VALÁH, -Ă, valahi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Nume dat în Evul Mediu de către alte popoare, românilor din stânga și din dreapta Dunării. 2. Adj. Care aparține Valahiei sau valahilor (1), privitor la Valahia ori la valahi. [Var.: vlah, -ă s. m. și f., adj.] – Cf. sl. vlahŭ.

VLÁH, -Ă s. m. și f., adj. v. valah.

VALÁH, -Ă, valahi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Nume dat în evul mediu românilor din stânga și din dreapta Dunării de către alte popoare. 2. Adj. Care aparține Valahiei sau valahilor (1), privitor la Valahia sau la valahi. [Var.: vlah, -ă s. m. și f., adj.] – Cf. sl. vlahŭ.

VLÁH, -Ă s. m. și f., adj. v. valah.

VALÁH2, -Ă, valahi, -e, s. m. și f. Nume dat pînă pe la jumătatea secolului al XIX-lea poporului romîn de către alte popoare.

VALÁH1, -Ă, valahi, -e, adj. (Învechit) Care aparține Valahiei sau populației ei, privitor la Valahia sau la populația ei.

valáh adj. m., s. m., pl. valáhi; adj. f., s. f. valáhă, pl. valáhe

valáh s. m., adj. m., pl. valáhi; f. sg. valáhă, g.-d. art. valáhei, pl. valáhe

VALÁH s., adj. v. român.

VALÁH adj. v. românesc.

Valáh1 e o var. din Gal (Celt) și Vallon (Belgia). Cînd Romaniĭ au luat locu Galilor, Germaniĭ ĭ-aŭ numit tot Galĭ, ĭar pe noĭ Valahĭ, adică „Romanĭ”. De aci vine și slavu Vlah ș. a.[1]

Valah m. 1. nume ce Germanii și Slavii dau Românilor; 2. pl. numele Românilor slavizați din Moravia și Croația. [Cu Valah Germanii desemnau popoarele învecinate negermane (Celți și Romani); dela dânșii numele trecu la Slavi: VALAHŬ, VLAHŬ, om de origină romană (pl. Italia sau Valahia), de unde rus. VOLOHŬ, gr. mod. VLÁHOS, ung. OLÁH și turc. IFLAK].

Vlahi m. pl. nume ce Grecii dau Românilor din Macedonia. V. Cuțo-Vlahi și Valahi.

valah s., adj. v. ROMÂN.

valah adj. v. ROMÂNESC.

KARA IFLAK sau KARA VLAH („țara românilor negri”), denumire a Țării Românești în vechile izvoare orientale.

Ioan Valahul, sfânt mucenic, originar din Oltenia. La vârsta de 15 ani a fost luat rob de către turci după înfrângerea lui Mihnea și dus la Constantinopol. Nevoind să treacă la mahomedanism, a fost supus la chinuri cumplite și omorât prin spânzurare la 12 mai 1662. Viața sfântului a fost scrisă de Ioan Cariofil, un învățat grec contemporan cu el, și tipărită la Veneția de sf. Nicodim Aghioritul. A fost canonizat de Sf. Sinod la 10 octombrie 1992 și este sărbătorit la 12 mai.

Valahul v. Ioan Valahul.