VIOLACÉU, -CÉE, violacei, -cee, adj., s. f. 1. Adj. Care bate în violet, care are nuanțe de violet. ♦ (Substantivat, n.) Culoare care are aceste nuanțe. 2. S. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate, al cărei tip principal este vioreaua; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violacé, lat. violaceus.

VIOLACÉU, -CÉE, violacei, -cee, adj., s. f. 1. Adj. Care bate în violet, care are nuanțe de violet. ♦ (Substantivat, n.) Culoare care are aceste nuanțe. 2. S. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate, al cărei tip principal este vioreaua; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violacé, lat. violaceus.

VIOLACÉU, -ÉE, violacei, -ee, adj. Care bate în violet. Trebuie să fi alergat. în dumbrava de stejari din care lanțul violaceu al munților de graniță pare așa de apropiat. CĂLINESCU, E. 133.

violacéu1 (vi-o-) adj. m., pl. violacéi; f. sg. și pl. violacée

*violacéu2 (vi-o-) s. n., art. violacéul

violacéu adj. m. (sil. vi-o-), pl. violacéi; f. sg. și pl. violacée

VIOLACÉU, -ÉE adj. Care bate în violet, care are nuanțe de violet; vinețiu. // s.n. Culoare care are aceste nuanțe. [Pron. vi-o-. / cf. fr. violacé, lat. violaceus].

VIOLACÉU, -ÉE I. adj., s. n. (de) culoare care bate în violet, cu nuanțe de violet. II. s. f. pl. familie de plante dicotiledonate dialipetale, erbacee: micșuneaua. (< fr. violacé/es/, lat. violaceus)

VIOLACÉU ~e (~i, ~e) Care are culoarea apropiată de cea violetă; care bate în violet; cu nuanță violetă. /<fr. violace, lat. violaceus