Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

14 defini╚Ťii pentru vindireu

VINDER├ëU, vinderei, s. m. Numele a dou─â specii de ╚Öoimi mici; vinderei (Falco tinnunculus ╚Öi vesperinus). [Var.: vindir├ęu s. m.] ÔÇô Cf. magh. v├índors├│lyom.
VINDIRÉU s. m. v. vindereu.
VINDER├ëU, vinderei, s. m. Numele a dou─â specii de ╚Öoimi mici; vinderel (Falco tinnunculus ╚Öi vesperinus). [Var.: vindir├ęu s. m.] ÔÇô Cf. magh. v├índors├│lyom.
VINDIRÉU s. m. v. vindereu.
VINDER├ëU, vinderei, s. m. (Regional) Specie de ╚Öoim mic, de culoare cenu╚Öie-ruginie, cu zborul caracteristic, care ├«i permite s─â r─âm├«n─â adesea nemi╚Öcat, b─ât├«nd aerul pe loc (Falco tinnunculus); vinderel, v├«nturel. ÔÇô Variant─â: vindir├ęu (CREANG─é, A. 73) s. m.
VINDIRÉU s. m. v. vindereu.
*vinder├ęu/vinder├ęl s. m., art. vinder├ęul/vinder├ęlul; pl. vinder├ęi, art. vinder├ęii
vinder├ęu s. m., art. vinder├ęul; pl. vinder├ęi, art. vinder├ęii
VINDERÉU s. (ORNIT.; Falco tinnunculus) vânturel, (reg.) marinică, șușugaie, vetrușcă, vinderel, (prin Olt.) șurligaie.
vinder├ęu (-├ęi), s. m. ÔÇô ╚śoim (Falco aesalon). Mag. v├índor (s├│lyom) ÔÇ×(╚Öoim) c─âl─âtorÔÇŁ (Cihac, II, 539; G├íldi, Dict., 98; R. Riegler, Miscell. Schuchardt, 2). Cf. vandral─âu.
VINDERÉU ~i m. Pasăre sedentară răpitoare, asemănătoare cu șoimul, dar de talie mai mică. /<ung. vándorsólyom
vindereu m. Mold. Tr. specie de ╚Öoim (Falco peregrinus): cetatea Neam╚Ťului st─â strejuit─â de ceucele ╚Öi vindereii CR. [Ung. V├üNDOR (SOLYOM), ╚Öoim pribeag].
vindir├ę┼ş m. (ung. v├índor [solyom, ╚Öo─şm], c─âl─âtor. V. handral─â┼ş). Est. Un fel de ul─ş foarte mic care tr─â─şe╚Öte ╚Öi pin zidurile clopotni╚Ťelor. ÔÇô ╚śi vendere┼ş (├Ä. I. 1937, 846).
VINDEREU s. (ORNIT.; Falco tinnunculus) vînturel, (reg.) marinică, șușugaie, vetrușcă, vinderel, (prin Olt.) șurligaie.

Vindireu dex online | sinonim

Vindireu definitie

Intrare: vindereu
vindireu substantiv masculin
vindereu substantiv masculin