VIRTÚTE, virtuți, s. f. 1. Însușire morală pozitivă a omului; însușire de caracter care urmărește în mod constant idealul etic, binele; integritate morală. ♦ Înclinație statornică specială către un anumit fel de îndeletniciri sau acțiuni frumoase. 2. (În loc. prep.) În virtutea... = pe baza, în puterea, ca urmare a... – Din lat. virtus, -tutis (cu unele sensuri după fr. vertu).