VELÁR2, velari, s. m. Muncitor sau marinar specializat în confecționarea și repararea velelor. ♦ Marinar care execută manevra navelor sau a ambarcațiunilor cu vele. – Cf. it. velaio, fr. voilier.

VELÁR1, -Ă, velare, adj., s. f. (Sunet) care se articulează în partea posterioară a cavității bucale, prin atingerea sau prin apropierea rădăcinii limbii de vălul palatului. – Din fr. vélaire.

VELÁR2, velari, s. m. Muncitor sau marinar specializat în confecționarea și repararea velelor. ♦ Marinar care execută manevra navelor sau a ambarcațiilor cu vele. – Cf. it. velaio, fr. voilier.

VELÁR1, -Ă, velare, adj. n. și f., s. f. (Sunet) care se articulează în partea posterioară a cavității bucale, prin atingerea sau prin apropierea rădăcinii limbii de vălul palatului. – Din fr. vélaire.

VELÁR, -Ă, velari, -e, adj. (Despre consoane) Care se produce prin atingerea sau apropierea rădăcinii limbii de vălul palatului; gutural. ◊ (Substantivat, f.) Pronunțarea lui «h» ca o velară (notată fonetic χ) produce aproape. același efect acustic ca aceea a lui h laringal. GRAM. ROM. I 68.

velár adj. m., pl. velári; f. veláră, pl. veláre

velár adj. m., pl. velári; f. sg. veláră, pl. veláre

VELÁR adj. (FON.) gutural. (Consoană ~.)

VELÁR s.m. Muncitor sau marinar specializat în confecționarea și repararea velelor și a tenzilor navei. ♦ Marinar care execută manevra navelor sau a ambarcațiilor cu vele. [Cf. it. velaio, fr. voilier].

VELÁR, -Ă adj. Consoană velară (și s.f.) = care se produce prin apropierea bazei limbii de vălul palatului; gutural. [< fr. vélaire].

VELÁR1 s. m. 1. muncitor, marinar specializat în confecționarea și repararea velelor și a tendelor navei. 2. marinar care execută manevra navelor sau a ambarcațiilor cu vele. (< it. velaio, fr. voiler)

VELÁR2, -Ă adj., s. f. (consoană) care se pronunță prin apropierea bazei limbii de vălul palatului; gutural (2). (< velă + -ar, după fr. véliaire)

VELÁR ~ă (~i, ~e) și substantival lingv. Care se articulează în regiunea vălului palatal; gutural. Consoană ~ă. /<fr. vélaire

*velár, -ă adj. (lat. veláris, relativ la pînzele saŭ la velele corăbiiĭ). Gram. Care se produce la vălu palatin (în fundu guriĭ), ca sunetele k, ga, ha (numite și guturale). S. f. O velară, o consonantă velară.

VELAR adj. (FON.) gutural. (Consoană ~.)

VELÁR, -Ă adj. (< fr. vélaire): în sintagmele consoană velară, sunet velar și vocală velară (v.).