VOINICÍCĂ, voinicele, s. f. 1. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpină și frunze păroase și cu flori galbene așezate în ciorchini la vârful tulpinii (Sisymbrium loeselii). 2. Usturoiță. – Voinic + suf. -ică.

VOINICÍCĂ, voinicele, s. f. 1. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpină și frunze păroase și cu flori galbene așezate în ciorchini la vârful tulpinii (Sisymbrium loeselii). 2. Usturoiță. – Voinic + suf. -ică.

VOINICÍCĂ, voinicele, s. f. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori galbene; crește în locuri necultivate, printre dărîmături sau pe marginea drumurilor (Sisymbrium Loeselli). 2. Usturoiță.

voinicícă s. f., g.-d. art. voinicélei; pl. voinicéle, art. voinicélele

voinicícă s. f., g.-d. art. voinicélei; pl. voinicéle

voinicél s. m., adj., pl. voinicei, fem. voinicea / voinicică, pl. voinicele

VOINICÍCĂ s. v. usturoiță.

VOINICÍCĂ voinicéle f. Plantă erbacee cu miros caractersitic (de usturoi), având tulpină erectă, păroasă la bază, frunze triunghiulare, folosită în scopuri alimentare și medicinale; usturoiță. /voinic + suf. ~ică

voinicică f. Bot. usturoiță.

voĭnicícă f., pl. ele (d. voĭnic). Usturoiță.

voinicică s. v. USTUROIȚĂ.