violenta definitie

42 definiții pentru violenta

VIOLÉNT, -Ă, violenți, -te, adj. 1. Care se produce sau acționează cu putere, cu intensitate, cu violență; intens, puternic, tare. ♦ (Despre culori, lumină etc.) Izbitor, țipător; tare, viu, puternic. 2. (Despre ființe) Care are o fire nestăpânită, care se înfurie ușor, impulsiv, brutal, irascibil. ♦ (Despre manifestări ale ființelor) Care arată violență, impulsivitate, nestăpânire, agresiune. 3. Care se face cu forța; brutal, silnic. ◊ Moarte violentă = moarte provocată de un factor extern (traumatic, fizic, chimic, mecanic sau psihic). [Pr.: vi-o-] – Din fr. violent, lat. violentus, it. violento.
VIOLENTÁ, violentez, vb. I. Tranz. A comite un act de violență; a constrânge, a sili, a forța. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violenter.
VIOLÉNȚĂ, violențe, s. f. 1. Însușirea, caracterul a ceea ce este violent (1); putere mare, intensitate, tărie. 2. Lipsă de stăpânire în vorbe sau în fapte; impulsivitate, brutalitate, vehemență. 3. Faptul de a întrebuința forța brutală; constrângere, violentare; siluire; încălcare a ordinii legale. ♦ Faptă violentă, impulsivă. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violence, lat. violentia, it. violenza.
VIOLÉNT, -Ă, violenți, -te, adj. 1. Care se produce sau acționează cu putere, cu intensitate, cu violență; intens, puternic, tare. ♦ (Despre culori, lumină etc.) Izbitor, țipător; tare, viu, puternic. 2. (Despre ființe) Care are accese de furie, care se lasă condus de mânie, care se înfurie ușor, care are manifestări nestăpânite; coleric, furtunos, impulsiv, nestăpânit. ♦ (Despre manifestări ale ființelor) Care arată violență, impulsivitate, nestăpânire, agresiune. 3. Care se face cu forța; brutal, silnic. ◊ Moarte violentă = moarte produsă de un accident, de un act de violență sau de altă cauză nefirească. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violent, lat. violentus, it. violento.
VIOLENTÁ, violentez, vb. I. Tranz. (Livr.) A comite un act de violență; a constrânge, a sili, a forța. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violenter.
VIOLÉNȚĂ, violențe, s. f. 1. Însușirea, caracterul a ceea ce este violent (1); putere mare, intensitate, tărie. 2. Lipsă de stăpânire în vorbe sau în fapte; vehemență, furie. 3. Faptul de a întrebuința forța brutală; constrângere, violentare; siluire; încălcare a ordinii legale. ♦ Faptă violentă, impulsivă. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. violence, lat. violentia, it. violenza.
VIOLÉNT, -Ă, violenți, -te, adj. 1. Care se produce sau acționează cu putere, cu violență, cu intensitate mare; puternic, intens. În cuvintele cu care-i recomandă pe iubita sa, se arată lot vîrtejul de simțiminte violente ce-i rup inima. GHEREA, ST. CR. III 282. Ieri a fost cald; astăzi, ploaie și pîclă, după o furtună violentă. CARAGIALE, O. VII 12. Un vînt rece și violent începu să bată de la coasta Europei. BOLINTINEANU, O. 270. (Adverbial) Un cîine începu să latre violent. CĂLINESCU, E. O. I 124. ♦ (Despre culori, lumină, surse de lumină) Intens, viu, puternic, tare, țipător. Îmi aduc aminte de-o întîmplare care a rămas pentru totdeauna zugrăvită în culori violente dinaintea ochilor mei. SADOVEANU, O. VIII 128. Trecea la colțuri cu lămpile violente de cinematograf. C. PETRESCU, Î. II 158. Culori violente scot în iveală siluete mișcătoare de femei. ANGHEL, PR. 173. ◊ (Adverbial) Nu vor obține, cu tablourile lor, nici cel puțin întîietatea asupra unei gravuri violent colorate. MACEDONSKI, O. IV 106. 2. (Despre oameni și despre caracterul lor) Care are accese de furie, care se lasă condus de mînie, care se aprinde ușor, se înfurie repede, are manifestări nestăpînite; coleric, impulsiv, furtunos, năvalnic. Ei, uite, vezi? ăsta e cusurul tău – ești violent. CARAGIALE, O. III 128. ◊ (Adverbial) Mișu, subțirel și slăbuț, în picioare, gesticula violent, ca și cum s-ar fi luptat cu întunericul. REBREANU, R. I 65. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care trădează violență, impulsivitate, nestăpînire, agresiune. Clopotul suna stins printre glasuri violente. DUMITRIU, N. 41. 3. Care se face cu forța; brutal, silnic. Era un copac putred, trunchiul era prea slab, ca să mai țină coama. Ce mai trebuiau lovituri violente? CARAGIALE, O. III 153. ◊ Moarte violentă = moarte produsă de o rană, de un accident, de un act de violență sau de altă cauză nefirească. Își amintea în cîte chipuri văzuse oameni murind: bătrîni stingindu-se de moarte bună pe patul de-acasă; oameni morți în spitale; unii loviți de moarte violentă. BART, S. M. 77.
VIOLENTÁ, violentez, vb. I. Tranz. A comite un act de violență; a constrînge, a sili, a forța.
VIOLÉNȚĂ, violențe, s. f. 1. Însușirea a ceea ce este violent; putere mare, intensitate, tărie. L-am apucat de braț cu violență. SADOVEANU, N. F. 140. Inima lui se contrase cu violență. EMINESCU, N. 71. 2. Nestăpînire în vorbe sau în fapte; vehemență. Era un articol de o deosebită violență, tinzînd să dârîme dintr-o dată și răsunător un succes nu numai brusc, ci și brutal. SADOVEANU, E. 179. Era vestit... pentru violența și strășnicia sa. GHICA, la CADE. 3. Faptul de a întrebuința forța brutală; constrîngere, siluire, violentare. Contradicțiile dintre clasele sociale antagoniste se rezolvă prin explozie, prin revoluția social-politică, lichidarea vechiului fiind cu neputință fără întrebuințarea violentei. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 360, 3/1. – Variantă: (învechit) violínță (HASDEU, I. V. 246, IONESCU, M. 63) s. f.
VIOLÍNȚĂ s. f. v. violență.
violént (vi-o-) adj. m., pl. violénți; f. violéntă, pl. violénte
violentá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violenteáză
violénță (vi-o-) s. f., g.-d. art. violénței; pl. violénțe
violént adj. m. (sil. vi-o-), pl. violénți; f. sg. violéntă, pl. violénte
violentá vb. (sil. vi-o-), ind. prez. 1 sg. violentéz, 3 sg. și pl. violenteáză
violénță s. f. (sil. vi-o-), g.-d. art. violénței; pl. violénțe
VIOLÉNT adj., adv. 1. adj. agresiv, bătăios, brutal, coleric, dur, impulsiv, iute, nestăpânit, (fam. fig.) belicos. (De ce ești atât de ~?) 2. adj., adv. v. rău. 3. adj. v. impetuos. 4. adj. v. înverșunat. 5. adj. aprig, înverșunat, mare, (fig.) aprins. (Ceartă ~.) 6. adv. brutal, (înv.) sălbăticește. (Îl apucă ~ de mână.) 7. adj. v. silnic. 8. adj. furios, (fig.) turbat. (O ieșire ~.) 9. adj. v. aspru. 10. adj. vehement. 11. adj. v. chinuitor. 12. adj. v. acut. 13. adj. v. cumplit. 14. adj. v. puternic. 15. adj. v. țipător.
VIOLENTÁ vb. v. constrânge, face, forța, obliga, sili.
VIOLÉNȚĂ s. 1. agresivitate, brutalitate, duritate, impulsivitate, nestăpânire. (O ~ temperamentală.) 2. v. răutate. 3. v. forță. 4. v. vehemență. 5. impetuozitate, înfocare, vehemență. (Se apără, ripostează cu ~.) 6. v. intensitate.
VIOLÉNȚĂ s. v. stridență.
Violent ≠ calm, slab, șters
Violență ≠ nonviolență
VIOLÉNT, -Ă adj. 1. Iute (din fire); impulsiv, nestăpânit. 2. Intens, puternic; tare. 3. Brutal, forțat. 4. (Despre culori, lumini etc.) Țipător, viu. [Pron. vi-o-. / cf. fr. violent, lat. violentus].
VIOLENTÁ vb. I. tr. A săvârși un act de violență; a constrânge, a sili, a forța. [Pron. vi-o-. / < fr. violenter].
VIOLÉNȚĂ s.f. 1. Însușirea a ceea ce este violent; tărie, intensitate; vehemență; acuitate. 2. Nestăpânire de sine. 3. Brutalitate; siluire fizică. 4. (Jur.) Orice constrângere a liberei voințe; încălcare a ordinii legale. [Pron. vi-o-, pl. -țe. / cf. fr. violence, it. violenza, lat. violentia].
VIOLÉNT, -Ă adj. 1. iute (din fire); impulsiv, nestăpânit. 2. intens, puternic; tare. 3. brutal, forțat. 4. (despre culori, lumini) țipător, viu. (< fr. violent, lat. violentus, it. violento)
VIOLENTÁ vb. tr. a săvârși un act de violență; a constrânge, a sili. (< fr. violenter)
VIOLÉNȚĂ s. f. 1. însușirea a ceea ce este violent; tărie, intensitate; vehemență; acuitate. 2. lipsă de stăpânire de sine; impulsivitate, brutalitate; siluire. 3. folosirea forței în relațiile interumane sau interstatale. ♦ teoria ĕi = teorie sociologică potrivit căreia inegalitatea socială își are geneza în folosirea, pe o anumită treaptă a dezvoltării, a violenței de către unii oameni împotriva altora. 4. (jur.) orice constrângere a liberei voințe; încălcare a ordinii legale. (< fr. violence, lat. violentia, it. violenza)
VIOLÉNT ~tă (~ți, ~te) 1) Care vădește violență; caracterizat prin cruzime; crâncen. 2) Care acționează sau se exprimă fără a se reține; impulsiv; impetuos. Persoană ~tă.Moarte ~tă moarte prin asasinare sau survenită în urma unui accident. 3) (despre culori) Care are o nuanță foarte vie; bătător la ochi; țipător; strident; aprins. /<fr. violent, lat. violentus, violento
A VIOLENTÁ ~éz tranz. A supune la ceva în mod violent; a trata cu violență; a forța. /<fr. violenter
VIOLÉNȚĂ ~e f. 1) Faptul de a viola; aplicare a forței fizice. 2) Forță brutală de oprimare. Act de ~. 3) Pornire naturală de a-și exprima în mod brutal sentimentele. ~ verbală. 4) Forță brutală (a unui lucuru sau fenomen). ~a vântului. /<fr. violence, lat. violentia, it. violenza
violent a. 1. care lucrează cu o mare putere: vânt violent; 2. care nu știe să se stăpânească: om violent; 3. foarte intensiv, ce cauzează o suferință acută: friguri violente; 4. în care se recurge la violență: mijloace violente; moarte violentă, cauzată de un accident sau de o crimă.
violentà v. a constrânge, a silui.
violență f. 1. caracterul celor violente; 2. torță de care se uzează în contra dreptului comun, în contra legilor, în contra libertății publice.
*violént, -ă adj. (lat. violentus). Puternic, furios: vînt violent, un violent acces de frigurĭ, o violentă durere. Puternic, energic: otravă violentă. Impulsiv, care se pornește (se înfurie) ușor: om, caracter violent. Silnic, brutal: mijloace violente. Adv. Cu violență. V. vehement.
*violentéz v. tr. (fr. violenter, d. violent, violent). Rar. Violez, siluĭesc (fig.): a violenta conștiințele.
*violénță f., pl. e (lat. violentia). Caracteru de a fi violent: e bine să-țĭ poțĭ stăpîni violența. Faptă violentă, silă: cu bețivu a trebuit să recurgem la violență ca să-l dăm afară. Loc. adv. Vîntu bătea cu violență, a proceda cu violență.
VIOLENT adj., adv. 1. adj. agresiv, bătăios, brutal, coleric, dur, impulsiv, iute, nestăpînit, (fam. fig.) belicos. (De ce ești atît de ~?) 2. adj., adv. aprig, aspru, barbar, brutal, cîinos, crîncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblînzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sîngeros, (livr.) sanguinar, (înv. și pop.) năsilnic, (înv. și reg.) tare, (reg.) pogan, (Mold. și Bucov.) avan, hapsîn, (înv.) jestoc, neomenit, sanguinic, salbăticos, sireap, (fig.) dur, negru. (Om ~; se poartă ~.) 3. adj. aprig, furtunos, impetuos, impulsiv, iute, înflăcărat, înfocat, năvalnic, nedomolit, nepotolit, nestăpînit, nestăvilit, sălbatic, tumultuos, vehement, (fig.) aprins, viforos, vijelios, vulcanic. (Temperament ~.) 4. adj. aprig, aspru, crîncen, crud, crunt, cumplit, încrîncenat, îndîrjit, înverșunat, neîmpăcat, nepotolit, sîngeros, vajnic, (înv.) crîncenit, tare, (fig.) încleștat. (O înfruntare ~.) 5. adj. aprig, înverșunat, mare, (fig.) aprins. (Ceartă ~.) 6. adv. brutal, (înv.) sălbăticește. (Îl apucă ~ de mînă.) 7. adj. brutal, forțat, silnic. (Mijloace, măsuri ~.) 8. adj. furios, (fig.) turbat. (O ieșire ~.) 9. adj. aspru, brutal, greu, tare, (fig.) dur. (Vorbe ~.) 10. adj. vehement, viguros, virulent. (Un protest ~.) 11. adj. chinuitor, intens, puternic, străpungător, viu, (fig.) ascuțit, sfredelitor. (Durere ~.) 12. adj. acut, adînc, ascuțit, intens, mare, pătrunzător, profund, puternic, viu. (O suferință morală ~.) 13. adj. aprig, cumplit, groaznic, înfiorător, înfricoșător, îngrozitor, nebun, sălbatic. (O pasiune ~ îl măcina.) 14. adj. aprig, intens, mare, puternic, strașnic, tare, zdravăn. (Un vînt ~.) 15. adj. intens, izbitor, strident, tare, țipător, (rar) strigător. (Culori, nuanțe ~.)
violenta vb. v. CONSTRÎNGE. FACE. FORȚA. OBLIGA. SILI.
violență s. v. STRIDENȚĂ.
VIOLENȚĂ s. 1. agresivitate, brutalitate, duritate, impulsivitate, nestăpînire. (O ~ temperamentală.) 2. asprime, barbarie, brutalitate, cruzime, ferocitate, neîndurare, neomenie, răutate, sălbăticie, vitregie, (rar) nemilă, nemilostivire, (pop.) cîinie, cîinoșenie, (înv. și reg.) năsilnicie, (înv.) crîncenie, cruzie, cumpliciune, cumplire, grozăvie, neomenire, răiciune, sălbătăcime, sălbăticiune, sirepie, varvarie, (fig.) duritate. (~ purtării cuiva.) 3. constrîngere, forță, silă, silnicie, (livr.) servitute, (Ban.) sălăbărie, (înv.) nevoie, potrivnicie, silință, silnicire, strînsoare, (fig.) presiune. (Bunuri obținute prin ~.) 4. vehemență, virulență. (Un discurs de o mare ~.) 5. impetuozitate, înfocare, vehemență. (Se apără, ripostează cu ~.)
VIOLENTA NEMO IMPERIA CONTINUIT DIU (lat.) nu poate ține mult o conducere bazată pe violență – Seneca, „Troades”, 2, 259.

violenta dex

Intrare: violent
violent adjectiv
  • silabisire: vi-o-lent
Intrare: violenta
violenta conjugarea a II-a grupa I verb tranzitiv
  • silabisire: vi-o-
Intrare: violență
violență substantiv feminin
  • silabisire: vi-o-
violință substantiv feminin