vehemență definitie

12 definiții pentru vehemență

VEHEMÉNȚĂ s. f. Violență, înfocare, impetuozitate (în manifestări, ton). – Din fr. véhémence, lat. vehemenda.
VEHEMÉNȚĂ s. f. Violență, înfocare, impetuozitate (în manifestări, ton). – Din fr. véhémence, lat. vehementia.
VEHEMÉNȚĂ s. f. Violență, impetuozitate; înfocare. Articolele lui Eminescu, păstrînd ordinea de totdeauna a gîndirii și stilul impecabil, se distingeau acum printr-o vehemență spumegătoare. CĂLINESCU, E. 356. Cîrciumarul, văzînd că s-au încurcat lucrurile, își făcu treabă la tejghea, dăscălindu-și ajutorul cu mai multă vehemență. REBREANU, R. I 136. Am fost aproape cu vehemență de altă părere. IBRĂILEANU, A. 104.
veheménță s. f., g.-d. art. veheménței
veheménță s. f., g.-d. art. veheménței
VEHEMÉNȚĂ s. 1. violență, virulență. (Un discurs de o mare ~.) 2. impetuozitate, înfocare, violență. (Se apără, ripostează cu ~.) 3. tărie, vigoare. (Își susține opinia cu ~.)
VEHEMÉNȚĂ s.f. Violență, impetuozitate; înfocare. [< fr. véhémence, lat. vehementia].
VEHEMÉNȚĂ s. f. violență, impetuozitate; înfocare. (< fr. véhémence, lat. vehementia)
VEHEMÉNȚĂ f. Forță impetuoasă de exprimare a sentimentelor; ardoare; impetuozitate. [G.-D. vehemenței] /<lat. vehementia, fr. véhémence
vehemență f. mișcare impetuoasă, violență.
*veheménță f. (lat. vehementia). Ardoare, pornire vehementă: vehemența unuĭ discurs. V. violență.
VEHEMENȚĂ s. 1. violență, virulență. (Un discurs de o mare ~.) 2. impetuozitate, înfocare, violență. (Se apără, ripostează cu ~.) 3. tărie, vigoare. (Își susține opinia cu ~.)

vehemență dex

Intrare: vehemență
vehemență substantiv feminin (numai) singular