vintil definitie

13 definiții pentru vintil

VINTÍL s. n. v. vintir.
VINTÍR, vintire, s. n. Unealtă de pescuit în formă de sac alungit, cu gura răsfrântă înăuntrul sacului ca o pâlnie. [Var.: vintíl, s. n.] – Din rus. venter.[1]
VINTÍL s. n. v. vintir.
VINTÍR, vintire, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă întinsă pe mai multe cercuri. [Var.: vintíl, s. n.] – Din rus. venter.
VINTÍL s. n. v. vintir.
VINTÍR, vintire, s. n. (Și în forma vintil) Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă întinsă pe mai multe cercuri, ca un sac cu gura strîmtă și întoarsă înăuntru. V. vîrșă. Umblă careva la vintire. DAVIDOGLU, O. 66. Somnul este... uneori mosafir neplăcut, căci mănîncă pe toți ceilalți cari au căzut in vintir. ANTIPA, P. 415. Prin canal nu se poate; doar am vintile. – Ai vintile? zise Vania rîzînd. DUNĂREANU, N. 72. – Variantă: vintíl s. n.
vintír s. n., pl. vintíre
vintír s. n., pl. vintíre
VINTÍR s. (PESCUIT) vârșă.
vintír (-re), s. n. – Plasă de pescuit. Rus. venterĭ (Scriban).
VINTÍR ~e n. Unealtă de pescuit, constând dintr-un sac de plasă, îmbrăcat pe cercuri dispuse unul deasupra altuia. /<rus. ventelj
vintír și -íl n., pl. e, -íră și -ílă f., pl. e (rus. vénterĭ, véntelĭ, vénterka, vetylĭ, vetilĭ, vĭáterĭ, ĭáter, rut. viáter, ĭáter, pol. wiecierz, litv. wéntaris, wénteris, prusian wentere. V. ĭatră). Dun. de jos. Capcană de prins pește (împletitură de plasă întinsă pe cercurĭ în care peștele intră și nu maĭ poate ĭeși). V. cursă 1, vîrșă.
VINTIR s. (PESCUIT) vîrșă.

vintil dex

Intrare: vintir
vintir substantiv neutru
vintil substantiv neutru