VACÁRM, vacarmuri, s. n. Zgomot asurzitor, hărmălaie. – Din fr. vacarme.

VACÁRM, vacarmuri, s. n. Zgomot asurzitor, hărmălaie. – Din fr. vacarme.

VACÁRM s. n. Zgomot asurzitor. Stîncile sînt sfărîmate, aruncate în aer, se izbesc de păreții galeriilor, se sfărîmă, e un vacarm și un trosnet îngrozitor. BOGZA, Ț. 71. La vacarmul instrumentelor se adăoga răcnetul glasurilor. PETRESCU, C. V. 198. Totul s-a transformat într-un adevărat vacarm. SAHIA, N. 45. Glasul lui parcă domina tot vacarmul gării. REBREANU, R. I 17.

vacárm s. n., pl. vacármuri

vacárm s. n., pl. vacármuri

VACÁRM s. v. hărmălaie.

VACÁRM s.n. Zgomot mare, hărmălaie. [< fr. vacarme].

VACÁRM s. n. zgomot mare, hărmălaie, larmă, tumult. (< fr. vacarme)

VACARM s. balamuc, gălăgie, hărmălaie, huiet, larmă, scandal, tămbălău, tărăboi, tevatură, tumult, vuiet, zarvă, zgomot, (rar) larmăt, (astăzi rar) strigare, (pop. și fam.) chiloman, (înv. și reg.) toi, (reg.) haraiman, hălălaie, hărhălaie, toiet, toloboată, tololoi, (Mold., Bucov. și Transilv.) holcă, (Transilv.) lolotă, (înv.) calabalîc, dandana, dănănaie, dăndănaie, gîlceavă, (fig.) țigănie, (arg.) năsulie. (Era un ~ de nedescris.)