victorie definitie

18 definiții pentru victorie

VICTÓRIE, victorii, s. f. 1. Succes repurtat asupra inamicului într-un război, într-o bătălie, într-o revoluție (armată); biruință, izbândă. 2. Succes obținut într-o competiție sportivă, într-un concurs, la un examen etc. 3. Triumf al unei idei, al unei teorii, al unei politici asupra altora opuse. 4. Rezultat deosebit de bun obținut într-un domeniu de activitate. – Din lat. victoria.
VICTÓRIE, victorii, s. f. 1. Succes repurtat asupra inamicului într-un război, într-o bătălie, într-o revoluție (armată); biruință, izbândă. 2. Succes obținut într-o competiție sportivă, într-un concurs, la un examen etc. 3. Triumf al unei idei, al unei teorii, al unei politici asupra altora opuse. 4. Rezultat deosebit de bun obținut într-un domeniu de activitate. – Din lat. victoria.
VICTÓRIE, victorii, s. f. 1. Succes în război, în luptă; biruință, izbîndă. Armata romînă a obținut o mare victorie pe frontul de la Mărășești. 2. Succes obținut într-o competiție, la un concurs. Echipa noastră de fotbal a obținut victoria. 3. Fig. Biruință a unei idei, a unei teorii sau a unei politici asupra altora opuse; reușita unui principiu. Victoria socialismului în U.R.S.S. ♦ Rezultat deosebit obținut într-un domeniu de activitate. Victoria metalurgiștilor de la Hunedoara.
victórie (-ri-e) s. f., art. victória (-ri-a), g.-d. art. victóriei; pl. victórii, art. victóriile (-ri-i-)
victórie s. f. (sil. -ri-e), art. victória (sil. -ri-a), g.-d. art. victóriei; pl. victórii, art. victóriile (sil. -ri-i-)
VICTÓRIE s. 1. v. biruință. 2. izbândă, reușită, succes. (~ echipei de handbal.)
Victorie ≠ eșec, înfrângere
VICTÓRIE s.f. 1. Biruință, izbândă (într-un război, într-o luptă etc.). 2. Succes obținut împotriva unui rival. 3. Biruință a unei idei, a unui principiu etc. ♦ Rezultat deosebit obținut într-un domeniu de activitate. [Gen. -iei. / < lat. victoria].
VICTÓRIE s. f. 1. biruință, izbândă (într-un război). 2. succes împotriva unui rival; reușită într-o competiție. 3. biruință a unei idei, a unui principiu etc. ◊ rezultat deosebit obținut într-un domeniu de activitate. (< lat. victoria)
victórie (-ii), s. f.1. Biruință. – 2. Trăsură cu cai. Lat. victoria (sec. XIX). – Der. victorios, adj., din fr. victorieux.
VICTÓRIE ~i f. Succes deplin obținut printr-un efort deosebit (într-un domeniu); biruință; izbândă. A repurtat o ~. [G.-D. victoriei. Sil. -ri-e] /<lat. victoria, fr. victoire
victorie f. 1. învingerea inamicului; 2. izbândă asupra altora sau peste sine însuș; 3. Mit. victoria divinizată; 4. statua Victoriei.
*victórie f. (lat. victoria, fr. victoire). Biruință, izbîndă: a repurta o victorie. Succes, reușită. Un fel de trăsură boĭerească maĭ înaltă la spate (cum îs maĭ toate birjile astăzĭ). Mold. Tulpan scrobit (în Munt. tulpan topit). Munt. Un fel de satin de căptușit rochiile.
VICTORIE s. 1. biruință, izbîndă. (O mare ~ în luptă.) 2. izbîndă, reușită, succes. (~ echipei de handbal.)
VICTORIE. Subst. Victorie, biruință, biruire, învingere, înfrîngere, izbîndă, triumf, triumfare (rar); succes, reușită, reușire (rar), izbutire. Glorie, mărire, onoare, slavă, fală, faimă, renume. Laurii victoriei. Învingător, biruitor. Adj. Victorios, biruitor, învingător, izbînditor (rar), triumfător; triumfal, triumfalnic (neobișnuit). Învins. Vb. A fi victorios, a ieși victorios, a obține (a repurta) o victorie; a birui a învinge, a înfrînge, a izbîndi, a triumfa; a repurta un succes, a reuși, a izbuti. A se acoperi de glorie. Adv. (În mod) victorios. V. cîștig, glorie, succes.
victórie, adj. – (ref. la oi) Jumătate roșie, jumătate neagră (Precup, 1926). – Et. nec.
victórie, adj. – (ref. la oi) Jumătate roșie, jumătate neagră (Precup 1926). – Et. nec.
victorie s. f., sg. meci de fotbal jucat de două echipe la o singură poartă.

victorie dex

Intrare: victorie
victorie substantiv feminin
  • silabisire: -ri-e