hólbură, -e, s.f. – (bot.) Plantă cu flori mari și albe sub formă de clopoței, care se încolăcește pe tulpina porumbului; troscoțel; „Că i-oi hi atuncea noră / Când i-a crește-n prag holbură” (Calendar 1980: 82). – Din volbură (< lat. *volvula, din volvere).