VISTIERÍE, vistierii, s. f. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Instituție care administra tezaurul țării; localul sau încăperea în care se păstra acesta. ♦ Fig. Sursă de venituri, de bogăție. 2. (Înv.) Vistiernicie. [Pr.: -ti-e-. – Var.: visteríe s. f.] – Vistier + suf. -ie.