VERDEÁȚĂ, (2) verdețuri, s. f. 1. Culoarea verde a vegetației. ♦ (Concr.) Mulțime de frunze, de ramuri, de ierburi verzi. 2. (La sg.) Frunze de pătrunjel, de mărar, de leuștean etc., folosite în alimentație; (la pl.) zarzavaturi, legume (proaspete). 3. Compus: (Bot.) Verdeața-zidurilor = nume dat unor specii de alge verzi care cresc pe stânci, pe ziduri umede, pe scoarța arborilor. – Verde + suf. -eață.

VERDEÁȚĂ, (2) verdețuri, s. f. 1. Culoarea verde a vegetației. ♦ (Concr.) Mulțime de frunze, de ramuri, de ierburi verzi. 2. (La sg.) Frunze de pătrunjel, de mărar, de leuștean etc., folosite în alimentație; (la pl.) zarzavaturi, legume (proaspete). 3. Compus: (Bot.) verdeața-zidurilor = nume dat unor specii de alge verzi care cresc pe stânci, pe ziduri umede, pe scoarța arborilor. – Verde + suf. -eață.

VERDEÁȚĂ, (3) verdețuri, s. f. 1. Culoarea verde a frunzelor, a ierbii, a vegetației; verde1 (1) Cîmpiile poartă un covor de iarbă grasă, de o verdeață crudă îmbibată cu apă. RALEA, O. 117. Casele albe lucesc în verdeața frunzișului. BART, S. M. 47. Sus senin și jos verdeață. COȘBUC, P. I 263. Firul Sandei se ascunde în verdeața frunzelor. SLAVICI, N. I 33. ♦ Fig. Prospețime. [Poezia poporană] plină de verdeață și de putere. ODOBESCU, S. I 186. 2. (Concretizat, cu sens colectiv) Mulțime de frunze, de ierburi, de ramuri verzi; vegetație, frunziș. În față, pe un petec de verdeață, Era, de cînd țin minte, un cais Ce primăvara înflorea ca-n vis. Era în el atîta dimineață! BOTEZ, F. S. 24. Te-ai răsfățat în verdeața și în florile primăverilor, te-ai îmbătat de șoaptele pîraielor. HOGAȘ, DR. II 147. Trunchii pădurilor se ajungeau cu ramurile lor deasupra rîului și formau bolți nalte de verdeață. EMINESCU, N. 67. 3. (Mai ales la pl.) Legume, zarzavaturi (de la care se consumă în special frunzele). De-ar veni cît mai curînd primăvara – Atunci ies verdețurile. STANCU, D. 106. Aduse... puțină mîncare de verdețuri pe o farfurie. STĂNOIU, C. I. 164. După borșul polonez veneau mîncări... fierte cu verdețuri. NEGRUZZI, S. I 151. – Pl. și: (2, neobișnuit) verdețe (TEODORESCU, P. P. 212).

VERDÉTE, verdeți, s. m. (Regional) 1. (Iht.) Boiștean. Larva fluturelui-de-varză. 2. Bîtă scurtă și groasă de lemn verde; retevei, scurtătură. – Variantă: (1) verdéț (MARIAN, INS. 292) s. m.

VERDÉȚ s. m. v. verdete.

VERDÉTE, verdeți, s. m. (Reg.) 1. (Iht.) Boiștean. 2. Larva fluturelui-de-varză. 3. Bâtă scurtă și groasă de lemn verde. – Din verde + suf. -ete.

verdeáță s. f., g.-d. art. verdéții; (legume, zarzavaturi) pl. verdéțuri

verdeáță s. f., g.-d. art. verdéții; (legume, zarzavaturi) pl. verdéțuri

VERDEÁȚĂ s. 1. verde, (franțuzism) verdură. (~ ierbii.) 2. v. vegetație.

VERDÉTE s. v. boiștean, par, parmac, retevei, scurtătură.

VERDÉȚURI s. pl. v. zarzavat.

VERDEÁȚĂ ~éțuri f. 1) Culoare verde. 2) Totalitate a plantelor verzi. 3) Frunzele verzi ale unor plante legumicole (ale mărarului, pătrunjelului, leușteanului etc.), folosite drept condiment. 4) la pl. Totalitate a plantelor de grădină (pătlăgele, castraveți, ceapă etc.), utilizate în alimentație; zarzavat; legume. [G.-D. verdeții] /verde + suf. ~eață

verdeață f. 1. coloare verde a ierbei, a plantelor, a frunzelor: verdeața câmpului; 2. iarba, plantele și frunzele înseși: se culcă pe verdeață; 3. pl. verdețuri, plante potagere ale căror frunze se mănâncă, ca spanacul, cicoarea, etc.

verdeț m. Zool. boiștean (după spinarea-i verde ca iarba).

verdeáță f., pl. ețĭ (d. verde). Coloarea verde: verdele cîmpuluĭ. Ĭarbă, frunze verzĭ, copacĭ: a dormi pe verdeață, o casă ascunsă în verdeață. Legume: a cumpăra verdeață (și verdețurĭ pl. n.: fertură de verdețurĭ).

verdéte m. (d. verde). Munt. Vest. Boiștean. Olt. Nuĭa verde.

VERDEAȚĂ s. 1. verde, (franțuzism) verdură. (~ ierbii.) 2. vegetație, (rar) verziș. (Cîmpul își pierdea ~.)

verdete s. v. BOIȘTEAN. PAR. PARMAC. RETEVEI. SCURTĂTURĂ.

VERDEȚURI s. pl. zarzavat. (Legume și ~.)

verdeață, verdețuri s. f. dolar.