VIBRAFÓN, vibrafoane, s. n. Instrument muzical de percuție asemănător cu xilofonul, în care sunetele produse de niște lame metalice sunt prelungite cu ajutorul unor tuburi de rezonanță. – Din fr. vibraphone.

VIBRAFÓN, vibrafoane, s. n. Instrument muzical de percuție asemănător cu xilofonul, în care sunetele produse de niște lame metalice sunt prelungite cu ajutorul unor tuburi de rezonanță. – Din fr. vibraphone.

vibrafón (vi-bra-) s. n., pl. vibrafoáne

vibrafón s. n. (sil. -bra-), pl. vibrafoáne

VIBRAFÓN s.n. Instrument muzical de percuție, care produce sunete prin lovirea unor lame metalice de lungimi diferite, având dedesubt instalate tuburi de rezonanță, închise sau deschise prin niște moriști acționate electric, care sporesc amplitudinea sonorității. [< fr. vibraphone].

VIBRAFÓN s. n. instrument muzical asemănător xilofonului, format din plăci metalice de lungimi diferite, deasupra unor tuburi de rezonanță, în care mici elice acționate de un motoraș electric prelungesc vibrația sunetelor produse prin lovirea plăcilor cu o baghetă. (< fr. vibraphone)

VIBRAFÓN ~oáne n. Instrument muzical de percuție, constând din lame metalice sub care sunt instalate tuburi de rezonanță. /<fr. vibraphone

vibrafon (< it. vibrafono; engl. vibraphone; fr. vibraphone; germ. Wibraphon), instrument de percuție idiofon construit în S.U.A. prin anul 1920. La început a fost folosit numai în orch. de jazz*, iar ulterior și-a făcut intrarea și în orch. simf. datorită compozitorilor A. Berg și O. Messiaen. Este construit din lame plane metalice, așezate orizontal și distribuite pe două rânduri. Sub fiecare lamă se găsește câte un tub de metal (numit rezonator) în care sunt introduse mici elice acționate de un motoraș electric. Sunetul se obține prin lovirea plăcilor cu baghete speciale (cu cap de cauciuc, baghete cu cap de lână și baghete cu cap de fetru). De obicei, se cântă cu două baghete, dar practica a demonstrat că se pot folosi și trei sau chiar patru. Întinderea: Fa-fa3. V.: Marinbafon; xilofon.