VIORÍU, -ÍE, viorii, adj. De culoarea viorelei. Duna albă, noaptea, împînzea cîmpiile cu o lumină strălucită, un painjeniș vioriu de basme. SADOVEANU, O. I 131. În zarea viorie s-arată... Carpații cei bătrîni. MACEDONSKI, O. I 116. Tîmpla bate liniștită ca o umbră viorie. EMINESCU, O. I 79. Statuie de marmoră frigiană viorie. ODOBESCU, S. III 71. ◊ (Substantivat) Trecură și se cufundară măreț în vioriul amurgului. SADOVEANU, O. VIII 103.