VISĂTÓR², -OÁRE, visători, -oare, s. m. și f. Persoană contemplativă, predispusă la reverie, la meditație; p. ext. persoană lipsită de simț practic. Cînt nebun de visător îndrăgostit de propria-i ruină. CERNA, P. 150. ♦ Persoană care preconizează un ideal și-l trăiește ca pe o realitate vie (v. vizionar); (peiorativ) persoană care se lasă condusă de utopii. Unde ni-s entuziaștii, visătorii, trubadurii, Să ne cinte rostul lumii și splendorile naturii. VLAHUȚĂ, O. A. 69. Iată ce ne spun visătorii cosmopolitanului. BOLINTEANU, O. 309.