vagabondaj definitie

12 definiții pentru vagabondaj

VAGABONDÁJ, (2) vagabondaje, s. n. 1. Vagabondare; starea celui care vagabondează. 2. Infracțiune comisă de o persoană fără domiciliu, fără ocupație stabilă, fără mijloace de subzistență, care trăiește din expediente. – Din fr. vagabondage.
VAGABONDÁJ s. n. Vagabondare; starea celui care vagabondează. ♦ Infracțiune comisă de omul capabil de muncă ce refuză să exercite o ocupație, fără domiciliu stabil și lipsit de mijloace cinstite de trai. – Din fr. vagabondage.
VAGABONDÁJ, vagabondaje, s. n. Faptul de a vagabonda; situația, starea celui care vagabondează. O înclinare spre vagabondaj. Lucra cîteva zile sau cîteva săptămîni într-un loc și apoi își strămuta uneltele, într-o căruță, într-altă parte. PAS, Z. I 42. Uitase zilele de foame; vagabondajul deznădăjduit cînd se strecura pe lîngă ziduri ca un cîine alungat. C. PETRESCU, C. V. 163. – Variantă: (învechit) vagabundágiu (HASDEU, I. V. 72) s. n.
VAGABUNDÁGIU s. n. v. vagabondaj.
vagabondáj s. n., (infracțiuni) pl. vagabondáre
vagabondáj s. n., (infracțiuni) pl. vagabondáje
VAGABONDÁJ s. 1. v. hoinăreală. 2. hoinăreală, pribegie, pribegire, vagabondare. (Un ~ din loc în loc.)
VAGABONDÁJ s.n. Vagabondare; starea celui care vagabondează, situația de vagabond. [< fr. vagabondage].
VAGABONDÁJ s. n. vagabondare. ◊ starea celui care vagabondează. (< fr. vagabondage)
vagabondaj n. starea de vagabond.
*vagabondáj n., pl. e și urĭ (fr. vagabondage). Iron. Haĭmanalîc, starea celuĭ fără domiciliŭ și fără ocupațiune serioasă: vagabondaju Țiganilor.
VAGABONDAJ s. 1. haimanalîc, hoinăreală, vagabondare, (rar) pușlamalîc, (reg.) pușlanie, (înv.) ștrengărie. (Ce înseamnă ~ ăsta zilnic?) 2. hoinăreală, pribegie, pribegire, vagabondare. (Un ~ din loc în loc.)

vagabondaj dex

Intrare: vagabondaj
vagabundagiu substantiv neutru
vagabondaj substantiv neutru