VERGÉL, vergeluri, s. n. 1. Bețișor de care se leagă în mănunchiuri firele urzelii pe sulul războiului de țesut. 2. Obicei calendaristic de Anul Nou, care cuprinde o serie de rituri pentru prevestirea norocului, a viitorului în anul care urma, dar având profund caracter social, fiind organizat pentru cunoașterea tineretului din sat în vederea căsătoriei. – Vergea + suf. -el.

VERGÉL, vergeluri, s. n. 1. Bețișor de care se leagă în mănunchiuri firele urzelii pe sulul războiului de țesut. 2. Petrecere care se face la țară în seara de Crăciun sau în ajunul Anului nou, în cursul căreia se încearcă, prin mijloace magice, să se afle viitorul celor prezenți cu ajutorul unor bețișoare. – Vergea + suf. -el.

VERGÉL, vergeluri, s. n. 1. Bețișor de care se leagă, în mănunchiuri, firele urzelii pe sulul războiului de țesut. [Pe sul] se leagă cîte 10-15 fire de o nuieluță, numită vergel. PAMFILE, I. C. 265. 2. Petrecere care se face la țară în seara de crăciun sau de anul nou, cu care prilej cei prezenți încearcă să afle, prin mijloace magice, soarta lor cu ajutorul unor bețișoare. Vergelul țăranului, cel puțin la urechea mea cam rustică, sună mult mai dulce decît revelionul franțuzesc al orașului. HOGAȘ, DR. II 190.

vergél s. n., pl. vergéluri

vergél s. n., pl. vergéluri

vergel n. Tr. petrecere cu joc a tinerilor la Crăciun. V. vergelat.

vergél și vergelát n., pl. urĭ (d. vergelez). Mold. Trans. Un fel de a prezice soarta fetelor și flăcăilor pin ajutoru unor vergele și boabe de linte și de bob. (Descris de Cant. Scris. În rTP. 3, 9-12, 113, e vorba de fire de păr de porc îld. vergele). – În Trans. bricelat.

vergél, vergeluri, (verjel), s.n. – (reg.) 1. Petrecere de Anul Nou; Revelion tradițional, arhaic. Sărbătoare obștească la care participau, în trecut, tinerii din sat (feciorii și fetele de măritat). Scopul inițial era încheierea de căsătorii în câșlegile care tocmai debutau. Cu ocazia Anului Nou, feciorii se adunau (cu o săptămână înainte) și se sfătuiau unde vor ține Vergelul, precum și ce muzicanți să aducă. Apoi se alegeau dintre ei doi chemători și un cămăraș. Chemătorii mergeau din casă în casă, unde erau fete mari. Vergelul dura 2-3 zile și nopți (după S. Fl. Marian, Sărbătorile la români, 1898: 85). În prezent, obiceiul s-a degradat: „Astăzi nu se mai păstrează practicile rituale de odinioară, reducându-se în esență la o simplă petrecere cu mâncare și băutură. Se poate vorbi astăzi ca despre un bal țărănesc, ce se desfășoară pe latura divertismentului la căminul cultural, a doua și a treia zi de Crăciun și de Anul Nou” (Memoria, 2004: 994). Obiceiul s-a păstrat până târziu în zona Chioar (Șomcuta, Boiu Mare, Remecioara, Buciumi), Codru și Lăpuș: „La vergel să ne-adunăm, / Să petrecem, să cântăm” (Calendar, 1980: 11). Unul dintre ritualuri presupunea încercarea de a afla viitorul celor prezenți cu ajutorul unor bețișoare. 2. Băț de la războiul de țesut. ♦ (onom.) Vergel, nume de familie (34 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Din vergea (< lat. *virgella) + suf. -el (DEX); der. regr. din vergela (< vergea) (MDA).

vergél, -uri, (verjel), s.n. – 1. Petrecere de Anul Nou; Revelion tradițional, arhaic. Sărbătoare obștească la care participau, în trecut, tinerii din sat (feciorii și fetele de măritat). Scopul inițial era încheierea de căsătorii în câșlegile care tocmai debutau. Cu ocazia Anului Nou, feciorii se adunau (cu o săptămână înainte) și se sfătuiau unde vor ține Vergelul, precum și ce muzicanți să aducă. Apoi se alegeau dintre ei doi chemători și un cămăraș. Chemătorii mergeau din casă în casă, unde erau fete mari. Vergelul dura 2-3 zile și nopți (după S. Fl. Marian, Sărbătorile la români, 1898: 85). În prezent, obiceiul s-a degradat: „Astăzi nu se mai păstrează practicile rituale de odinioară, reducându-se în esență la o simplă petrecere cu mâncare și băutură. Se poate vorbi astăzi ca despre un bal țărănesc, ce se desfășoară pe latura divertismentului la căminul cultural, a doua și a treia zi de Crăciun și de Anul Nou” (Memoria 2004: 994). Obiceiul s-a păstrat până târziu în zona Chioar (Șomcuta, Boiu Mare, Remecioara, Buciumi), Codru și Lăpuș: „La vergel să ne-adunăm, / Să petrecem, să cântăm” (Calendar 1980: 11). Unul dintre ritualuri presupunea încercarea de a afla viitorul celor prezenți cu ajutorul unor bețișoare. 2. Băț de la războiul de țesut. – Din vergea (< lat. *virgella) + -el.