Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

20 defini╚Ťii pentru variant─â

VARI├üNT─é, variante, s. f. 1. Aspect diferit fa╚Ť─â de forma considerat─â ca baz─â sau ca form─â tipic─â a unui lucru, a unei ac╚Ťiuni etc. ÔÖŽ Spec. (Lingv.) Form─â a unui element lingvistic care difer─â de aspectul tipic, obi╚Önuit al acestui element. 2. Drum care ocole╚Öte (pe o anumit─â por╚Ťiune) traseul principal, ajung├ónd ├«n acela╚Öi punct final. [Pr.: -ri-an-] ÔÇô Din fr. variante.
VARI├üNT─é, variante, s. f. 1. Aspect (u╚Öor) schimbat fa╚Ť─â de forma de baz─â, tipic─â a unui lucru, a unei lucr─âri, a unui text, a unei ac╚Ťiuni. ÔÖŽ Spec. (Lingv.) Form─â a unui element lingvistic care difer─â de aspectul tipic, obi╚Önuit al acestui element. 2. Drum care ocole╚Öte (pe o anumit─â por╚Ťiune) traseul principal, ajung├ónd ├«n acela╚Öi punct final. [Pr.: -ri-an-] ÔÇô Din fr. variante.
VARI├üNT─é, variante, s. f. Form─â sub care se prezint─â un lucru, o lucrare etc. ╚Öi care reprezint─â o mic─â deosebire fa╚Ť─â de o form─â dat─â sau fa╚Ť─â de forma obi╚Önuit─â. Variantele ┬źLuceaf─ârului┬╗ lui Eminescu ilustreaz─â efortul poetului ├«n c─âutarea cuv├«ntului care s─â exprime adev─ârul. L. ROM. 1953, nr. 4, 55.
variántă (formă diferită de cea de bază) (-ri-an-) s. f., g.-d. art. variántei; pl. variánte
variántă (numărul factorilor de echilibru) (-ri-an-) s. f. g.-d. art. variántei
vari├ínt adj. m., pl. vari├ín╚Ťi; f. sg. vari├ínt─â, pl. vari├ínte
variántă s. f. (sil. -ri-an-), g.-d. art. variántei; pl. variánte
VARIÁNTĂ s. 1. v. versiune. 2. (LINGV.) formă. (~ lexicală.)
Variant─â Ôëá invariant─â
VARI├üNT─é s.f. 1. Aspect particular, diferit fa╚Ť─â de o form─â socotit─â ca baz─â sau tipic─â a unui lucru, a unei ac╚Ťiuni etc. ÔÖŽ Drum diferit de cel obi╚Önuit, dar care vizeaz─â acela╚Öi obiectiv. 2. (Lingv.) Form─â a unui cuv├ónt diferit─â din punct de vedere fonetic sau ortografic fa╚Ť─â de forma lui obi╚Önuit─â sau etimologic─â. [Pron. -ri-an-. / < fr. variante].
VARIÁNT, -Ă adj. care variază, schimbător, nestatornic. (< fr. variant)
VARI├üNT─é s. f. 1. aspect particular, diferit fa╚Ť─â de o form─â socotit─â ca baz─â sau tipic─â a unui lucru, a unei lucr─âri, ac╚Ťiuni. 2. form─â a unui element lingvistic diferit─â din punct de vedere fonetic sau ortografic fa╚Ť─â de forma lui obi╚Önuit─â sau etimologic─â. 3. drum (canal) care ocole╚Öte traseul principal, ajung├ónd ├«n acela╚Öi punct final. 4. (biol.) individ, popula╚Ťie care difer─â de tip prin unul sau mai multe caractere. 5. (stat.) una din formele sub care s-a ├«nregistrat variabila (II, 3) ├«n cadrul activit─â╚Ťii cercetate. (< fr. variante)
VARI├üNT─é ~e f. 1) Form─â a unui lucru, a unui fenomen sau a unei ac╚Ťiuni care variaz─â par╚Ťial fa╚Ť─â de forma de baz─â. 2) lingv. Unitate lingvistic─â (cuv├ónt, ├«mbinare, pronun╚Ťie) care variaz─â par╚Ťial fa╚Ť─â de normele literare. ~ stilistic─â. [Sil. -ri-an-] /<fr. variante
variantă f. formă diferită a aceluiaș text.
*vari├ínt─â f., pl. e (fr. variante, fam. d. variant, part. prez. d. varier, a varia). Alt─â form─â a acelu─şa╚Ö─ş lucru: o variant─â a textulu─ş Iliade─ş, cuv├«ntul v├«rst─â are ╚Öi varianta vr├«st─â. Scurt─â linie de cale ferat─â sa┼ş de tranva─ş paralel─â principale─ş.
VARIANT─é s. versiune. (~ a unui text.)
vari├ínt─â s.f. 1. ├Än fonologie ╚Öi ├«n morfologie, unitate minimal─â nu contracteaz─â raporturi de comutare cu alte unit─â╚Ťi similare fonetic, respectiv semantic. 2. ├Än lucr─âri care au ca tem─â diversitatea lingvistic─â, folosit uneori alternativ cu varietate.
vari├ínt─â s.f. 1. ├Än fonologie ╚Öi ├«n morfologie, unitate minimal─â nu contracteaz─â raporturi de comutare cu alte unit─â╚Ťi similare fonetic, respectiv semantic. 2. ├Än lucr─âri care au ca tem─â diversitatea lingvistic─â, folosit uneori alternativ cu varietate.
variant─â I. 1. ├Änf─â╚Ťi╚Öare a unei entit─â╚Ťi muzicale, de obicei melodice, rezultat─â din procese transforma╚Ťionale ce se aplic─â unei entit─â╚Ťi-model ╚Öi care se integreaz─â ├«ntr-un lan╚Ť continuu de deveniri, determinate de factori at├«t obiectivi (sociali) c├ót ╚Öi subiectivi (individuali), proprii culturilor folclorice ╚Öi, ├«n general, orale sau semiorale. V. se define╚Öte neap─ârat ├«n corela╚Ťie cu conceptul de varia╚Ťie (1), ├«n╚Ťeles ├«n dublul s─âu sens de proces varia╚Ťional ╚Öi de sinonim al varia╚Ťiunii (2). A╚Öa dup─â cum ├«n muzica cult─â varia╚Ťiunea este (sub-)unitatea arhitectonic─â ce fixeaz─â un anumit moment al demersului transformator (al varia╚Ťiei ├«n╚Ťeleas─â ca proces) asupra temei*-model, ├«n folclor*, v. poate fi considerat─â ca un individ melodic care fixeaz─â fie un anumit moment al varierii ├«n timp, fie o anumit─â component─â a variet─â╚Ťii ├«n spa╚Ťiu ale unei melodii-model, ÔÇô un model ÔÇ×abstract, volatilÔÇŁ, insesizabil, ├«n opinia lui Br─âiloiu. (Considerarea v. ├«n diacronie sau ├«n sincronie depinde de unghiul de observa╚Ťie adoptat, respectiv de urm─ârirea form─ârii lor ├«n timp sau de observarea simultaneit─â╚Ťii lor, de ├«mbr─â╚Ťi╚Öarea unui ÔÇ×c├ómpÔÇŁ de v. coexistente ├«ntr-un moment dat). Exist─â, ├«n orice caz, o analogie ├«ntre raportul proces varia╚Ťional-varia╚Ťiune ╚Öi raportul proces varia╚Ťional-v., ├«n sensul c─â primul termen al celor dou─â raporturi este ├«ntotdeauna un ÔÇ×proces de alterare a unei sintagme muzicale ├«n condi╚Ťiile men╚Ťinerii identit─â╚Ťii saleÔÇŁ (Speran╚Ťa R─âdulescu), iar cel de al doilea termen este ÔÇ×ipostaza concret─â a unei sintagme supus─â varia╚ŤieiÔÇŁ (idem). ├Än timp ce varia╚Ťia ├«n muzica clasic─â presupune o oper─â finit─â c─âreia i se cunosc punctul de plecare, evolu╚Ťia ╚Öi finalitatea ╚Öi a c─ârei desf─â╚Öurare ├«n timp este ├«ntotdeauna unidirec╚Ťional─â, v. ├«n folclor se constituie ├«n crea╚Ťii independente, neobligatoriu evolutive, c─âci orice v. poate fi ├«n egal─â m─âsur─â rezultatul devenirii ╚Öi geneza acesteia. ├Än plan structural, v. v─âdesc diferen╚Ťieri, uneori infinitezimale, alteori importante (cu privire la limita p├ón─â la care pot ajunge transform─ârile unei melodii, Br─âiloiu se ├«ntreab─â: ÔÇ×c├óte ├«nsu╚Öiri pot fi r─âpite unei melodii f─âr─â ca ea s─â-╚Öi piard─â personalitatea?ÔÇŁ). ÔÖŽ Orice proces varia╚Ťional, la care se ata╚Öeaz─â ╚Öi cel variantic, presupune o ac╚Ťiune transformatoare, ├«n acea zon─â ├«n care identitatea materialului nu este periclitat─â. Practica demonstreaz─â c─â parametrul* mai stabil ce asigur─â de regul─â identitatea este cel melodic, intona╚Ťional (I, 2), ├«n timp ce dinamismul transforma╚Ťional cade ├«n sarcina celui ritmic. ├Än varia╚Ťia clasic─â, melodia este supus─â schimb─ârilor prin modific─âri intervalice minime, de fapt prin ├«nflorituri (de unde ╚Öi denumirea ei de ÔÇ×varia╚Ťie ornamental─âÔÇŁ) ╚Öi, ├«nc─â mai sesizabil, prin ritm*; conform statutului clasic al ritmicii de tip divizionar (v. sistem (II, 6)), varia╚Ťia clasic─â se bazeaz─â pe diviziunea (1) ÔÇ×├«n trepteÔÇŁ a valorilor*. ├Än procesul varia╚Ťional care are ca rezultat apari╚Ťia v., raportul dintre intona╚Ťie ╚Öi ritm este de alt─â natur─â, ├«n sensul c─â intona╚Ťia are ╚Öi aici o mare stabilitate, schimb─ârile ├«n planul ritmului fiind fundamentale ╚Öi merg├ónd uneori p├ón─â la dep─â╚Öirea sistemului; acestea din urm─â se petrec ├«n virtutea unei legi specifice privind asocierea celor dou─â valori cantitative, cum a observat Br─âiloiu, ╚Öi nu prin diviziunea lor (cu unele excep╚Ťii ├«n jocuri* ╚Öi ├«n refrenul* colindelor*) ╚Öi, ├«n plus, prin asocieri de tip permuta╚Ťional ale duratelor (un fel de ÔÇ×nerepetabilitateÔÇŁ ÔÇô din punct de vedere ritmic ÔÇô a uneia ╚Öi aceea╚Öi celule* intona╚Ťionale, aproximativ ca ├«n prozodia* ant., ├«n modurile (III) ritmice ale ev. med. sau ├«n ritmurile nonretrogradabile ale lui Messiaen ÔÇô v. valoare (II, 2)). Marius Schneider observase deja consecin╚Ťele principiului variantic asupra formei: ÔÇ×motivele nu evolueaz─â ├«n construirea frazei niciodat─â ├«mpreun─â ├«ntr-un raport definitiv, ci ca elemente peregrine, singulare sau plurale, ce apar ├«n cele mai dificile c├óntece ╚Öi se asociaz─â chiar ├«n cuprinsul aceluia╚Öi c├óntecÔÇŁ. ÔÖŽ Intuit ╚Öi observat fie la nivelul genurilor unde ac╚Ťioneaz─â v., fie ÔÇ×├«n cuprinsul aceluia╚Öi c├óntecÔÇŁ, principiul varia╚Ťiei ritmice ÔÇ×cantitativeÔÇŁ s-a r─âsfr├ónt asupra g├óndirii muzicale a reprezentan╚Ťilor ╚Öcolilor na╚Ťionale din sec. 20 (Jan├ícek, Stravinski, Bart├│k, Enescu ╚Öi suceesorii acestuia din urm─â), mai ales dup─â ce interesul lor s-a ├«ndreptat spre acele genuri ale folclorului ce se ├«ntemeiaz─â pe ritmica nondivizionar─â. Se face sim╚Ťit─â, ├«ntr-adev─âr, la ace╚Öti creatori ÔÇ×prezen╚Ťa, cel mai adesea subiacent─â dar ferm─â, ├«n ╚Ťes─âtura muzicii [...], a pulsa╚Ťiei ritmice nedivizionareÔÇŁ. Este vorba de substratul, de planul secund care alc─âtuiesc [...] prototipurile ritmice bicrone ÔÇô picioarele metrice ÔÇô ╚Öi de ac╚Ťiunea modelatoare pe care principiul cantitativ [...] o exercit─â asupra organiz─ârilor metric-accentice de tip <divizionar>, ├«n a╚Öa fel ├«nc├ót acestea din urm─â ÔÇ×apar ca rezultatul unei oper─âri varia╚Ťionale asupra formulelor-prototipÔÇŁ (Clemansa Firca). Mai mult dec├ót ├«n lucr─âri cu caracter propriu-zis de varia╚Ťie (de╚Öi ├«nt├ólnit la Reger, K┼Öenek, Hindemith, Schoenberg, genul intereseaz─â mai pu╚Ťin ├«n epoca postromantic─â), principiul ÔÇô pe care l-am numit ÔÇ×travaliu varianticÔÇŁ ÔÇô guverneaz─â ├«ns─â╚Öi conturarea ideilor muzicale, a celor tematice sau atematice, constituirea unei forme* deschise, ├«n general de tip varia╚Ťional. 2. Ossia*. 3. Versiune a unei compozi╚Ťii (1), de obicei ├«n ms., determinabil─â pe calea cercet─ârii de arhiv─â, conjugat─â ├«n chip necesar cu demersul analitic-comparativ ╚Öi desemnat─â ÔÇô dac─â este cazul ÔÇô ca definitiv─â. Finalitatea compar─ârii v. unei compozi╚Ťii este fie de ordin pur ╚Ötiin╚Ťific fie de ordin practic, ├«n sensul stabilirii edi╚Ťiilor (critice) definitive. II. (germ. Variante). ├Än teoria armonic─â lui Riemann, omonima*, considerat─â nu at├ót ca o definire ├«n sine a tonalit─â╚Ťii (2) c├ót mai ales ca o cromatizare ÔŚŐ a ter╚Ťei* acordului* ├«n anumite situa╚Ťii [ex. caden╚Ťe (1) picardian─â, sd. minor─â* ├«n major*].
VARI├üNT─é s. f. (< fr. variante): form─â a unui element lingvistic (fonem, cuv├ónt, form─â flexionar─â sau construc╚Ťie sintactic─â) diferit─â de aspectul tipic obi╚Önuit al acestui element. V. pot fi de natur─â istoric─â, dialectal─â (regional─â) sau stilistic─â; pot avea caracter general (colectiv) sau individual, popular sau familiar etc. ÔŚŐ ~ fonol├│gic─â: form─â a unui sunet care nu are valoare fonologic─â independent─â. Astfel, h sonor ├«n ├«nham este o v. a fonemului h surd. ÔŚŐ ~ lexic├íl─â: form─â a unui cuv├ónt, diferit─â din punct de vedere fonetic ╚Öi ortografic de forma lui obi╚Önuit─â sau etimologic─â. Astfel: loton fa╚Ť─â de loto, livede fa╚Ť─â de livad─â, holbur─â fa╚Ť─â de volbur─â, gemen fa╚Ť─â de geam─ân, fond├í fa╚Ť─â de fund├í, r─âsip─â ╚Öi r─âsipi fa╚Ť─â de risip─â ╚Öi risipi, numa fa╚Ť─â de numai ╚Öi toma (tomna) fa╚Ť─â de tocmai etc. Unele v. lexicale s-au specializat semantic: frac╚Ťie ÔÇô frac╚Ťiune, ra╚Ťie ÔÇô ra╚Ťiune, reac╚Ťie ÔÇô reac╚Ťiune, sec╚Ťie ÔÇô sec╚Ťiune, sta╚Ťie ÔÇô sta╚Ťiune. ÔŚŐ ~ flexion├ír─â: form─â gramatical─â a unui cuv├ónt care, luat─â ├«n raport cu o alt─â form─â din paradigma aceluia╚Öi cuv├ónt, dovede╚Öte diferen╚Ť─â de expresie, dar acela╚Öi con╚Ťinut, ca de exemplu ├«nse╚Öi ÔÇô ├«nsele, ╚Öcoale ÔÇô ╚Öcoli, coale ÔÇô coli etc. ÔŚŐ ~ func╚Ťion├íl─â: form─â specific─â de exprimare ├«ntr-un anumit domeniu de activitate; stil propriu unei opere literare, unei opere ╚Ötiin╚Ťifice, unui decret, unei ordonan╚Ťe sau dispozi╚Ťii administrative, unui act sau unei opere juridice, unei publica╚Ťii sau unui ziar etc. (v. ╚Öi stil).

Variant─â dex online | sinonim

Variant─â definitie

Intrare: variant─â
variant─â substantiv feminin
  • silabisire: va-ri-an-t─â
Intrare: variant
variant adjectiv