vicleni definitie

2 intrări

31 definiții pentru vicleni

HICLEÁN, -Ă adj. v. viclean.
VICLEÁN, -Ă, vicleni, -e, adj. (Adesea substantivat). 1. Care se poartă, vorbește fără sinceritate, ascunzându-și adevăratele intenții (reprobabile); fățarnic, ipocrit, perfid; (cu sens atenuat) șiret, șmecher, isteț. 2. (Pop.) Rău, crud, neîndurător, hain. 3. (Înv.) Care își calcă credința sau cuvântul; necredincios; trădător. ♦ (Rar) Care nu crede în învățăturile religiei creștine; păgân. ♦ (Substantivat, m.) Duh necurat, drac. [Var.: (înv.) hicleán, -ă adj.] – Din magh. hitlen.
VICLENÍ, viclenesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A se purta ca un viclean; a unelti (pe ascuns) contra cuiva. 2. Tranz. (Înv.) A trăda, a înșela. ♦ A ispiti, a iscodi. – Din viclean.
HICLEÁN, -Ă adj. V. viclean.
VICLEÁN, -Ă, vicleni, -e, adj. (Adesea substantivat) 1. Care se poartă, vorbește fără sinceritate, ascunzându-și adevăratele intenții (reprobabile); fățarnic, ipocrit, perfid; (cu sens atenuat) șiret, șmecher, isteț. 2. (Pop.) Rău, crud, neîndurător, hain. 3. (Înv.) Care își calcă credința sau cuvântul; necredincios; trădător. ♦ (Rar) Care nu crede în învățăturile religiei creștine; păgân. ♦ (Substantivat, m.) Duh necurat, drac. [Var.: (înv.) hicleán, -ă adj.] – Din magh. hitlen.
VICLENÍ, viclenesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A se purta ca un viclean; a unelti (pe ascuns) contra cuiva. 2. Tranz. (Înv.) A trăda, a înșela. ♦ A ispiti, a iscodi. – Din viclean.
HICLEÁN, -Ă adj. v. viclean.
VICLEÁN, -Ă, vicleni, -e, adj. 1. Fățarnic, ipocrit, perfid; (cu sens atenuat, uneori cu o nuanță de simpatie) șiret, șmecher, isteț. Boier Milescule... ce știi despre cărțile care au fost trimise la Orheieni în chip viclean, ca fiind din partea lui Dumitrașcu-vodă? SADOVEANU, Z. C. 163. Ce interes avut-ai, ce foloase, Ca să m-atragi cu vorbele-ți viclene Prin locurile-acestea dubioase? TOPÎRCEANU, B. 97. Fata babei, vicleană cum era, lua ciurul și fuga în casă la babă și la moșneag, spuind că ea a tors acele fuse. CREANGĂ, P. 284. E sfios ca și copiii, Dar zîmbirea-i e vicleană. EMINESCU, O. I 109. ◊ (Substantivat) Limba celui viclean e mai fină ca pînza păianjenului. DELAVRANCEA, T. 112. 2. Rău, crud, neîndurător, hain. (Fig.) Începuse să fluiere și să geamă un vînt viclean dinspre Dunăre. DUMITRIU, B. F. 149. Zaharia Duhu își spuse că intr-adevăr pe fata lui Alecu Toader Precup o pot pîndi primejdii mai viclene decît ploile și viscolele, împotriva cărora neam de neamul ei au știut să afle adăpost. C. PETRESCU, A. 446. 3. (Învechit și arhaizant) Care își calcă credința; necredincios, trădător. (Substantivat) Dimcea a făcut să cadă capetele viclenilor, lovindu-i numai cîte o singură dată cu o pană de oțel ageră ca un brici. SADOVEANU, F. J. 291. Am tăiat fărîmele scrisoarea și răvășelele viclenei și le-am pus pe jăratecul din cățuie. NEGRUZZI, S. I 66. [Mihai] puse de tăie pe trădătorii Dumitru, Chissar... ca niște vicleni de domnie și stricători de țară. BĂLCESCU, O. II 162. ♦ Fig. Care trădează sau poate trăda. De ce... să nu avem parte să călcăm iarba verde, fără a lăsa după pasul nostru urme viclene. GANE, N. I 205. ♦ Care nu crede în învățăturile religiei creștine; păgîn. Demult, în vremi mai mari la suflet, Erai și tu haiduc, moșnege, Cînd domni vicleni jurau pe spadă Să sfarme sfînta noastră lege. GOGA, P. 17 ♦ (Substantivat, m.) Duh necurat, diavol, drac. Vicleanul pizmuia pacea fetelor și-și vîrî coada. ISPIRESCU, L. 49. – Variantă: (regional) hicleán,-ă (ȘEZ. I 258) adj.
VICLENÍ, viclenesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi, a se purta ca un viclean, uneltind (pe ascuns) împotriva cuiva; a-i face cuiva rău (în ascuns). Destul ai viclenii asupra tatălui meu. – Ba n-am viclenit asupra tatălui tău, ci totdeauna m-am luptat în luptă dreaptă. EMINESCU, N. 7. ♦ Refl. A deveni rău, a se înrăi. Lumea s-a viclenit și oamenii au sărăcit. RETEGANUL, P. II 3. 2. Tranz. (învechit) A trăda, a înșela. Dacă vreunul din ei își va vicleni credința, atunci să-l bată – dumnezeu. HASDEU, I. V. 65. Greaca ta, stăpîne... te vinde pre tine și te viclenește. NEGRUZZI, S. II 31. ♦ A ispiti, a iscodi. Se luă, deci, pe lîngă dînsul... viclenindu-l ca să-i afle puterea. ISPIRESCU, L. 279.
vicleán (vi-clean) adj. m., pl. vicléni; f. vicleánă, pl. vicléne
viclení (a ~) (înv., pop.) (vi-cle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viclenésc, imperf. 3 sg. vicleneá; conj. prez. 3 să vicleneáscă
vicleán adj. m. (sil. -clean), pl. vicléni; f. sg. vicleánă, pl. vicléne
viclení vb. (sil. -cle-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viclenésc, imperf. 3 sg. vicleneá; conj. prez. 3 sg. și pl. vicleneáscă
VICLEÁN adj. v. adulter, infidel, nefidel.
VICLEÁN adj., s. 1. adj. v. ipocrit. 2. s. v. ipocrit. 3. adj. v. perfid. 4. adj. v. șmecher. 5. adj. abil, șiret, șmecher, (pop.) mehenghi. (Om ~ în acțiuni.)
VICLEÁN adj., s. v. necredincios, păgân.
VICLEÁNUL s. art. v. aghiuță, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.
VICLENÍ vb. v. înșela, trăda.
vicleán (-nă), adj.1. (Înv.) Perfid, ipocrit. – 2. (Înv.) Fals, înșelător. – 3. Șiret, șmecher. – 4. (S. m.) Diavolul. – Var. înv. hiclean, hitlean, și der. Mag. hitlen (Cihac, II, 538; Gáldi, Dict., 98). Sec. XVI. – Der. vicleni, vb. (a trăda, a înșela; refl., a unelti împotriva cuiva, a trece la inamic), cuvînt înv.; viclenie, s. f. (trădare; șiretenie, răutate; falsitate, înșelăciune; șmecherie); vicleșug (var. înv. viclenșug), s. n. (trădare; șiretlic, înșelăciune), din mag. hitlénseg. Din rom. provine rut. chytjanecĭ „ușuratic” (Candrea, Elemente, 409).
VICLEÁN ~eánă (~éni, ~éne) (despre persoane) 1) Care, sub masca aparent binevoitoare, ascunde gânduri dușmănoase; perfid; insidios. 2) Care se orientează cu pricepere în orice situații, trăgând foloase; șiret; șmecher; hâtru. 3) înv. Care a renunțat la credința sa; renegat. [Sil. vi-clean] /<ung. hitlen
A VICLENÍ ~ésc 1. intranz. înv. A fi viclean; a manifesta viclenie. 2. tranz. (persoane) A face să ia un neadevăr drept adevăr (recurgând la viclenii); a induce în eroare; a amăgi; a înșela; a păcăli; a șmecheri /Din viclean
viclean a. și m. 1. trădător, perfid (sens arhaic): cu viclene jurăminte OD.; 2. șiret, amăgitor; ca un copil viclean EM. [Vechiu-rom. hiclean, hitlean, perfid = ung. HITLEN, lit. fără credință].
viclenì v. a trăda: te vinde și te viclenește NEGR.
hicleán, V. viclean.
vicleán, -ă adj., pl. enĭ, ene (ung. hitlen, d. hit, credință, și -len, fără). Perfid, fals, înșelător. Cel viclean, diavolu: și ne mîntuĭește de cel viclean! Șiret: vulpe vicleană. – Vechĭ și hitl-, hicl- (și azĭ, în Șez. 3, 15); vitl-. În vest și fitl-, ficl-, icl-.
viclenésc, hicl-, hitl- și ficl- v. tr. Vechĭ. Înșel, tratez cu viclenie: temîndu-se să nu-l ficlenească Moldoveniĭ (Ur. 1, 232). V. intr. Fac viclenie: Cazaciĭ aŭ viclenit (Cost. 1, 318). V. refl. Mă fac viclean. – Și înv- (vest).
viclean adj., s. v. NECREDINCIOS. PĂGÎN.
viclean adj. v. ADULTER. INFIDEL. NEFIDEL.
VICLEAN adj., s. 1. adj. duplicitar, fals, fariseic, fățarnic, ipocrit, mincinos, perfid, prefăcut, șiret, (livr.) machiavelic, (rar) machiavelistic, (reg.) proclet, (înv.) fățărit, telpiz, (fig.) iezuit, iezuitic, (pop. fig.) pestriț, (înv. fig.) calp, zugrăvit. (Atitudine ~.) 2. s. fățarnic, ipocrit, mincinos, perfid, prefăcut, șiret, (livr.) fariseu, (reg.) proclet, (înv.) telpiz, (fig.) iezuit, tartuf, trombonist. (Mare ~ mai ești!) 3. adj. înșelător, perfid, (livr.) insidios. (O propunere ~.) 4. adj. șiret, șmecher, (înv. și reg.) marghiol, (reg.) șpilăr, (Mold. și Bucov.) hîtru, (înv.) telpiz, (fam.) hoțoman, pișicher. (E cam ~ dumnealui!) 5. adj. abil, șiret, șmecher, (pop.) mehenghi. (Om ~ în acțiuni.)
vicleanul s. art. v. AGHIUȚĂ. DEMON. DIAVOL. DRAC. ÎNCORNORATUL. NAIBA. NECURATUL. SATANĂ. TARTOR.
vicleni vb. v. ÎNȘELA. TRĂDA.

vicleni dex

Intrare: vicleni
vicleni conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb
  • silabisire: vi-cle-ni
Intrare: viclean
hiclean adjectiv
viclean adjectiv
  • silabisire: vi-clean