vizitiu definitie

16 definiții pentru vizitiu

VEZETÉU s. m. v. vizitiu.
VIZITÍU, vizitii, s. m. 1. Persoană care conduce caii la o trăsură, la o căruță etc. 2. (Art.) Numele popular al unei constelații din emisfera boreală, situată în apropiere de constelația Gemenilor. [Var.: (reg.) vezetéu s. m.] – Din magh. vezetö.
VEZETÉU s. m. v. vizitiu.
VIZITÍU, vizitii, s. m. 1. Persoană care mână (ca profesionist) caii la o trăsură, la o căruță etc. 2. (Art.) Numele popular al unei constelații din emisfera boreală, situată în apropiere de constelația Gemenilor. [Var.: (reg.) vezetéu s. m.] – Din magh. vezetö.
VEZETÉU s. m. V. vizitiu.
VIZITÍU, vizitii, s. m. 1. Persoană angajată pentru a mîna caii la trăsură, la căruță etc. Vizitiii aprinseseră un foc mare în șopron și se încălzeau în jurul lui. V. ROM. noiembrie 1953, 32. Priviră întâi sania, și caii, și vizitiul cu blana-i albastră și cu căciula-i buhoasă căzăcească. SADOVEANU O. II 555. Moș Vasile o făcut rău că s-o băgat vizitiu la curte. BUJOR, S. 63. Cine stă cu spatele chiar și înaintea împăratului? (Vizitiul). ȘEZ. XIII 34. 2. Numele popular al unei constelații din emisfera boreală, situată în apropiere de constelația gemenilor. Vizitiul poartă numele de vizitiu, trăsură, surugiu. PAMFILE, CER. 169. – Variantă: (Mold.) vezetéu (CREANGĂ, O. A. 114, RUSSO, S. 17) s. m.
vizitíu s. m., art. vizitíul; pl. vizitíi, art. vizitíii (-ti-ii)
vizitíu s. m., art. vizitíul; pl. vizitíi, art. vizitíii
VIZITÍU s. 1. v. birjar. 2. (ASTRON.; art.) (reg.) ocolul (art.), surugiul (art.), trăsura (art.), țarcul (art.), carul-lui-Dumnezeu.
vizitíu (-íi), s. m. – Birjar, căruțaș. – Var. Mold. vezeteu. Mag. vezetö (Tiktin), cf. sl. vozotaĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 455).
VIZITÍU ~i m. 1) Persoană care mână caii la o trăsură. 2) art. pop. Una dintre cele douăsprezece constelații zodiacale, situată în emisfera boreală. /<ung. vezető
vezeteu m. Mold. V. vizitiu: vezeteul se dă jos de pe capra trăsurii CR.
vizitiu m. cel ce mână caii la o trăsură. [Mold. vezeteu = ung. VEZETÖ, conducător].
vezetéŭ, V. vizitiŭ.
vizitíŭ (vest) și vezetéŭ (est) m. (ung. vezetö, conductor). Cel ce mînă caiĭ la o trăsură.
VIZITIU s. 1. birjar, surugiu, (înv. și reg.) sechiraș, (reg.) droșcar, (Transilv.) cociș, (înv.) mînaș, veturin. (~ la o trăsură de piață.) 2. (ASTRON.; art.) (reg.) ocolul (art.), surugiul (art.), trăsura (art.), țarcul (art.), carul-lui-Dumnezeu.

vizitiu dex

Intrare: vizitiu
vizitiu substantiv masculin admite vocativul
vezeteu substantiv masculin admite vocativul