VITRUÍ, vitruiesc, vb. IV. Tranz. (Regional, despre boli) A stoarce de puteri, a slei, a doborî, a răpune. Boala azi l-a vitruit și curînd a-nnebunit. CONTEMPORANUL, III 732. Doamne, Zamfiră, rău m-a vitruit boala! ib. VII 490.

VITRUÍT, -Ă, vitruiți, -te, adj. (Regional) Secat de puteri, sleit, epuizat.

VITRUÍ, vitruiesc, vb. IV. Tranz. (Reg., despre boli) A stoarce de puteri, a slei, a doborî.

vitruí (vitruiésc, vitruít), vb. – A debilita, a slăbi, a extenua. Rut. vtroi(va)ti „a otrăvi” (Scriban). În Mold. Legătura cu sl. vĕtrovati „a aerisi” (Tiktin) este îndoielnică.

vitruí, vitruiésc, vb. IV (reg.) a slei, a epuiza.

vitruĭésc v. tr. (rut. vtróiti, vtróĭvati, a otrăvi: pol. wytruć, a stîrpi pin otravă. Cp. și Dac. 3, 718). Nord. Sleĭesc, storc de puterĭ pin boale saŭ vițiĭ (Șez. 32, 108): popor vitruit de beție. V. gînceluit.