vindireu definitie

14 definiții pentru vindireu

VINDERÉU, vinderei, s. m. Numele a două specii de șoimi mici; vinderei (Falco tinnunculus și vesperinus). [Var.: vindiréu s. m.] – Cf. magh. vándorsólyom.
VINDIRÉU s. m. v. vindereu.
VINDERÉU, vinderei, s. m. Numele a două specii de șoimi mici; vinderel (Falco tinnunculus și vesperinus). [Var.: vindiréu s. m.] – Cf. magh. vándorsólyom.
VINDIRÉU s. m. v. vindereu.
VINDERÉU, vinderei, s. m. (Regional) Specie de șoim mic, de culoare cenușie-ruginie, cu zborul caracteristic, care îi permite să rămînă adesea nemișcat, bătînd aerul pe loc (Falco tinnunculus); vinderel, vînturel. – Variantă: vindiréu (CREANGĂ, A. 73) s. m.
VINDIRÉU s. m. v. vindereu.
*vinderéu/vinderél s. m., art. vinderéul/vinderélul; pl. vinderéi, art. vinderéii
vinderéu s. m., art. vinderéul; pl. vinderéi, art. vinderéii
VINDERÉU s. (ORNIT.; Falco tinnunculus) vânturel, (reg.) marinică, șușugaie, vetrușcă, vinderel, (prin Olt.) șurligaie.
vinderéu (-éi), s. m. – Șoim (Falco aesalon). Mag. vándor (sólyom) „(șoim) călător” (Cihac, II, 539; Gáldi, Dict., 98; R. Riegler, Miscell. Schuchardt, 2). Cf. vandralău.
VINDERÉU ~i m. Pasăre sedentară răpitoare, asemănătoare cu șoimul, dar de talie mai mică. /<ung. vándorsólyom
vindereu m. Mold. Tr. specie de șoim (Falco peregrinus): cetatea Neamțului stă strejuită de ceucele și vindereii CR. [Ung. VÁNDOR (SOLYOM), șoim pribeag].
vindiréŭ m. (ung. vándor [solyom, șoĭm], călător. V. handralăŭ). Est. Un fel de ulĭ foarte mic care trăĭește și pin zidurile clopotnițelor. – Și vendereŭ (Î. I. 1937, 846).
VINDEREU s. (ORNIT.; Falco tinnunculus) vînturel, (reg.) marinică, șușugaie, vetrușcă, vinderel, (prin Olt.) șurligaie.

vindireu dex

Intrare: vindereu
vindireu substantiv masculin
vindereu substantiv masculin