văd (est) și văz (vest), văzut, a vedeá v. tr. (lat. vĭdére, it. vedére, pv. vezer, fr. voir, sp. pg. ver. – Văd, vezi, vede, vedem, vedețĭ, văd; să vadă). Percep (primesc imaginea lucrurilor) pin ajutoru ochilor: cînd deschizĭ ochiĭ, vezi, ĭar orbu nu vede de loc. Asist, îs matur: a vedea o bătălie. Apuc trăind: un bătrîn care văzuse sfîrșitu revoluțiuniĭ. Vizitez: mă duc să-mĭ văd prieteniĭ, bolnaviĭ (ca medic). Înțeleg, pricep, îmĭ daŭ samă: văd unde tinde acest discurs, unde vreĭ s’ajungĭ. Judec, apreciez, examinez: vezĭ dacă e bine așa! Observ, bag de samă: vezĭ să n’o pățeștĭ! A vedea lumina, a se naște (un copil), a fi publicat (o carte). A stat, a așteptat pînă n’a maĭ văzut bine (iron.), pînă s’a plictisit. Văzînd cu ochiĭ, așa în cît se observă foarte bine: acest copil, acest oraș crește văzînd cu ochiĭ. Oglinda vede bine, greșit îld. „oglinda arată bine”. V. intr. A-țĭ vedea de treabă, de casă, de copiĭ, a îngriji de trebile tale, de casă, de copiĭ. V. refl. Primesc din oglindă imaginea fețeĭ mele: cînd se văzu în oglindă, bolnavu constată că slăbise. Îs în vizită, vizitez: ne vedem des. Îs vizibil: Ceahlău, cînd e senin, se vede din Ĭașĭ. Par, arăt, am aeru: nu e așa de prost cum se vede. Se vede că, pe semne că, poate că: se vede că e bolnav dacă n’a venit. Vezĭ că pricina e că, pentru că: – De ce e dezordine în casa asta? – Vezĭ că nu toate muștele fac mĭere (adică „e stăpîna leneșă”).