ventricul definitie

13 definiții pentru ventricul

VENTRÍCUL, ventricule, s. n. (Anat.) Cavitate naturală, de dimensiuni reduse, în interiorul unor organe. – Din fr. ventricule, lat. ventriculus.
VENTRÍCUL, ventricule, s. n. (Anat.) Cavitate naturală, de dimensiuni reduse, în interiorul unor organe. – Din fr. ventricule, lat. ventriculus.
VENTRÍCUL, ventricule, s. n. Fiecare dintre cele două despărțituri de jos ale inimii. Sîngele din întreg organismul se varsă în camerele superioare ale inimii... de aci în camerele inferioare numite ventricule. ANATOMIA 47. Ventriculul se dilată mai mult decît încânte în timpul diastolei. DANIELOPOLU, F. N. II 31.
ventrícul s. n., pl. ventrícule
ventrícul s. n., pl. ventrícule
VENTRÍCUL s. (înv.) talam.
VENTRÍCUL s.n. (Anat.) 1. Fiecare dintre cele două cavități inferioare ale inimii sau cavitățile creierului. 2. Cavitate internă de forma unui stomac; gaster. [Pl. -le, (s.m.) -li. / < fr. ventricule, cf. lat. ventriculus < venter – pântece].
VENTRÍCUL1 s. n. cavitate mică în interiorul unui organ (inimă, creier, laringe). (< fr. ventricule, lat. ventriculus)
VENTRICUL2(O)- elem. „ventricul”. (< fr. ventricul/o/-, cf. lat. ventriculos)
VENTRÍCUL ~ă (~i, ~e) Cavitate naturală, de dimensiuni reduse, în interiorul unui organ (inimă, creier). [Sil. ven-tri-] /<fr. ventricule, lat. ventriculus[1]
ventriculă f. Anat. cavitate particulară unor organe: ventriculele inimei, ventriculele creierului.
*ventrícul n., pl. e (lat. ventriculus, dim. d. venter, pîntece. V. ventral, vintre). Anat. Cavitate la diferite organe: ventriculele inimiĭ. V. auriculă.
VENTRICUL s. (ANAT.) (înv.) talam.

ventricul dex

Intrare: ventricul (subst.)
ventricul 2 pl. -i substantiv masculin
ventricul 1 pl. -e substantiv neutru
Intrare: ventricul (pref.)
ventricul 3 pref. element de compunere prefix