Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

12 defini╚Ťii pentru vagabundagiu

VAGABOND├üJ, (2) vagabondaje, s. n. 1. Vagabondare; starea celui care vagabondeaz─â. 2. Infrac╚Ťiune comis─â de o persoan─â f─âr─â domiciliu, f─âr─â ocupa╚Ťie stabil─â, f─âr─â mijloace de subzisten╚Ť─â, care tr─âie╚Öte din expediente. ÔÇô Din fr. vagabondage.
VAGABOND├üJ s. n. Vagabondare; starea celui care vagabondeaz─â. ÔÖŽ Infrac╚Ťiune comis─â de omul capabil de munc─â ce refuz─â s─â exercite o ocupa╚Ťie, f─âr─â domiciliu stabil ╚Öi lipsit de mijloace cinstite de trai. ÔÇô Din fr. vagabondage.
VAGABOND├üJ, vagabondaje, s. n. Faptul de a vagabonda; situa╚Ťia, starea celui care vagabondeaz─â. O ├«nclinare spre vagabondaj. Lucra c├«teva zile sau c├«teva s─âpt─âm├«ni ├«ntr-un loc ╚Öi apoi ├«╚Öi str─âmuta uneltele, ├«ntr-o c─âru╚Ť─â, ├«ntr-alt─â parte. PAS, Z. I 42. Uitase zilele de foame; vagabondajul dezn─âd─âjduit c├«nd se strecura pe l├«ng─â ziduri ca un c├«ine alungat. C. PETRESCU, C. V. 163. ÔÇô Variant─â: (├«nvechit) vagabund├ígiu (HASDEU, I. V. 72) s. n.
VAGABUNDÁGIU s. n. v. vagabondaj.
vagabond├íj s. n., (infrac╚Ťiuni) pl. vagabond├íre
vagabond├íj s. n., (infrac╚Ťiuni) pl. vagabond├íje
VAGABONDÁJ s. 1. v. hoinăreală. 2. hoinăreală, pribegie, pribegire, vagabondare. (Un ~ din loc în loc.)
VAGABOND├üJ s.n. Vagabondare; starea celui care vagabondeaz─â, situa╚Ťia de vagabond. [< fr. vagabondage].
VAGABOND├üJ s. n. vagabondare. ÔŚŐ starea celui care vagabondeaz─â. (< fr. vagabondage)
vagabondaj n. starea de vagabond.
*vagabond├íj n., pl. e ╚Öi ur─ş (fr. vagabondage). Iron. Ha─şmanal├«c, starea celu─ş f─âr─â domicili┼ş ╚Öi f─âr─â ocupa╚Ťiune serioas─â: vagabondaju ╚Üiganilor.
VAGABONDAJ s. 1. haimanalîc, hoinăreală, vagabondare, (rar) pușlamalîc, (reg.) pușlanie, (înv.) ștrengărie. (Ce înseamnă ~ ăsta zilnic?) 2. hoinăreală, pribegie, pribegire, vagabondare. (Un ~ din loc în loc.)

Vagabundagiu dex online | sinonim

Vagabundagiu definitie

Intrare: vagabondaj
vagabundagiu substantiv neutru
vagabondaj substantiv neutru