VĂLEÁT s. m. v. veleat.

VELEÁT, veleaturi, s. n. (Înv.) 1. Timp fixat, hotârât pentru realizarea a ceva; dată, termen; p. ext. an. ◊ Expr. A-i trece (cuiva) veleatul = a-i trece (cuiva) vremea, epoca, timpul. 2. Durată a vieții, trai. ♦ (În construcție cu verbele „a veni”, „a sosi”) Sfârșitul vieții; moartea. [Var.: văleát s. n.] – Din sl. vŭlĕto „în anul...”.

VĂLEÁT s. n. v. veleat.

VELEÁT, (rar) veleaturi, s. n. (Înv. și pop.) 1. Timp fixat, hotărât pentru realizarea a ceva; dată, termen; p. ext. an. ◊ Expr. A-i trece (cuiva) veleatul = a-i trece (cuiva) vremea, epoca, timpul. 2. Durată a vieții, trai. ♦ (În construcție cu verbele „a veni”, „a sosi”) Sfârșitul vieții; moartea. [Var.: văleát s. n.] – Din sl. vŭlĕto „în anul...”.

VĂLEÁT s. n. v. veleat.

VELEÁT, (rar) veleaturi, s. n. (Astăzi popular sau arhaizant) 1. Timp fixat, hotărît; dată, termen, an. Nădăjduiește să ție tovărășie corbului pînă la acel veleat. SADOVEANU, Z. C. 327. Veleatul 1793 nu putea să însemne altăceva... HOGAȘ, M. N. 138. ◊ Expr. A-i trece (cuiva) veleatul = a trece (cuiva) vremea, epoca, timpul. Cînd i-am văzut eu, turcii erau prăpădiți. Veleatul lor trecuse. STANCU, D. 169. 2. Durată a vieții, trai. Să nu mă uiți, să trăiesc în inima ta cît ți-a fi și ție veleatul pe lumea asta. CAMILAR, N. II 363. Părintele Teofil socotește c-am să-mi sfîrșesc veleatul. SADOVEANU, O. VIII 259. Se vede că pîn-acum le-a fost și lor veleatul. Cu Ivan și-au găsit popa. CREANGĂ, P. 305. ♦ (În construcție cu verbele «a veni», «a sosi») Sfîrșitul vieții, moartea. Mi-a venit veleatul... O tărie mai am: să nu mi-ascunz sfîrșitul. DELAVRANCEA, A. 142. Pasămite i se împlinise și lui, îi sosise veleatul. ISPIRESCU, U. 119. Variantă: văleát (TOPÎRCEANU, P. 74) s. n.

veleát (înv.) (-leat) s. n., pl. veleáturi

veleát s. n., pl. veleáturi

VELEÁT s. v. an, dată, termen, timp, vreme, zi.

VELEÁT ~uri n. 1) înv. Dată fixată pentru realizarea unui lucru sau a unui eveniment; termen; soroc. 2) fig. pop. Durată a vieții. ◊ A-i trece cuiva ~ul a-i trece cuiva viața. 3) fig. pop. Sfârșit al vieții; moarte; deces. [Sil. -leat] /<sl. vu lĕto

veleat n. 1. data anului (arhaism); 2. fig. termenul vieții: ți-a sosit veleatul POP. [Slav. VŬ LĬETO, în timp (formulă adverbială devenită nume substantiv)].

văleát, V. veleat.

veleát (ea dift.) n., pl. urĭ (vsl. vŭ lĭeto, în timpu. V. leat). Data anuluĭ (Vechĭ). Termin, hotar în timp: veleatu vĭețiĭ, atîta ĭ-a fost veleatu. A-ĭ ĭeși veleatu (unuĭ om, unuĭ lucru), a-ĭ trece timpu, a se demoda. – Vechĭ și vă-.

veleat s. v. AN. DATĂ. TERMEN. TIMP. VREME. ZI.

veleát, (văleat), s.n. – (înv.) Dată, an, termen: „Meseța ianuarie 20 de zile, veleat 1769”. – Din sl. vǔlěto „în anul...” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

veleát, s.n. – (înv.) Dată, an, termen: „Meseța ianuarie 20 de zile, veleat 1769”. – Din sl. vuleto „în anul...”.