VELEÁT, veleaturi,
s. n. (
Înv.)
1. Timp fixat, hotârât pentru realizarea a ceva; dată, termen;
p. ext. an. ◊
Expr. A-i trece (cuiva) veleatul = a-i trece (cuiva) vremea, epoca, timpul.
2. Durată a vieții, trai. ♦ (În construcție cu verbele „a veni”, „a sosi”) Sfârșitul vieții; moartea. [
Var.:
văleát s. n.] – Din
sl. vŭlĕto „în anul...”.
VELEÁT, (rar) veleaturi,
s. n. (
Înv. și
pop.)
1. Timp fixat, hotărât pentru realizarea a ceva; dată, termen;
p. ext. an. ◊
Expr. A-i trece (cuiva) veleatul = a-i trece (cuiva) vremea, epoca, timpul.
2. Durată a vieții, trai. ♦ (În construcție cu verbele „a veni”, „a sosi”) Sfârșitul vieții; moartea. [
Var.:
văleát s. n.] – Din
sl. vŭlĕto „în anul...”.
VELEÁT, (rar) veleaturi,
s. n. (Astăzi popular sau arhaizant)
1. Timp fixat, hotărît; dată, termen, an. Nădăjduiește să ție tovărășie corbului pînă la acel veleat. SADOVEANU, Z. C. 327. Veleatul 1793 nu putea să însemne altăceva... HOGAȘ, M. N. 138. ◊
Expr. A-i trece (cuiva)
veleatul = a trece (cuiva) vremea, epoca, timpul. Cînd i-am văzut eu, turcii erau prăpădiți. Veleatul lor trecuse. STANCU, D. 169.
2. Durată a vieții, trai. Să nu mă uiți, să trăiesc în inima ta cît ți-a fi și ție veleatul pe lumea asta. CAMILAR, N. II 363. Părintele Teofil socotește c-am să-mi sfîrșesc veleatul. SADOVEANU, O. VIII 259. Se vede că pîn-acum le-a fost și lor veleatul. Cu Ivan și-au găsit popa. CREANGĂ, P. 305. ♦ (În construcție cu verbele «a veni», «a sosi») Sfîrșitul vieții, moartea. Mi-a venit veleatul... O tărie mai am: să nu mi-ascunz sfîrșitul. DELAVRANCEA, A. 142. Pasămite i se împlinise și lui, îi sosise veleatul. ISPIRESCU, U. 119. Variantă:
văleát (TOPÎRCEANU, P. 74)
s. n.
veleát (
înv.) (-leat)
s. n.,
pl. veleáturi
veleát s. n., pl. veleáturi
VELEÁT s. v. an, dată, termen, timp, vreme, zi.
VELEÁT ~uri n. 1) înv. Dată fixată pentru realizarea unui lucru sau a unui eveniment; termen; soroc. 2) fig. pop. Durată a vieții. ◊ A-i trece cuiva ~ul a-i trece cuiva viața. 3) fig. pop. Sfârșit al vieții; moarte; deces. [Sil. -leat] /<sl. vu lĕto
veleat n.
1. data anului (arhaism);
2. fig. termenul vieții: ți-a sosit veleatul POP. [Slav. VŬ LĬETO, în timp (formulă adverbială devenită nume substantiv)].
veleát (ea dift.) n., pl. urĭ (vsl. vŭ lĭeto, în timpu. V.
leat). Data anuluĭ (Vechĭ). Termin, hotar în timp: veleatu vĭețiĭ, atîta ĭ-a fost veleatu. A-ĭ ĭeși veleatu (unuĭ om, unuĭ lucru), a-ĭ trece timpu, a se demoda. – Vechĭ și
vă-.
veleat s. v. AN. DATĂ. TERMEN. TIMP. VREME. ZI.
veleát, (văleat), s.n. – (înv.) Dată, an, termen: „Meseța ianuarie 20 de zile, veleat 1769”. – Din sl. vǔlěto „în anul...” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).
veleát, s.n. – (înv.) Dată, an, termen: „Meseța ianuarie 20 de zile, veleat 1769”. – Din sl. vuleto „în anul...”.