verdict definitie

12 definiții pentru verdict

VERDÍCT, verdicte, s. n. 1. (Jur.; în statele în care jurații intră în organizarea instanțelor penale) Părere a juraților asupra vinovăției sau nevinovăției acuzatului, pe baza căreia se pronunță hotărârea de către instanța penală; p. ext. hotărâre dată pe baza acestei păreri. ♦ P. gener. sentință judecătorească. 2. Fig. Hotărâre, opinie definitivă, care nu admite contrazicere. – Din fr. verdict.
VERDÍCT, verdicte, s. n. 1. (În organizarea judecătorească a unor state) Răspuns dat de jurați în legătură cu vinovăția sau nevinovăția unui acuzat și pe baza căruia se pronunță sentința; p. ext. sentința unei curți cu jurați; p. gener. sentință judecătorească. 2. Fig. Hotărâre, opinie definitivă, care nu admite contrazicere. – Din fr. verdict.
VERDÍCT, verdicte, s. n. 1. (În vechea organizare judecătorească) Răspuns dat de jurați în legătură cu vinovăția sau nevinovăția unui acuzat; p. ext. sentința unei curți cu jurați. 2. Fig. Părere, hotărîre (care nu admite contrazicere). Morarul poposi atent, așteptînd verdictul unuia mai înțelept decît el. SADOVEANU, M. C. 136. Estetica... dă chiar legi și principii în virtutea cărora critica poate să pronunțe verdicte estetice. GHEREA, ST. CR. II 35. Ne...deterăm verdictul asupra probelor de traducțiuni din Erodot. ODOBESCU, S. II 493.
verdíct s. n., pl. verdícte
verdíct s. n., pl. verdícte
VERDÍCT s. 1. v. sentință. 2. v. apreciere.
VERDÍCT s.n. 1. Răspuns dat de juriu în legătură cu culpabilitatea unui inculpat. 2. Judecată care are loc în urma unui concurs. 3. Hotărâre, judecată (definitivă). [Pl. -te, -turi. / < fr., engl. verdict, cf. lat. vere – adevărat, dictum – spus].
VERDÍCT s. n. 1. răspuns dat de juriu în legătură cu culpabilitatea unui inculpat. 2. judecată care are loc în urma unui concurs. 3. hotărâre, judecată (definitivă). (< fr. verdict)
VERDÍCT ~e n. 1) jur. Hotărâre a unei instanțe judecătorești asupra vinovăției acuzatului, dată pe baza deliberării juraților. ~ de culpabilitate. ~ de achitare. 2) fig. Hotărâre decisivă a unei autorități care nu admite contraziceri. /<fr. verdict
verdict n. 1. Jur. declarațiunea juriului, rezultatul deliberațiunii sale; 2. fig. opiniune dată într’o materie oarecare.
*verdíct n., pl. e (fr. verdict, d. engl. verdict, care vine d. vfr. veir dit, adevărata zisă, adevărata vorbă, și modificat după lat. dictum, vorbă). Sentența unuĭ juriŭ: verdictu juraților.
VERDICT s. 1. (JUR.) decizie, hotărîre, sentință, (rar) judecată, (înv.) județ, lege, proces. (~ într-un litigiu.) 2. apreciere, aviz, judecată, opinie, părere. (Așteptăm cu nerăbdare ~ publicului.)

verdict dex

Intrare: verdict
verdict 2 pl. -uri substantiv neutru
verdict 1 pl. -e substantiv neutru