voinic definitie

30 definiții pentru voinic

VOINÍC, -Ă, voinici, -ce, s. m., adj. I. S. m. 1. Tânăr bine făcut, curajos, viteaz, îndrăzneț. ◊ Voinic de codru sau voinicul codrului = haiduc. 2. Flăcău, fecior. 3. (Înv.) Soldat, ostaș. II. Adj. Robust, viguros, vânjos. – Din bg., sb. vojnik.
VOINÍC, -Ă, voinici, -ce, s. m., adj. I. S. m. 1. Tânăr bine făcut, chipeș, curajos, viteaz, îndrăzneț. ◊ Voinic de codru sau voinicul codrului = haiduc. 2. Flăcău, fecior. 3. (Înv.) Soldat, ostaș. II. Adj. (Despre oameni) Bine făcut, robust, viguros, vânjos. – Din bg., scr. vojnic.
VOINÍC1, voinici, s. m. 1. Tînăr chipeș, curajos, viteaz, îndrăzneț. Voinice Buzdugane, nu copila poartă vina De-a fi rupt unirea voastră. EFTIMIU, Î. 93. Sînt voinic care am înfruntat multe primejdii și nu știu ce este frica. POPESCU, I 32. Pe deasupra de prăpăstii sînt zidiri de cetățuie, Acățat de pietre sure un voinic cu greu le suie. EMINESCU, O. I 76. ◊ Fig. Fulgere, voinice, Ce-mi tresari din greu? Ce-mi arăți cărarea, Ca s-o pierd mereu? CERNA, P. 117. Cruce de voinic v. cruce (10). Voinic de codru (sau voinicul codrului) = haiduc. De desperație se făcură voinici de codru. NEGRUZZI, S. I 81. Sub poale de codru verde O zare de foc se vede, Și la zarea focului Stau voinicii codrului. ALECSANDRI, P. P. 262. 2. Flăcău, fecior. Stetea frumoasa pe-un răzor, Voinicul lîngă ea devale. COȘBUC, P. I 181. [Fata de împărat] întîlni doi zmei ce se luptau de nouă ani... Cum o văzură ei, crezînd că este un voinic, unul îi zise... ISPIRESCU, L. 19. Voinic tînăr, cal bătrîn, Greu se-ngăduie la drum. CREANGĂ, P. 193. 3. (Astăzi arhaizant sau popular) Bărbat înarmat făcînd parte dintr-o formație militară; soldat, ostaș. Dădui de dușmani, închisei ochii. Mă repezii, fără să vreau, cu vreo douăzeci de voinici. DELAVRANCEA, O. II 191. Nu știu căpitanul dacă-a așteptat, Dar cu două sute voinici a plecat. BOLINTINEANU, O. 11. Tunuri mari și tunuri mici, La tot tunul cinci voinici. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 321. Domnul Ștefan... pe cal încălecat, Și cu mulți voinici pleca, De la scara curții lui La biserică-n Vaslui. ALECSANDRI, P. P. 168.
VOINÍC2, -Ă, voinici, -e, adj. Bine făcut, robust, viguros, vînjos, puternic. Era voinic, sănătos, rumen la față. DELAVRANCEA, H. T. 115. Și pe coarda-i cea pletoasă Să-mi dizmierd murgul voinic. ALECSANDRI, P. A. 57. ◊ Fig. Cu fire voinică Te-avîntă nainte. NECULUȚĂ, Ț. D. 39. Calul își înfierbînta Și-un rătez voinic îi da, Calul rîndunel zbura. ALECSANDRI, P. P. 176. ◊ (Substantivat) De-aș avea o mîndrulică Cu-ochișori de porumbică Și cu suflet de voinică. ALECSANDRI, O. 63.
chíca-voinícului (plantă) s. f. art., g.-d. art. chícii-voinícului
crúcea-voinícului (plantă) s. f. art., g.-d. art. crúcii-voinícului
!sấngele-voinícului (plantă) s. m. art.
voiníc adj. m., s. m., pl. voiníci; adj. f., s. f. voinícă, pl. voiníce
chíca-voinícului (bot.) s. f.
crúcea-voinícului (bot.) s. f.
sângele-voinícului (bot.) s. m.
voiníc s. m., adj. m., pl. voiníci; f. sg. voinícă, g.-d. art. voinícei, pl. voiníce
CRUCEA-VOINÍCULUI s. v. pojarniță, popilnic, rostopască, sunătoare.
SÂNGELE-VOINÍCULUI s. v. oreșniță.
VOINÍC s. v. erou, fecior, flăcău, militar, ostaș, oștean, soldat, tânăr, viteaz.
VOINÍC adj. 1. v. robust. 2. v. voluminos. 3. v. corpolent. 4. legat, robust, solid, viguros, vânjos, zdravăn. (Un trup ~.)
VOINÍC adj. v. brav, curajos, cutezător, dârz, inimos, îndrăzneț, neînfricat, semeț, viteaz.
Voinic ≠ becisnic, debil, molatic, slab, slăbănog
voiníc (-cI), s. m.1. (Înv.) Ostaș, soldat. – 2. Tînăr, băiat. – 3. Viteaz. – 4. (Adj.) Tare, robust. – Var. înv. vonic. Sl. vojnikŭ (Tiktin) sau mai bine din bg., sb., slov. vojnik, din cauza accentului, la fel ca și tc. voiniklar „ienicer” (cf. F. Algoratti, Viaggio di Terra Santa, Novara, 1596, p. 259). Din același motiv nu pare probabilă der. din sl. vojinŭ, cu suf. nic (Pușcariu, Dacor., VII, 466); rezultatul trebuia să fie vóinic, ca răzbóinic, stráșnic, tráinic etc. – Der. voinicame, s. f. (înv., armată, trupă); voinici, vb. (a se război; a duce viață de soldat sau de bandit; refl., a face pe grozavul); voinicesc, adj. (înv., războinic; curajos, viteaz, hotărît; robust, viguros); voinicește, adv. (vitejește, cu bărbăție, hotărît); voinicie, s. f. (înv., soldățime; înv., banditism; curaj, îndrăzneală); voinicos, adj. (brav, îndrăzneț, întreprinzător; lăudăros; încrezut, fanfaron); voinicică, s. f. (specie de creson, Sisymbrium Loesellii). – Sl. voiničĭskŭ „militar” (Miklosich, Lexicon, 71) trebuie să fie reproducerea rom. voinicesc. Cf. voină.
VOINÍC ~că (~ci, ~ce) și substantival Care are o mare putere fizică; puternic. /<sl. vojniku
voinic a. și m. 1. viteaz: Păunașul codrilor, voinicu voinicilor POP.; 2. tare, robust. [Vechiu-rom. voinic, oștean („ce voinic va ieși la răsboiu și se va lovi cu alt voinic și-l va birui...”, Pravila dela Govora) = slav. VOĬNIKŬ, soldat (evoluțiune de sens analoagă sinonimelor deliu și levent)].
voĭníc m. (vsl. [bg. sîrb.] voĭnikŭ, soldat, d. voĭ, armată. V. voĭevod). Vechĭ. Soldat pedestru, deosebit de viteaz, care era călare (Ĭorga, Ist. Arm. Rom. I, 196). Azĭ. Adj. Viteaz. Zdravăn, robust: om voĭnic, femeĭe voĭnică.
crucea-voinicului s. v. POJARNIȚĂ. POPILNIC. ROSTOPASCĂ. SUNĂTOARE.
sîngele-voinicului s. v. OREȘNIȚĂ.
voinic s. v. EROU. FECIOR. FLĂCĂU. MILITAR. OSTAȘ. OȘTEAN. SOLDAT. TÎNĂR. VITEAZ.
voinic adj. v. BRAV. CURAJOS. CUTEZĂTOR. DÎRZ. INIMOS. ÎNDRĂZNEȚ. NEÎNFRICAT. SEMEȚ. VITEAZ.
VOINIC adj. 1. puternic, robust, solid, tare, viguros, vînjos, zdravăn, (pop.) țeapăn, vînos, vîrtos, (reg.) puteros, putut, socolan, (Ban. și Transilv.) pogan, (înv.) potent, putincios, spatoș, (fig. ) verde. (Om ~.) 2. masiv, planturos, voluminos, zdravăn. (O femeie ~.) 3. corpolent, solid, trupeș. (Excesiv de ~.) 4. legat, robust, solid, viguros, vînjos, zdravăn. (Un trup ~.)
Voin/eci, -ic, -ig -iț v. Voina 8, 10-13.
LATHYRUS L., SÎNGELE VOINICULUI, MĂZĂRICHE DE GRĂDINĂ, fam. Leguminosae. Gen cu peste 100 de specii originare din America de S și din emisfera nordică, plante erbacee, anuale sau vivace, unele cu tulpini urcătoare (depășind 2,5 m), altele pitice (15-20 cm înălțime). Flori (caliciu cu 5 foliole, corolă, cu 5 petale, 1 mai mare numită stindard, 2 aripioare, 2 unite formează carena, 10 stamine) cu miros plăcut și culori variate, de la alb curat la roșu- închis, de la albastru-deschis la albastru-închis și portocalii de diferite nuanțe, înflorirea. este bogată și de lungă durată. Frunze prevăzute cu stipele, Cu foliole puține, deseori fără cîrcei. Fruct, păstaie dehiscentă, turtită, netedă.
NIGELLA L., CHICA VOINICULUI, fam. Ranunculaceae. Gen originar din Europa Centrală, cca 25 de specii, erbacee, anuale. Flori (foliolele învelișului floral albastre sau albăstrui, albe, unguiculate, număr mare de stamine, 5-10 cârpele mai mult sau mai puțin concrescute) hermafrodite, solitare, înconjurate de un involucru verde cu lacinii filiform-partite. Frunze de 2-3 ori penate, cu segmente liniare. Fruct, foliculă.

voinic dex

Intrare: voinic (adj.)
voinic 2 adj. adjectiv
Intrare: Voinic
Voinic
Intrare: voinic (s.m.)
voinic 1 s.m. substantiv masculin admite vocativul
Intrare: chica-voinicului
chica-voinicului substantiv feminin articulat (numai) singular
Intrare: crucea-voinicului
crucea-voinicului substantiv feminin articulat (numai) singular
Intrare: sângele-voinicului
sângele-voinicului (numai) singular substantiv masculin articulat