VOINICÉSC, -EÁSCĂ, voinicești, adj., s. f. art. I. Adj. 1. De voinic, vitejesc; p. ext. eroic, legendar. ♦ Luptă voinicească (și substantivat, f.) = luptă corp la corp; trântă. ♦ Viguros, zdravăn, puternic. 2. De flăcău, de bărbat; bărbătesc. 3. (Înv.) Ostășesc. II. S. f. art. 1. Fel de a înota, care constă în întinderea alternativă a brațelor în lături, fără a da din picioare. 2. Numele unui dans popular cu mișcare vioaie, însoțit de strigături la comandă și jucat de patru sau opt flăcăi; melodie după care se execută acest dans. – Voinic + suf. -esc.

VOINICÍ, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A face fapte vitejești. ♦ Refl. (Ir.) A face pe voinicul, a face pe grozavul; a se grozăvi. ♦ A haiduci. 2. (Înv.) A fi ostaș; a se război. – Din voinic.

VOINICÉSC, -EÁSCĂ, voinicești, adj., s. f. art. I. Adj. 1. De voinic, vitejesc; p. ext. eroic, legendar. ◊ Luptă voinicească (și substantivat, f.) = luptă corp la corp; trântă. ♦ Viguros, zdravăn, puternic. 2. De flăcău, de bărbat; bărbătesc. 3. (Înv.) Ostășesc. II. S. f. art. 1. Fel de a înota, care constă în întinderea alternativă a brațelor în lături, fără a da din picioare. 2. Numele unui dans popular cu mișcare vioaie, însoțit de strigături la comandă și jucat de patru sau opt flăcăi; melodie după care se execută acest dans. – Voinic + suf. -esc.

VOINICÍ, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A face fapte vitejești. ♦ Refl. (Ir.) A face pe voinicul, a face pe grozavul; a se grozăvi. ♦ A haiduci. 2. (Înv.) A fi ostaș; a se război. – Din voinic.

VOINICÉSC, -EÁSCĂ, voinicești, adj. 1. De voinic, de viteaz, vitejesc; p. ext. eroic, legendar. Pe timpurile voinicești trăia o văduvă săracă. SBIERA, P. 22. Greuceanu cuvîntă cu glas voinicesc. ISPIRESCU, L. 220. Luptă voinicească = luptă corp la corp; trîntă. Toate acestea nu puteau fi socotite decît ca dovada unei lupte voinicești dintre Ghiță și Gălătuș. HOGAȘ, M. N. 69. Poveste voinicească = baladă. ♦ Viguros, zdravăn, puternic. Cîteva voinicești lovituri de lopată avîntară micul vas departe de coastă. ODOBESCU, la CADE. 2. De flăcău, de fecior, de bărbat; bărbătesc. De cocon de parte voinicească n-ai să ai parte. DELAVRANCEA, S. 86. Nu putea să fie decît... fată, măcar că se ascundea sub țoalele cele voinicești. ISPIRESCU, L. 20. 3. (Învechit) Ostășesc. În toți anii alegea norodul doi bărbați... de-a tocmirea lucrurilor cetățenești și voinicești. RETEGANUL, la CADE.

VOINICÍ, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. A face isprăvi mari, a săvîrși fapte vitejești. Armele mele cu care am voinicit să le puneți într-o pereche de desagi pe cal. SBIERA, P. 32. ♦ A haiduci. Cu ticăloșiile acestea n-ai s-ajungi tu bine măi băiete. – Apoi, cucoane, eu voinicind am să mor. SADOVEANU, O. VII 249. Eu creștin n-am omorît Cît în țeară-am voinicit. ALECSANDRI, P. P. 89. 2. (Învechit și arhaizant) A fi ostaș; a se oști, a se război. După ce am voinicit pe socoteala mea, după rînduiala pe care o avem noi cazacii, am venit sub steagurile măriei-sale Ștefan-vodă. SADOVEANU, F. J. 589.

!sânziánă-voiniceáscă (plantă) (-zi-a-) s. f., g.-d. art. sânziénei-voinicéști; pl. sânziéne-voinicéști

voinicésc adj. m., pl. voiniceáscă; pl. m. și f. voinicéști

voinicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voinicésc, imperf. 3 sg. voiniceá; conj. prez. 3 să voiniceáscă

sânziána-voiniceáscă s. f. (sil. -zi-a-)

voinicésc adj. m., f. voiniceáscă; pl. m. și f. voinicéști

voinicí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voinicésc, imperf. 3 sg. voiniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. voiniceáscă

VOINICEÁSCĂ s. trântă.

VOINICÉSC adj. v. cazon, eroic, glorios, militar, milităresc, ostășesc, soldățesc, strălucit, vitejesc.

VOINICÍ vb. v. bate, haiduci, lupta, război.

VOINICÉSC ~eáscă (~éști) Care este caracteristic pentru voinici; de voinic. /voinic + suf. ~ește

A VOINICÍ ~ésc intranz. înv. A săvârși fapte de voinic. /Din voinic

A SE VOINICÍ mă ~ésc intranz. A-și da aere de voinic; a o face pe grozavul; a se grozăvi. /Din voinic

voinicì v. a face vitejii: cât în țară au voinicit POP.

1) voĭnicésc, -eáscă adj. (d. voĭnic). Vitejesc, plin de îndrăzneală și vigoare: înotătură voĭnicească. S. f. Voĭniceasca, un fel de a înota răpezind alternativ mînile pin aer. (E cea maĭ răpede înotătură).

2) voĭnicésc v. intr. (d. voĭnic). Trăĭesc ca voĭnic, fac voĭniciĭ: mult timp a voinicit. V. refl. Mă arăt voĭnic, mă vitejesc: nu te voĭnici degeaba!

sânziánă-voiniceáscă s. f. (sil. -zi-a-), g.-d. art. sânziénei-voinicéști; pl. sânziéne-voinicéști

VOINICEASCĂ s. (SPORT) trîntă.

voinicesc adj. v. CAZON. EROIC. GLORIOS. MILITAR. MILITĂRESC. OSTĂȘESC. SOLDĂȚESC. STRĂLUCIT. VITEJESC.

voinici vb. v. BATE. HAIDUCI. LUPTA. RĂZBOI.