (lat. volúntas, -átis). Mare plăcere, mare poftă: a bea cu voluptate.

VOLUPTATE s. delectare, desfătare, farmec, încîntare, plăcere, vrajă, (înv. și reg.) tefericie, (înv.) încîntec, (fam.) deliciu, (fig.) savoare. (~ pe care o poate da o lectură bună.)