vínă f., pl. inuz. e, ca la vînă, mină, șină, splină, orĭ ĭ, ca la lumină (vsl. vina, cauză, vină. V. povinuĭesc). Culpă, abatere de la datorie, de la lege. A fi de vină, a fi vinovat. A da, a arunca (maĭ rar a pune) vina pe cineva, a-l scoate vinovat. (Și a băga vină cuĭva). Vechĭ. Motiv: vina scîrbeĭ luĭ.