VERIȘÓR, -OÁRĂ, verișori, -oare, s. m. și f. Diminutiv al lui văr. – Văr + suf. -ișor.

VERIȘÓR, -OÁRĂ, verișori, -oare, s. m. și f. Diminutiv al lui văr. – Văr + suf. -ișor.

VERIȘÓR, -OÁRĂ, verișori, -oare, s. m. și f. Diminutiv al lui văr. Ce faci așa fețe, verișoară? GALACTION, O. I 70. Cu un numeros contingent de nepoți și nepoate, de veri și verișoare, de fini și fine, era posedată de un tiranic demon matrimonial. C. PETRESCU, C. V. 177. Să nu ne lăsăm pînă n-om dobîndi o verișoară. DELAVRANCEA, U. 347.

verișoáră s. f., g.-d. art. verișoárei; pl. verișoáre

verișoáră s. f., g.-d. art. verișoárei; pl. verișoáre

VERIȘOÁRĂ s. vară, (reg.) vărușană, vericea, vericică, verișană, verișcană, (Munt.) șoală. (Sunt ~e primare.)

verișoară f. V. vară.

verișór, -oáră s. (dim. d. văr. D. rom. vine ung. vérsár și vésár). Vest. Văr. – În est, ob. văr.

VERIȘOARĂ s. vară, (reg.) vărușană, vericea, vericică, verișană, verișcană, (Munt.) șoală. (Sînt ~e primare.)