VERSUÍ, versuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A versifica (2). – Vers + suf. -ui.

VERSUÍ, versuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A versifica (2). – Vers + suf. -ui.

versuí (a ~) (a versifica) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. versuiésc, imperf. 3 sg. versuiá; conj. prez. 3 să versuiáscă

versuí (a versifica) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. versuiésc, imperf. 3 sg. versuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. versuiáscă

VERSUÍRE s. v. versificare, versificație.

versuì v. a face versuri: în fruntea tuturora ce ’ntr’una versuesc AL.

versuì v. a grăi: mâna în șale că punea și așa că-mi versuia POP. [V. viers].

*versífic, a -á v. intr. (lat. versi-fico, -ficáre. V. veri-fic). Fac versurĭ (bune saŭ rele). V. tr. Pun în versurĭ: a versifica o fabulă. – Pe la 1840 și versuĭesc.

versuĭésc și verșuĭésc, V. versific și vĭersuĭesc.

vĭersuĭésc și ve- v. intr. și tr. (d. vĭers). Pop. Glăsuĭesc. – Și verș-.

versui vb. v. RIMA. VERSIFICA.

versuire s. v. VERSIFICARE. VERSIFICAȚIE.

versuire bisericească (Biz.) v. eh.

versuí, versuiesc, vb. intranz. – (reg.) A cânta: „Veniț, păstori, în Vifleim, / Lu’ Hristos să-i versuim” (Papahagi, 1925: 234; Borșa). – Din vers + suf. -ui (DEX, MDA).