veghiá (-ghéz, -át), vb. – 1. A nu dormi, a sta treaz. – 2. A păzi. – 3. (Refl., înv.) A-și da silința, a face ceva cu grijă. – Mr. avegl’u, aviglare, megl. viglu, viglari, istr. veglu. Lat. vĭgĭlāre (Pușcariu 1871; Skok, Miscell. Schuchardt, 1281; REW 9326), cf. v. it. vegghiare, prov. velhar, fr. veiller, cat. vetllar, sp. velar. – Der. veghe, s. f. (trezie; șezătoare; priveghi, rugăciuni publice; cart, a patra parte a nopții corespunzînd rondului unei santinele); veghetor, adj. (care veghează); supraveghia, vb. (a păzi), după fr. surveiller; supraveghetor, s. m. (persoană care supraveghează, inspector); înveghia, vb. (Mold., a-și da silința, a veghea), pe care Pușcariu, Dacor., VII, 123 și DAR, îl consideră drept der. din lat. invĭgĭlāre. Cf. priveghia.