vindecare definitie

2 intrări

25 definiții pentru vindecare

VINDECÁ, vindec, vb. I. 1. Refl. și tranz. A scăpa sau a face pe cineva să scape de o boală, a (se) face sănătos; a (se) însănătoși, a (se) tămădui, a (se) lecui. ♦ Refl. Spec. (Despre răni, tăieturi etc.) A se închide, a se cicatriza. 2. Tranz. Fig. A face să dispară, să înceteze o suferință morală, o supărare, un dor etc. – Lat. vindicare.
VINDECÁRE, vindecări, s. f. Acțiunea de a (se) vindeca și rezultatul ei; însănătoșire. ◊ Loc. adj. Fără vindecare = incurabil. – V. vindeca.
VINDECÁ, víndec, vb. I. 1. Refl. și tranz. A scăpa sau a face pe cineva să scape de o boală, a (se) face sănătos; a (se) însănătoși, a (se) tămădui, a (se) lecui. ♦ Refl. Spec. (Despre răni, tăieturi etc.) A se închide, a se cicatriza. 2. Tranz. Fig. A face să dispară, să înceteze o suferință morală, o supărare, un dor etc. – Lat. vindicare.
VINDECÁRE, vindecări, s. f. Acțiunea de a (se) vindeca și rezultatul ei; însănătoșire. ◊ Loc. adj. Fără vindecare = incurabil. – V. vindeca.
VINDECÁ, vindec, vb. I. 1. Refl. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A scăpa de o boală, a se face sănătos; a se însănătoși. S-or vindeca plămînii minerilor de-aici. VINTILĂ, O. 25. Piciorul... i-l puse la loc și îndată se vindecă. ISPIRESCU, L. 5. Mulți din bolnavii ruși s-au vindecat aice. NEGRUZZI, S. I 192. ◊ Tranz. Irinuca nu ne putea vindeca. CREANGĂ, A. 27. ♦ (Despre răni, tăieturi etc.) A se închide, a se cicatriza. [Ursul] supse rana... apoi începu a linge, și linse, și linse, pînă ce se închise și se vindecă. ISPIRESCU, L. 345. 2. Tranz. Fig. (Cu privire la stări psihice sau afective) A alina sau a face să dispară, să înceteze. În toate lunile își găsea de lucru pe-acasă, spre a-și putea vindeca oboseala beției de duminică. REBREANU, I. 59. Nădejdea-mi e la vremea care vindecă toate. NEGRUZZI, S. I 48. ◊ (Complementul indică persoana vindecată) Frunză verde alior, Cîntă cucul în pridvor, Să mă vindece de dor. BELDICEANU, P. 95. Să vă spun eu, oameni buni, dumnealor o vrut să vă vindece de spaima Rusaliilor. ALECSANDRI, T. I 269. ♦ Refl. A-și reveni dintr-o stare sufletească chinuitoare, copleșitoare. D-atunci bolnavul meu de dragoste s-a vindecat așa de bine, că nici n-a mai dat pe la noi. VLAHUȚĂ, O. A. II 61. 3. Tranz. (Învechit și popular) A astupa, a închide o crăpătură, o deschizătură, o gaură; a face una cu pămîntul. La temnița cea de piatră, [care] în pămînt e vindecată. PĂSCULESCU, L. P. 202.
VINDECÁRE, vindecări, s. f. Faptul de a (se) vindeca; tămăduire, lecuire, însănătoșire. Vindecarea unei plăgi depinde de coordonarea unei serii de mecanisme diverse biologice, fizice și chimice. MARINESCU, P. A. 81. ◊ Fig. Inimioara rău mă doare Și tu nu-mi dai vindecare. ALECSANDRI, P. P. 303. ◊ Loc. adj. Fără vindecare = fără leac, fără posibilitate de a se vindeca; incurabil. Acum li s-a întimplat poate ceva rău și poate ceva fără vindecare. C. PETRESCU, R. DR. 313.
vindecá (a ~) vb., ind. prez. 3 víndecă
vindecáre s. f., g.-d. art. vindecắrii; pl. vindecắri
vindecá vb., ind. prez. 1 sg. víndec, 3 sg. și pl. víndecă
vindecáre s. f., g.-d. art. vindecării; pl. vindecări
VINDECÁ vb. 1. v. însănătoși. 2. v. cicatriza.
VINDECÁ vb. v. sătura.
VINDECÁRE s. (MED.) 1. v. însănătoșire. 2. v. cicatrizare.
Vindecare ≠ îmbolnăvire
vindecá (-c, át), vb.1. (Înv.) A reface, a repara. – 2. A tămădui, a însănătoși. – Mr. vindic(are). Lat. vindĭcāre (Diez, I, 441; Cipariu, Gram., 308; Șeineanu, Semasiol., 185; Pușcariu 1893; Densusianu, GS, II, 21; REW 9347; Rosetti, I, 174), cf. it. vendicare, prov., cat. venjar, fr. venger, sp. vengar, port. vingar. Semantismul diferit al rom. se explică, mai bine prin sensul lat. de a elibera (Rohlfs, Differenzierung, 39), prin ideea de „a pune în stadiul inițial”, cf. sp. reponerse. Uz mai general decît cel indicat de ALR, I, 137. Der. vindecător, adj. (care vindecă, curativ); vindecătoare (var. vindecuță), s. f. (specie de creson, Alliaria officinalis); vindecea, s. f. (plantă medicinală, Betonica officinalis). – Der. neol. (din fr.) vindicativ, adj.; vindictă, s. f.
A VINDECÁ víndec tranz. A face să se vindece. /<lat. vindicare
A SE VINDECÁ mă víndec intranz. 1) A reveni la starea normală (după o boală); a deveni sănătos; a se însănătoși; a se îndrepta; a se lecui. 2) (despre răni, leziuni) A dispărea în urma unui tratament; a se lecui. /<lat. vindicare
vindecà v. 1. a scăpa de o boală; 2. a-și recăpăta sănătatea; 3. fig. a mântui de un rău moral. [Lat. VINDICARE, a scăpa (românește: a scăpa de o boală)].
víndec, a v. tr. (lat. vĭndĭco, -áre, a revindica, a răzbuna; it. vendicare, pv. cat. venjar, fr. venger, sp. vengar, pg. vingar). Lecuĭesc, tămăduĭesc, liberez din boală: a vindeca un bolnav. – Vechĭ vendec.
vindeca vb. v. SĂTURA.
VINDECA vb. (MED.) 1. a (se) îndrepta, a (se) înfiripa, a (se) însănătoși, a (se întrema, a (se) înzdrăveni, a (se) lecui, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) ridica, a (se) tămădui, (latinism rar) a (se) sana, (pop. și fam.) a (se) drege, a (se) doftori, a (se) doftorici, (pop.) a (se) scula, (înv. și reg.) a (se) sănătoșa, a (se) tocmi, a (se) zdrăveni, (reg.) a (se) răzbuna, (Transilv.) a (se) citovi, (Mold.) a (se) priboli, (prin Olt., Ban. și Transilv.) a (se) zvidui, (înv.) a (se) remedia, a (se) vrăciui. (S-a ~ după o lungă boală.) 2. a se cicatriza, a se închide. (Rana s-a ~ )
VINDECARE s. (MED.) 1. îndreptare, înfiripare, însănătoșire, întremare, înzdrăvenire, lecuire, refacere, restabilire, ridicare, tămăduire, (pop.) sculare, tămăduială, (înv.) sănătoșare, tămăduință, vracevanie. (~ completă a bolnavului.) 2. cicatrizare, închidere. (~ plăgii.)
CONTRARIA CONTRARIIS CURANTUR (lat.) cele contrarii se vindecă prin contrarii – Maxima medicinii clasice. V. și Similia similiis curantur.
CURA TE IPSUM! v. MEDICE, CURA TE IPSUM!
MEDICE, CURA TE IPSUM! (lat.) doctore, vindecă-te pe tine! – Dicton prin care se recomandă celor care dau sfaturi altora, să le urmeze ei înșiși, mai întâi.

vindecare dex

Intrare: vindecare
vindecare substantiv feminin
Intrare: vindeca
vindeca verb grupa I conjugarea I