VIÁ2, viez, vb. I Intranz. (Înv.) A avea viață; a trăi, a viețui, a exista. ♦ (Despre sentimente, gesturi, atitudini etc.) A dura, a dăinui. – Lat. vivere.

VÍA1 prep. (Indică o rută, un itinerar) Pe drumul, pe direcția; (trecând) prin... – Din fr., lat. via.

VÍE, vii, s. f. 1. Teren plantat cu viță (I); plantație de viță. 2. Viță (I). – Lat. vinea.

VIȚĂ, vițe, s. f. I. (Adesea determinat prin „de vie”) Nume dat mai multor plante perene cu rădăcina puternică, cu tulpina lipsită de susținere proprie, cu lăstari subțiri și frunze mari, lobate și cu fructele în formă de ciorchine, care se cultivă într-un număr mare de soiuri și de varietăți pentru producția de struguri și de vin; vie (Vitis). ◊ Viță de Canada sau viță sălbatică = arbust agățător din familia vitaceelor, cu frunze verzi care se colorează toamna în roșu, cultivat ca plantă decorativă (Vitis hederacea). ♦ Fiecare dintre lăstarele lungi și flexibile ale viței (I); p. gener. curpen, vrej. ♦ Compus: viță-albă = plantă agățătoare din familia ranunculaceelor, cu flori albe mirositoare (Clematis vitalba). II. 1. (Pop.) Șuviță de păr. ♦ Fiecare dintre firele, șuvițele etc. din care se confecționează, prin împletire sau răsucire, un obiect. ♦ (Mar.) Parâmă de sârmă. 2. Fig. Descendent, urmaș, vlăstar; p. ext. neam; soi, fel. ◊ Loc. adj. De viță = a) de calitate superioară; b) de origine aleasă, nobil. – Lat. *vitea (= vitis).

VÍU, VÍE, vii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Care se află în viață, care trăiește; înzestrat cu viață. ◊ Loc. adj. și adv. De viu = fiind încă în viață. ◊ Loc. adv. Pe viu = în mod direct, nemijlocit. ◊ Expr. Prin (sau cu) viu grai = oral. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu = a fi fără milă față de cineva, a cere cuiva mai mult decât poate da; a jecmăni, a jefui (pe cineva). Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viață sau nu; cu orice preț. ◊ (Substantivat, în expr.) A fi mort între vii = a fi ca și mort. Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăvenește. Morții cu morții și viii cu viii, se spune ca îmbărbătare celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi. ♦ Care este dotat cu simțire. ◊ Rană (sau carne) vie = rană (sau carne) a unui organism în viață care sângerează, de pe care s-a luat pielea. ♦ Care persistă, care dăinuie încă. Tradiție vie. ◊ Limbă vie = limbă care se vorbește și evoluează, care este în circulație. ♦ (În concepția creștină) Etern, nemuritor, veșnic. 2. Plin de viață, de neastâmpăr; cu mișcări iuți, vioaie. ♦ Animat, însuflețit. Discuție vie. ♦ (Despre ochi) Care denotă vioiciune, inteligență; ager, vioi. 3. (Despre plante) Viguros, plin de sevă, sănătos, verde. ♦ (Despre ape) Care curge repede. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari. 4. (Despre sunete) Răsunător, puternic. ♦ (Despre lumină; p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. ♦ (Despre culori) Aprins; strălucitor. 5. (Despre abstracte) Intens, puternic. Durere vie. II. S. n. (Rar) Viață. – Lat. vivus.

VIÁ2, viez, vb. I. Intranz. (Astăzi livr.) A avea viață; a trăi, a viețui, a exista. ♦ (Despre sentimente, gesturi, atitudini etc.) A dura, a dăinui. – Lat. vivere.

VÍA1 prep. (Indică o rută, un itinerar) Pe drumul, pe direcția; (trecând) prin... – Din fr., lat. via.

VÍE, vii, s. f. 1. Teren plantat cu viță (I); plantație de viță. 2. Viță (I). – Lat. vinea.

VÍȚĂ, vițe, s. f. I. (Adesea determinat prin „de vie”) Nume dat mai multor plante perene cu rădăcina puternică, cu tulpina lipsită de susținere proprie, din care ies mlădițe cu cârcei agățători, cu frunze mari, crestate adânc și cu fructele în formă de ciorchine, care se cultivă într-un număr mare de soiuri și de varietăți; vie (Vitis). ◊ Viță de Canada sau viță sălbatică = arbust agățător din familia vitaceelor, cu frunze verzi care se colorează toamna în roșu, cultivat ca plantă decorativă (Vitis hederacea). ♦ Fiecare dintre lăstarele lungi și flexibile ale viței (I); p. gener. curpen, vrej. ♦ Compus: viță-albă = plantă agățătoare din familia ranunculaceelor, cu flori albe mirositoare (Clematis vitalba). II. 1. (Pop.) Șuviță de păr. ♦ Fiecare dintre firele, șuvițele etc. din care se confecționează, prin împletire sau răsucire, un obiect. ♦ (Mar.) Parâmă de sârmă. 2. Fig. Descendent, urmaș, vlăstar; p. ext. neam; soi, fel. ◊ Loc. adj. De viță = a) de calitate superioară; b) de obârșie boierească. – Lat. *vitea (= vitis).

VÍU, VÍE, vii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Care se află în viață, care trăiește; înzestrat cu viață. ◊ Loc. adj., adv. De viu = fiind încă în viață. ◊ Loc. adv. Pe viu = în mod direct, nemijlocit. ◊ Expr. Prin (sau cu) viu grai = oral. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu = a fi fără milă față de cineva, a cere cuiva mai mult decât poate da; a jecmăni, a jefui (pe cineva). Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viață sau mort; cu orice preț. ◊ (Substantivat, în expr.) A fi mort între vii = a fi ca și mort. Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăvenește. Morții cu morții și viii cu viii, se spune ca îmbărbătare celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi. ♦ Care este dotat cu simțire. ◊ Rană (sau carne) vie = rană (sau carne) a unui organism în viață care sângerează, de pe care s-a luat pielea. ♦ Care persistă, care dăinuiește încă. Tradiție vie. ◊ Limbă vie = limbă care se vorbește în mod curent în prezent, limbă în circulație. ♦ (În concepția creștină) Etern, nemuritor, veșnic. 2. Plin de viață, de neastâmpăr; cu mișcări iuți, vioaie. ♦ Animat, însuflețit. Discuție vie. ♦ (Despre ochi) Care denotă vioiciune, inteligență; ager, vioi. 3. (Despre plante) Viguros, plin de sevă, sănătos, verde. ♦ (Despre ape) Care curge repede. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari. 4. (Despre sunete) Răsunător, puternic. ♦ (Despre lumină; p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. ♦ (Despre culori) Aprins; strălucitor. 5. (Despre abstracte) Intens, puternic. Durere vie. II. S. n. (Rar) Viață. – Lat. vivus.

VIÁ2, viez, vb. I. Intranz. 1. (Astăzi rar; despre ființe) A avea viață, a fi viu, a exista, a trăi, a viețui. Foamea îi dete în știre că el viază încă. ISPIRESCU, L. 147. Inima ei, ce se hrănea de dragoste, nu putea via fără amor. NEGRUZZI, S. I 25 Gînganie fără suflare, Umblă făr-astîmpărare; N-are duh, nici nu viază, Toată lumea îndreptează (Ceasornicul). GOROVEI, C. 68. 2. (Despre sentimente, gesturi, atitudini) A trăi (în continuare), a continua să existe; a dăinui. Sînt alte lumi de care nu-mi dau samă, Viază-n noi, trăiesc în altă parte? Ah, nu-s iluzii, nu-s păreri deșarte! E doina ta cea dulce, dulce mamă! IOSIF, P. 42. În poporul romînesc de rînd viază un simțimînt al datorințelor sale către țeară. ODOBESCU, S. III 559. [Lăpușneanu] ca să tragă inimile norodului, în care via încă pomenirea lui Rareș, se însura și luă... pre fiica lui. NEGRUZZI, S. I 144.

VÍA1 prep. (Numai în fraze indicînd o rută, un itinerar) Pe drumul, pe direcția; (trecînd) prin... Cluj-București via Sibiu.

VIE, vii, s. f. 1. Teren sădit cu viță; plantație de viță. Casa bătrînească cu toată pojijia ei, o vie cu livadă frumoasă, vite și multe păseri alcătuiau gospodăria babei. CREANGĂ, P. 3. Cîntă cucu-n deal la vie, Inima ca să-mi învie. BELDICEANU, P. 95. Nu mi-au venit încă buțile cu vin de la viile din jos. NEGRUZZI, S. I 82. 2. (Adesea în compusul: viță de vie) Viță (I 1). Vița de vie tot învie, Iară vița de boz, tot răgoz. CREANGĂ, P. 210. Să trăiască moș Noe, cel care-o discoperit via! ALECSANDRI, T. 843. Bine-a zis frunza de vie Că dragostea nu-i moșie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 219.

VÍȚĂ, vițe, s. f. I. 1. (Uneori determinat prin «de vie») Arbust din familia vitaceelor, cu tulpina lipsită de susținere proprie și agățată prin cîrcei, cu frunze mări în formă de inimă, crestate adînc, cu fructele în ciorchini; se cultivă într-un mare număr de soiuri și varietăți și crește natural, în zăvoaie (Vitis vinifera). Din crengi de viță să-mpletim cununi. BENIUC, M. 110. Uluci năpădite de viță de vie despărțeau grădina cu plopi de locul unei fierării. CĂLINESCU, E. 67. Bată-l vîntul și seninul P-ăl de tot samănă inul Și nu sădește la viță. TEODORESCU, P. P. 333. Boltă de viță = viță cu tulpini lungi, prinse pe un spalier boltit, ca să formeze un acoperiș de verdeață; umbrar obținut în acest fel. Se opri o clipă sub o boltă de viță, ca să respire aerul curat din grădina spitalului. BART, E. 254. ◊ Expr. A lucra (pe cineva) în foi de viță v. lucra (5). 2. Fiecare dintre lăstarele lungi și flexibile ale viței (1) (v. coardă (III 4), curmei (2)); p. ext. curpen, vrej (de orice plantă). Vițele stăteau în aer, legate de araci cu zecile lor de cîrcei. DUMITRIU, N. 249. [Țugulea] scoase paloșul și începu a tăia la vițe. ISPIRESCU, L. 317. De la casă la casă, Vițe de bostan trase (Cărările). GOROVEI, C. 56. – Compuse: Viță-albă = plantă agățătoare din familia ranunculaceelor, cu flori albe, mirositoare; crește prin păduri și tufișuri (Clematis Vitalba); viță-de-Canada = arbust agățător din familia vitaceelor, cu frunzele verzi (devenind de un roșu frumos toamna), cultivat ca plantă decorativă pentru a acoperi zidurile și gardurile (Vitis hederacea); viță sălbatică. II. 1. Șuviță de păr. Se uită-n oglindă, își ridică o viță de păr care-i atîrnă la ceafă. VLAHUȚĂ, O. A. III 89. Cu mînuțe albe, dulci, De pe fruntea mea cea tristă tu dai vițele-ntr-o parte. EMINESCU, O. I 42. Capul era dezbrăcat de păr și numai în vîrf vițe surii și strălucitoare se clătinați. RUSSO, O. 48. ♦ Fîșie îngustă, subțire. Răsuci țigara... scăpără și aprinse o viță de iască. SADOVEANU, P. S. 10. [Drumul] se ștergea ca o viță de fum. VLAHUȚĂ, N. 85. 2. Fiecare dintre firele, șuvițele etc. din care se răsucește sau se împletește un obiect. V. coardă (III 3). Pînea... se preface în vițe groase ca degetul, din cari se împletesc covrigii. PAMFILE, CR. 5. Cu cămeșa de mătasă, Vițele-mpletite-n șase. ALECSANDRI, P. P. 105. 3. Descendent, urmaș, vlăstar, p. ext. neam; fig. soi, fel. Că-n peșteri adînci îl sileau pe brînci Boierii cei mari, viță de tîlhari, Aur să le scoată. DEȘLIU, M. 50. O viță lăpușnenească: feciorul lui Alexandru. HASDEU, R. V. 116. Ești tu... Viță de om pămîntean Sau vrun zmeu năzdrăvan? ALECSANDRI, P. I 97. Te cunoști de pe cosiță Că ești de-a maică-ta viță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 249. ◊ Loc. adj. De viță = a) de obîrșie boierească. Poate-i fi auzit ce-au pățit alții mai de viță decît dînsul. CREANGĂ, P. 81. Parvenitul și ciocoiul voiesc numaidecît să fie de viță; își caută originea neamului în vreun cronicar. GHICA, S. 221. Mai de soi și mai de viță, nu ca tine-o rămășiță. POP.; b) rudă bună, de sînge. Balaban și cu Ioniță, Ce-i este nepot de viță Și fecior de Novăciță. POP. ♦ (Rar) Familie, totalitatea rudelor. Și ți-aș rupe inima, Și ție... Și la toată vița ta. POP.

VIU2, VIE, vii, adj. 1. (În opoziție cu mort) Care e în viață, care (mai) trăiește. Mediul pune la dispoziția ființei vii materia din care se compune, energiile pe care le cheltuiește și excitanții care o pun în mișcare. MARINESCU, P. A. 44. Să nu mai știu De sînt mort sau de sînt viu. ALECSANDRI, P. 102. Cîți i-au mai lăsat vii, numai frica morții ii mai ține. NEGRUZZI, S. I 138. ◊ (În opoziție cu limbă moartă) Limbă vie = limbă care se vorbește și care evoluează; limbă în circulație. Limba vie nu poate fi stăvilită; încercările artificiale n-au avut nici un sorț de a se statornici. SADOVEANU, E. 35. Amintirile și povestirile lui Creangă sînt însăși limba vie a poporului, ridicată la un înalt potențial artistic. id. ib. 97. ◊ Loc. adj. De viu = fiind încă în viață, trăind încă. Chinul ăsta cum se cheamă, Cînd de viu ești în mormînt? COȘBUC, P. II 10. Amîndoi se pierd de vii În codri merei pustii. ALECSANDRI, P. II 90. Cine face orz din grîu, Să-l mînce viermii de viu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 281. Îl mănîncă viermii de viu, se spune despre cineva extrem de leneș sau de neîngrijit, de murdar. ◊ Expr. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu î a supune pe cineva la chinuri, jupuindu-l; fig. a jefui, a jecmăni pe cineva; a fi fără milă față de cineva. V. jupui. A îngropa (pe cineva) de viu sau a băga (pe cineva) de viu în mormînt (sau în groapă, în pămînt) v. băga (I 2). A mînca (pe cineva) de viu v. mînca (1). Viu-viuț (sau -viuleț)= chiar viu, într-adevăr viu; nevătămat. Porunci lui Ercule să-i aducă din Arcadia vie-viuliță, cerboaica. ISPIRESCU, U. 37. Căprioara ce-o împușcase fugea vie-viuliță. ȘEZ. VII 50. Viu sau mort = în viață sau mort, în orice stare s-ar afla, oricum ar fi. Mai mult mort decît viu v. mort (1). ◊ (Substantivat) Cu viii nu mai am de-a face de mult. MACEDONSKI, O. I 32. Părintele Isaia, în loc să umble morțiș, ca alți popi, după cerșitorit, luînd și de pe viu și de pe mort... el, dimpotrivă, zicea că este de altă părere. CREANGĂ, A. 138. (Expr.) A fi mort între vii = a fi ca și mort. Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăvenește. Morții cu morții și viii cu viii, se spune celor care se consolează greu de pierderea unei persoane dragi, neglijîndu-și interesele. Morți cu morți și vii cu vii, Și pînă ne-om învoi, Amîndoi că vom cinsti. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 487. ♦ (În opoziție cu inert, neînsuflețit) Care este dotat cu viață, p. ext. cu simțire, cu mișcare; însuflețit. Noi sîntem adevărata uzină, sîntem uzina vie. SAHIA, N. 36. Harabagia... e mai bună: că ai a face tot cu marfă vie, care la deal să dă pe jos. CREANGĂ, P. 107. Eu sînt vie, tu ești mort Și ochiul tău mă-ngheață. EMINESCU, O. I 171. Inventar viu v. inventar. Gard viu v. gard (1) Carne vie v. carne (1). Rană vie = rană deschisă, care sîngerează. Îl legă în pat, și-l bătu, și-l crestă cu iataganul de i-a făcut trupul ca o rană vie. SADOVEANU, O. VIII 236. Argint viu v. argint (3). 2. (În concepția creștină, despre dumnezeu) Care trăiește în veci; etern, nemuritor. Mă jur pe viul dumnezeu și pe stema mea de împărat că... îi voi da pe fata mea. ISPIRESCU, L. 378. 3. Plin de viață, de neastîmpăr, cu mișcări, iuți, vioaie. Admiram cele patru animale subțiri și vii ca jocul de izvor. CAMIL PETRESCU, U. N. 383. ♦ Cu reacțiuni viguroase, prompte, firești; plin de vitalitate, dinamic. Duduie, să știi că de dala asta te admir eu, pentru că urăști, iubești, disprețuiești, ești vie și limpede. IBRĂILEANU, A. 751 ♦ Expresiv, animat. Mesenii încîntați Rămas-au – Atît era de vie și de atrăgătoare Vorbirea lui. ALECSANDRI, T. II 100. 4. (Despre plante) Viguros, sănătos; verde. Unde-s tufele mai vii, Tot mormînturi de copii. ALECSANDRI, P. P. 35. ♦ (Despre ape) Care curge vioi, repede. Iată punțile de bîrne... Morile, izvorul viu. MACEDONSKI, O. I 8. Izvoară vii murmură și saltă de sub piatră. EMINESCU, O. I 93. ♦ (Rar, despre aer) Curat, proaspăt, răcoros. Stătură toți trei în picioare în aerul viu, trezit, tare, desprimăvărat. DUMITRIU, N. 21. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari. Lelița Ileana hrănea un foc viu sub șopron. SADOVEANU, O. VIII 214. 5. (Despre zgomote și despre sursele zgomotelor) Răsunător, puternic. A prins să sune sunet viu De treasc și trîmbiți și de chiu. COȘBUC, P. I 56. ◊ (Adverbial) Un sunet de argint răsună viu. DUNĂREANU, CH. 122. Și-n creasta coifului înalt Prin vulturi vîntul viu vuia. COȘBUC, P. I 56. Tunetul prin bubuire viu răspunde la urare. BELDICEANU, P. 65. ♦ (Despre lumină, p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. O lumină vie se deschisese într-o clipă cătră sale în ceață, cătră apele împrăștiate ale Moldovei. SADOVEANU, O. IV 486. Era un soare viu ca de cristal apos. CAMIL, PETRESCU, U. N. 199. Se văzu în lumina vie că ochii lui erau plini de lacrimi. EMINESCU, N. 55. ◊ (Adverbial) Și cît de viu s-aprinde el [luceafărul] în orișicare sară. EMINESCU, O. I 168. ♦ (Despre culori, p. ext. despre obiecte colorate) Aprins, strălucitor. Îmi aduc aminte de fluturii pe care i-am prins și de culorile vii și minunate pe care le-am șters, în glumă, de pe aripile lor. STANCU, D. 24. Pe jos sînt covoare țesute-n flori vii. EMINESCU, O. IV 165. ◊ (Adverbial) Raze de soare scînteiau în mătăsuri și dantele viu colorate, răspîndite în neorînduială pe mese. SADOVEANU, O. VIII 39. Sînt păduri de portocale Ce s-acoper viu cu flori. ALECSANDRI, P. III 130. ♦ (Despre ochi, priviri) Care strălucește de vioiciune, de inteligență; ager, vioi. Privea țintă numai cu ochii lui vii și zîmbea cu zîmbetul lui misterios. SADOVEANU, O. VII 77. Pe figura lui negricioasă, cu privirea vie de diamant negru a ochilor, a trecut un surîs. CAMIL, PETRESCU, O. I 283. 6. (Despre abstracte) Intens, puternic. În oglinda închipuirii se păstrează vii și neșterse unele amintiri ale trecutului. HOGAȘ, M. N. 107. Aici amintirile istorice sînt vii. VLAHUȚĂ, R. P. 63. Aceasta trăda viul interes ce trebuia să-l poarte pentru Dionis. EMINESCU, N. 77. El aleargă plaiul fără să-o-ntîlnească, Via lui durere crește nencetat. BOLINTINEANU, O. 87. ◊ (Adverbial) E Ileana Cosînzeana!... la ea privesc uimit, Că-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit. ALECSANDRI, P. III 20.

!argínt-víu (mercur) (pop.) s. n., art. argíntul-víu (dar: argintul acesta viu)

!stúrzul-víilor (pasăre) (vi-i-) s. m. art., pl. stúrzii-viílor

viá2 (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 viáză; conj. prez. 3 să viéze (vi-e-); ger. viínd (-vi-ind)

vía1 prep.

víe s. f., art. vía, g.-d. art. víei; pl. vii, art. víile

!víță-de-vie (plantă) s. f., g.-d. art. víței-de-vie, pl. víțe-de-vie

!viu1 adj. m., pl. vii, art. víii (vi-ii); f. víe, pl. vii

argínt-viu s. n., art. argíntul-viu

stúrzul víilor s. m. + s. f. (sil. vi-i-)

viá vb., ind. prez. 1 sg. viéz; conj. prez. 3 sg. și pl. viéze (sil. vi-e-); ger. viínd

vía prep.

víe s. f., art. via, g.-d. art. víei; pl. vii, art. víile

viu adj. m., s. m., pl. vii, art. víii; f. sg. vie, pl. vii

ARGINT-VÍU s. v. hidrargir, mercur.

CONTEMPLARE VÍE s. v. intuiție.

FOC VÍU s. v. zona zoster.

INTUIRE VÍE s. v. intuiție.

OPERĂ VÍE s. v. carenă.

VIÁ vb. v. dăinui, dura, exista, fi, menține, păstra, perpetua, persista, rămâne, trăi, ține,viețui.

VÍA prep. prin. (București – Craiova ~ Roșiori de Vede.)

VÍE s. (BOT.; Vitis) viță. (Frunză de ~; plantează ~.)

VÍȚĂ s. 1. (BOT.; Vitis) vie. (Frunză de ~; plantează ~.) 2. (BOT.) viță de vie (Vitis vinifera, riparia etc.) = (reg.) acrid, loază, poamă. 3. (BOT.) viță sălbatică (Vitis hederacea) = (rar) viță de Canada, (pop.) viță puturoasă, (reg.) aguridar. 4. (BOT.) coardă. (Butucul de vie are mai multe ~.) 5. v. neam. 6. v. familie. 7. v. urmaș.

VIU adj. 1. (înv. și pop.) trăitor, viețuitor. (Ființe ~.) 2. însuflețit. (Oameni ~ și oameni morți.) 3. v. deschis. 4. (pop.) verde. (Plante ~ și plante uscate.) 5. v. intens. 6. intens, strălucitor, (fig.) aprins. (Culori ~.) 7. puternic, tare, (franțuzism) criant, (fig.) aprins. (O nuanță ~ a unei culori.) 8. v. chinuitor. 9. v. acut. 10. adânc, intens, mare, profund, puternic. (O impresie, o emoție ~.) 11. intens, puternic, (fig.) aprins, arzător, fierbinte, înflăcărat, înfocat, pasionat. (O dorință ~.) 12. v. vivace. 13. febril, intens, încordat, însuflețit. (Ritm ~ de muncă.) 14. animat, însuflețit. (O discuție ~.) 15. v. susținut. 16. v. veșnic. 17. actual, proaspăt. (O amintire mereu ~.) 18. v. expresiv.

Viu ≠ decedat, defunct, mort, neînsuflețit, pal, palid, răposat, spălăcit, șters, veșted, neviu

VIA prep. Pe drumul, în direcția. // s.f. (Tehn.; în forma vie) Drum, rută. [< lat., fr., it. via].

VÍE s.f. v. via.

VIÁ2 vb. intr. a trăi, a viețui; a exista. ◊ a dăinui, a dura. (< lat. vivere)

VÍA1 I. s. f. drum pavat, destinat circulației interne, la romani. II. prep. pe drumul, pe ruta, prin... (< fr., lat. via)

viá (viéz, vis), vb. – A trăi. – Mr. vie. Lat. vῑvĕre (Tiktin; Candrea; lipsește în REW 9411), cf. it. vivere, prov., cat. viure, fr. vivre, sp. vivir, port. viver. Înv., aproape ieșit din uz; totuși se aude uneori; de ex. în Munt. Conjug. înv. era viu, vie, în loc de viez, viează. A fost înlocuit de trăi, poate din cauza omofoniei parțiale cu a veni (Pușcariu, Lr., 207). Cf. viu. – Der. vietnic, adj. (locuitor, stătător), cu suf. sl. -nic, greșit -tnic, cum apare în multe cuvinte sl., cf. cîrstnic, platnic etc. (după Tiktin, prin analogie cu sl. žitelĭnikŭ).

víe (-íi), s. f. – 1. Teren plantat cu viță, boltă de viță. – 2. Viță. – Mr. (a)vińe, megl. vińă. Lat. vῑnĕa (Pușcariu 1879; REW 9350), cf. vegl. veña, it. vigna, prov., port. vinha, fr. vigne, cat. vinya, sp. viña. – Der. vier (var. înv. viiariu), s. m. (podgorean, viticultor), poate direct din lat. vῑnĕārius (Pușcariu 1884); viereasă, s. f. (nevastă de vier); viesc, adj. (se zice despre o anumită varietate de pere și de mere).

víu (-íe), adj. – 1. Care trăiește, care are viață. – 2. Alert, însuflețit. – 3. Prompt, rapid. – 4. (S. m.) Vietate, ființă. – 5. (S. m.) Inimă, centru, mijloc. – Mr., megl. viu, istr. viu. Lat. vῑvus (Pușcariu 1915; REW 9420), cf. it., sp., port. vivo, logud. biu, prov., cat. viu, fr. vif. Uz general (ALR, II, 182). – Der. viață (var. viiață, mr., megl. vață „animal”), s. f. (existență), cu suf. -eață, ca roșu › roș(e)ață, negru › negreață etc. (Iordan, Dift., 57; de la un lat. *vivitia după Pușcariu 1910 și Candrea; din lat. vivācem, după Cipariu, Gram., 22); viețui, vb. (a trăi); viețuitor, adj. (care trăiește); viețuitoare, s. f. (ființă); conviețui, vb., după fr. cohabiter; conviețuitor, adj. (care trăiește în același loc cu cineva), nefolosit înainte de 1945; vietate, s. f. (ființă, viețuitoare); vioi, adj. (viu, vivace; deștept, dezghețat), cu suf. -os; vios (var. voios), adj. (vesel, bine dispus, înv., plăcut, agreabil; înv., sănătos, robust), cu suf. -os (voios se consideră în general der. de la voie „voință”, soluție care pare dificilă semantic; vios este înv.); vioiciune, s. f. (vivacitate); învioșa (var. învioșa, învioși), vb. (a însufleți, a întineri, a înveseli); voioșie, s. f. (veselie, voie bună, satisfacție); vior, adj. (proaspăt, pur), aproape numai în expresia apă vioară „apă de izvor, limpede”, cu suf. -or (după Pușcariu 1903; Pușcariu, Conv. lit., XXXIX, 325; Drăganu, Dacor., II, 617-23; Spitzer, Dacor., III, 654, direct dintr-un lat. *vivŭla, cf. it. acqua vivola; după Philippide, Arhiva, XXV, 145, din gr. ὔαλος; legătura cu lat. vibrāre, sugerată de Pușcariu, Dacor., IV, 704, este improbabilă); înviora, vb., v. aici. – Cf. via. Der. neol. din fr. vivace, adj.; vivandieră, s. f.; vivant, adj.; vivat, interj., din lat. vivat.

A VIÁ ~éz intranz. înv. 1) A se afla în viață; a fi viu; a viețui; a trăi; a exista. 2) (despre sentimente, atitudini) A continua să existe; a dura; a dăinui; a trăi; a persista. /<lat. vivere

VIE vii f. Plantație cu viță de vie. ◊ Vinde via pe stafide v. A VINDE. A se duce la ~ cu struguri în poală a pleca undeva luând cu sine lucruri ce pot fi găsite acolo. [G.-D. viei] /<lat. vinea

VÍȚĂ ~e f. 1): ~ de vie arbust cu tulpină noduroasă și rădăcini puternice, cu frunze mari, crestate adânc, și cu fructe dispuse în ciorchini. 2) Șuviță de păr sau din alt material, din care se confecționează prin răsucire sau împletire anumite obiecte. 3) ramificație a rădăcinii plantelor. 4) fig. Persoană care descinde dintr-un neam sau dintr-o familie oarecare; urmaș. 5) fig. Succesiune de generații care provin dintr-un strămoș comun; neam; seminție; familie. [G.-D. viței] /<lat. vitis

VIU ~e (~i) 1) Care trăiește; care este în viață. ◊ Carne vie rană deschisă, care sângerează. De ~ fiind încă în viață. ~ sau mort în orice stare ar fi. Nici ~, nici mort (sau mai mult mort decât ~) extrem de slăbit (din cauza oboselii, fricii, bolii etc.). A jupui de ~ (pe cineva) a fi necruțător față de cineva. 2) Care continuă să existe; care persistă, dăinuiește. Tradiție vie. Amintire vie. 3) Care este plin de viață; însuflețit. 4) (despre foc) Care arde cu flacără puternică. 5) (despre lumină) Care este de mare intensitate; orbitor. 6) (despre culori) Care bate la ochi; aprins; strălucitor; intens; strident; puternic. 7) (despre sunete) Care este puternic și deslușit. 8) (despre ochi) Care exprimă inteligență; ager. 9) (despre plante) Care este verde și sănătos. [Monosilabic]. /<lat. vivus

argint-viu n. 1. substanță metalică argintie și de o mare vioiciune în mișcare, servă la facerea barometrelor și termometrelor și joacă un mare rol în superstițiunile populare (darea de argint viu); 2. fig. sglobiu, prea vioiu.

vià v. a viețui: tot ce simte și viază AL. foamea ii dete știre că el viază încă ISP. [V. viu].

via prep. prin, direcțiune de cale ferată: via Ițcani. [Lat. abl. via].

vie f. 1. viță de vie; 2. loc plantat cu viță: țara noastră e bogată în vii. [Lat. VINEA].

viță f. 1. (albă), plantă cățărătoare ce crește pe lângă garduri și prin păduri (Clematis vitalba); 2. (de vie), arbust cățărător cu tulpina noduroasă ce face struguri (Vitis vinifera); 3. fig. familie: alții mai de viță decât dânsul CR. de viță de boier; 4. șuviță de păr: de pe fruntea mea cea tristă tu dai vițele într’o parte EM. [Lat. *VITEA = VITIS; pentru sensul 3, aluziune la cârceii ramificați ai viței de vie (cf. arbore genealogic); iar sensul 4 se rapoartă la lungile filamente în cari se desface scoarța viței].

viu a. 1. care e în vieață, care trăiește; 2. fig. însuflețit, fidel: portret viu, povestire vie; limbă vie, care se vorbește încă. [Lat. VIVUS]. ║ m. cel ce se află în vieață: viii și morții.

*mercúr n. (lat. Mercurius, numele zeuluĭ comerciuluĭ, d. merx, marfă). Chim. Idrargir, un metal mono- și bivalent, alb ca argintu, lichid, p. care îĭ și zice poporu argint viŭ. Îngheață la 40°, are o densitate de 13,596 la 0° și o greutate atomică de 199.8. La +360° ferbe dînd vaporĭ veninoșĭ. Se găsește în Spania, Austria, California, de ordinar în stare de sulfură, numită și cinabru. Se întrebuințează la facerea aparatelor de fizică, termometrelor, barometrelor, la pus pe dosu oglinzilor și maĭ ales, la scoaterea auruluĭ și argintuluĭ, cu care se aliază ușor formînd amalgame. Se întrebuințează și în medicină. Dar toate sările luĭ îs toxice, și absorbirea lor produce de multe orĭ o intoxicare particulară numită idrargirizm.

*vía adv. (lat. viâ, ablativu din via, cale, drum, adică „pe drumu, pin, pe la”). Pin, pe la (în călătoriĭ): Bucureștĭ-Ĭașĭ via Vasluĭ (Bucureștĭ-Ĭașĭ pe la Vasluĭ).

víe (a) v. intr. Vechĭ. V. înviĭ și viez.

víe f. (lat. vínea, it. vigna, pv. pg. vinha, fr. vigne, sp. viña). Loc plantat cu viță. Frunză de vie (est), frunză de viță. V. halîngă și sad.

viéz, a viá și (vechĭ) viŭ, a vie v. intr. (lat. vivĕre, a trăi, ca a scrie, d. scribĕre. V. vipt). Trăĭesc, nu-s mort. V. tr. Vechĭ. Vivific, înviĭ (Dos.). – Vechĭ: viĭ și viŭ, vie, víe, víem, víețĭ, viĭ și viŭ; să vie, perf. viș, part. vis; viind; adj. verbal vietor și viitor.

víță f., pl. e (lat. vitea, „de viță”, adj. fem. devenit subst. d. vitis, viță). Orĭ-ce copăcel cățărător, și în special un copăcel cățărător cu ramurĭ noduroase (numit și „viță de vie”) care face strugurĭ (poamă), din care se se face mustu și pe urmă vinu (vitis vinifera). Viță albă, o plantă cățărătoare ranunculacee care crește pin pădurĭ și tufișurĭ (clématis vitabla). Fig. Descendență, neam: Român de viță veche. A fi de viță, a fi nobil: boĭer de viță (nu ajuns acum), era maĭ de viță de cît el. Șuviță de păr: o viță de păr pe frunte. Vinișoară roșie pe sub epidermă: vițele de pe nasu bețivuluĭ. V. lăuruscă, aguridă.

2) viŭ1 v. intr. V. viez.[1]

1) viŭ, víe adj., pl. m. și f. viĭ (lat. vivus, rudă cu vsl. živŭ, viŭ [V. jivină]; pv. cat. viu, it. sp. pg. vivo, fr. vif. V. vĭață, viez). Care trăĭește, care nu e mort. Gard viŭ, gard de copacĭ verzĭ. A tăĭa în carne vie, a tăĭa în carne sănătoasă, (fig.) a proceda energic pentru a pedepsi vinovațiĭ. De viŭ, din vĭață, trăind încă: a ars de viŭ. Fig. Vioĭ, însuflețit: povestire vie. Limbă vie, limbă care se vorbește încă în popor. S. m. Persoană vie: viiĭ și morțiiĭ. Adv. A călca viŭ.

apă-vie s. v. ACID AZOTIC. ACID NITRIC.

argint-viu s. v. HIDRARGIR. MERCUR.

CONTEMPLARE VIE s. (PSIH.) intuiție.

foc viu s. v. ZONA ZOSTER.

operă vie s. v. CARENĂ.

via vb. v. DĂINUI. DURA. EXISTA. FI. MENȚINE. PĂSTRA. PERPETUA. PERSISTA. RĂMÎNE. TRĂI. ȚINE. VIEȚUI.

VIA prep. prin. (București – Craiova ~ Roșiori de Vede.)

VIE s. (BOT.; Vitis) viță. (Frunză de ~; plantează ~.)

VIȚĂ s. 1. (BOT.; Vitis) vie. (Frunză de ~; plantează ~.) 2. (BOT.) viță-de-vie (Vitis vinifera, riparia etc.) = (reg.) acrid, loază, poamă. 3. (BOT.) viță sălbatică (Vitis hederacea) = (rar) viță de Canada, (pop.) viță puturoasă, (reg.) aguridar. 4. (BOT.) coardă. (Butucul de vie are mai multe ~.) 5. neam, seminție, spiță, (livr.) stirpe, (Transilv.) porodiță, (înv.) rod, soi, stepenă. (Oameni de aceeași ~.) 6. familie, neam, (livr.) stirpe, (astăzi rar) seminție, (înv. și pop.) sămînță, (înv. și reg.) semințenie, tălaie, (Mold. și Transilv.) pojijie, (înv.) femeie, rudă, rudenie. (S-a adunat cu toată ~ lui.) 7. coborîtor, descendent, odraslă, progenitură, scoborîtor, urmaș, vlăstar, (pop. și fam.) prăsilă, (înv. și reg.) rămășiță, (prin Transilv.) porodiță, (înv.) mărădic, rod, sămînță, semințenie, seminție, următor. (~ de domn.)

VIU adj. 1. (înv. și pop.) trăitor, viețuitor. (Ființe ~.) 2. însuflețit. (Oameni ~ și oameni morți.) 3. (MED.) deschis, necicatrizat, nevindecat, sîngerînd. (Rană ~.) 4. (pop.) verde. (Plante ~ și plante uscate.) 5. intens, mare, puternic, strălucitor, tare. (O lumină ~.) 6. intens, strălucitor, (fig.) aprins. (Culori ~.) 7. puternic, tare, (franțuzism) criant, (fig.) aprins. (O nuanță ~ a unei culori.) 8. chinuitor, intens, puternic, străpungător, violent, (fig.) ascuțit, sfredelitor. (Durere fizică ~.) 9. acut, adînc, ascuțit, intens, mare, pătrunzător, profund, puternic, violent. (O suferință morală ~.) 10. adînc, intens, mare, profund, puternic. (O impresie, o emoție ~.) 11. intens, puternic, (fig.) aprins, arzător, fierbinte, înflăcărat, înfocat, pasionat. (O dorință ~.) 12. însuflețit, vioi, vivace. (Tempo ~ de execuție a unei bucăți muzicale.) 13. febril, intens, încordat, însuflețit. (Ritm ~ de muncă.) 14. animat, însuflețit. (O discuție ~.) 15. etern, nemuritor, nepieritor, nesfîrșit, neuitat, perpetuu, veșnic, (livr.) sempitern, (înv.) neapus, pururelnic, nesăvîrșit, (fig.) nestins. (O amintire ~.) 16. actual, proaspăt. (O amintire mereu ~.) 17. evocativ, evocator, expresiv, nuanțat, pitoresc, plastic, pregnant, semnificativ, sugestiv, (fig.) colorat. (O descriere ~.)

via, viesc, vb. intranz. – (arh.) A trăi, a viețui: „...cu dragoste să viem” (Codicele de la Ieud, 1630). – Lat. vivere „a trăi” (MDA).

vie, viesc, vb. intranz. – (înv.) A trăi, a viețui: „...cu dragoste să viem” (Codicele de la Ieud, 1630). – Lat. vivere „a trăi”.

OMNE VIVUM EX OVO (lat.) orice ființă vie provine dintr-un ou – Maximă aparținând lui W. Harvey; a devenit un principiu al embriologiei moderne sub formularea mai generală: „Omne vivum ex vivo” („Tot ce-i viu provine din viu”).

VIVOS VOCO, MORTUOS PLANGO, FULGURA FRANGO (lat.) chem pe cei vii, plâng pe cei morți, frâng fulgerele – Schiller, „Das Lied von der Glocke”.

VITIS L., VIȚĂ DE VIE, fam. Vitaceae. Gen originar din regiunile nordice, temperate (Asia, America etc.), cca 58 specii, arbuști cățărători și agățători cu ajutorul cîrceilor. Frunze caduce, sinuat-lobate. Flori (5 petale, caliciul cu 5 dinți, 5 stamine, un ovar superior) dispuse în raceme compuse. Fruct, bacă.

a jupui de viu (pe cineva) expr. 1. a bate foarte tare (pe cineva). 2. a-i lua (cuiva) toți banii.

a tăia în carne vie expr. 1. a lua măsuri drastice împotriva cuiva. 2. a tăia / a curma răul din rădăcină.

a-l mânca viermii de viu expr. a fi foarte leneș și murdar.