vărsare definitie

2 intrări

32 definiții pentru vărsare

VĂRSÁ, vărs, vb. I. I. 1. Tranz. A face să curgă (un lichid sau o substanță curgătoare) dintr-un recipient. ◊ Expr. A vărsa lacrimi = a plânge. A vărsa sânge = a ucide, a omorî. A-și vărsa sângele (pentru cineva sau ceva) = a-și sacrifica viața (pentru cineva sau ceva). (Pop.) A vărsa mațele (cuiva) = a spinteca (pe cineva); p. ext. a ucide. A vărsa (multe) sudori (sau nădușeli) sau a vărsa sudori de moarte = a) a face un lucru greu, a munci din greu; b) a fi în agonie, A trage să moară. ♦ A lansa, a arunca asupra cuiva săgeți, bombe, explozibile (în cantitate mare). 2. Refl. (Despre ape curgătoare) A-și uni cursul cu altă apă. (Rar) A se revărsa (peste maluri). ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență; a turna cu găleata. 3. (Pop.) Tranz. A vomita. ◊ Expr. A-și vărsa (și) mațele (sau măruntaiele), se spune când cineva vomită foarte tare. A vărsa venin sau a-și vărsa veninul = a vorbi despre cineva cu dușmănie, cu ură. A-și vărsa focul (sau sufletul, amarul) = a-și destăinui durerea, mâhnirea, supărarea. A vărsa foc, se spune despre caii iuți și puternici (din basme). 4. Tranz. A revărsa, a răspândi lumină, căldură. ◊ Refl. Căldura se revarsă pretutindeni. 5. Tranz. și refl. A (se) împrăștia, a (se) risipi. II. Tranz. 1. A repartiza un ostaș la o anumită unitate sau a-l trece dintr-o unitate în alta. 2. A preda cuiva o sumă de bani; a efectua un vărsământ. – Lat. versare.
VĂRSÁRE, vărsări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) vărsa și rezultatul ei. ◊ Expr. Vărsare de sânge = ucidere în masă, masacru. 2. (Concr.) Loc unde o apă curgătoare se varsă în alta. 3. Fig. (Rar) Ivire, apariție (a zorilor, a serii etc.). – V. vărsa.
VĂRSÁ, vărs, vb. I. I. 1. Tranz. A face să curgă un lichid, o pulbere etc. (prin înclinarea sau răsturnarea recipientului în care se află). ◊ Expr. A vărsa lacrimi = a plânge. A vărsa sânge = a ucide, a omorî. A-și vărsa sângele (pentru cineva sau ceva) = a-și sacrifica viața (pentru cineva sau ceva). (Pop.) A vărsa mațele (cuiva) = a spinteca (pe cineva); p. ext. a ucide. A vărsa (multe) sudori (sau nădușeli) sau a vărsa sudori de moarte = a) a face un lucru greu, a munci din greu; b) a fi în agonie, a trage să moară. ♦ A lansa, a arunca asupra cuiva săgeți, bombe, explozibile (în cantitate mare). 2. Refl. (Despre râuri, fluvii etc.) A-și duce apele în altă apă mai mare ca volum. ♦ (Rar) A se revărsa (peste maluri). 3. Tranz. A vomita. ◊ Expr. A-și vărsa (și) mațele (sau măruntaiele), se spune când cineva vomită foarte tare. A vărsa venin sau A-și vărsa veninul = a vorbi despre cineva cu dușmănie, cu ură. A-și vărsa focul (sau sufletul, amarul) = a-și destăinui durerea, mâhnirea, supărarea. A vărsa foc, se spune despre caii iuți și puternici (din basme). 4. Tranz. (Despre surse de lumină, căldură etc.) A revărsa, a răspândi lumină, căldură. ◊ Refl. Căldura se revarsă pretutindeni. 5. Tranz. A împrăștia, a risipi. II. Tranz. 1. A repartiza un ostaș la o anumită unitate sau a-l trece dintr-o unitate în alta. 2. A preda cuiva o sumă de bani, de obiecte de valoare etc.; a plăti, a achita. – Lat. versare.
VĂRSÁRE, vărsări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) vărsa și rezultatul ei. ◊ Expr. Vărsare de sânge = ucidere în masă, masacru. 2. (Concr.) Loc unde o apă curgătoare se varsă în alta. 3. Fig. (Rar) Ivire, apariție (a zorilor, a serii etc.). – V. vărsa.
VĂRSÁ, vărs, vb. I. I. 1. Tranz. (Cu privire la un lichid sau la o materie continuă) A face să curgă (prin răsturnarea recipientului în care se află). Cere plosca cu apă de la stăpînu-său. Fiul craiului i-o dă și spinul, cum o pune la gură, pe loc... varsă toată apa dintr-însa. CREANGĂ, P. 204. Merge-n vale de-și umple gura plină Cu apă din izvoare... Și-ncet la rădăcina copacului o varsă. ALECSANDRI, P. III 306. Fata luă cenușă în sîn și, mergînd în urma carului, tot vărsa cenușa pe jos. ȘEZ. I 65. ◊ (Poetic) Deasupra, în albastru, tremurau ciocîrlii, vărsînd puhoiul lor amețitor de cîntece. SADOVEANU, O. I 120. Doamna mărilor ș-a nopții varsă liniște și somn. EMINESCU, O. I 148. ◊ Fig. Trenuri obosite și lungi varsă în gară sumedenie de soldați. SAHIA, N. 47. Din umbrele văii... Ies roibii cu umblet ca vîntul. Răsar de tutindeni de pare Că-i varsă pămîntul. COȘBUC, P. II 30. ◊ Expr. A vărsa lacrimi (mai rar o lacrimă) = a plînge (amar). Jupîneasa Dochia vărsa lacrimi în ascuns. SADOVEANU, O. I 272. Ochii ei... încetase de a mai vărsa lacrimi. EMINESCU, N. 28. Noaptea aduce mii de stele. Omul trist, privind la ele, Varsă-o lacrimă de dor. ALECSANDRI, O. 137. A vărsa sînge = a ucide, a omorî. Cît singe-n mii de lupte vărsă sabia mea. MACEDONSKI, O. I 251. Împăratul Roș... nu se mai satură de a vărsa sînge omenesc. CREANGĂ, P. 232. Decît să vărsați sînge, voinicilor, Mai bine să vărsați vin și să vă veseliți. ALECSANDRI, T. II 38. A-și vărsa sîngele (pentru cineva sau ceva) = a se jertfi, a se sacrifica. (Cu parafrazarea expresiei) Luptă, în care romînii vărsară șiroaie de sînge și se jertfiră ca niște martiri pentru apărarea civilizației în contra barbariei. BĂLCESCU, O. II 13. (Popular) A vărsa mațele (cuiva) = a spinteca (pe cineva); a ucide. Fiara... dintr-o săritură fu lîngă calul... căruia îi și vărsă mațele. ISPIRESCU, L. 140. A vărsa (multe) sudori (sau nădușeli) sau a vărsa sudori de moarte = a) a face un lucru greu, a munci din greu. Pentru această treabă are să verse multe nădușeli. ISPIRESCU, U. 55. Să bate zi și noapte Și varsă sudori de moarte. ALECSANDRI, P. P. 377; b) a fi în agonie, a trage să moară. Cînd era la cîntători, Vălenaș vărsa sudori. ȘEZ. II 79. ♦ (În basme) A arunca pe gură foc, smoală, jăratic. Scorpia este necăjită rău, varsă foc și smoală. ISPIRESCU, L. 5. Un bălaur grozav de mare care vărsa jăratec pe gară. CREANGĂ, P. 121. Șerpi mari ce varsă foc din gură. ȘEZ. I 244. ◊ Expr. (Despre cai) A vărsa foc = a fi foarte iute și puternic. Niște telegari ce vărsau foc. CONTEMPORANUL, VI 100. ◊ Fig. A arunca asupra cuiva săgeți, bombe, explozibile (în cantitate mare). Escadrile de bombardament vărsau bombe. CAMILAR, N. I 386. Și în tătarii ce vor îndrăzni să se apropie de ușă vărsați de sub streșină și prin ferestre un foc necurmat. GALACTION, O. I 52. 2. Refl. (Despre nori) A lăsa să curgă ploaia; (despre ploaie) a curge în șiroaie. Nourul se varsă pe pămînt ca un rîu întărîtat și ca o mare fără margine. RUSSO, O. 32. Ploaie mare s-a vărsat. TEODORESCU, P. P. 625. ◊ Intranz. (În expr.) Plouă de varsă = plouă torențial. Lasă-mă, mîndruță-n pace, C-afară plouă de varsă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 375. 3. Tranz. A împrăștia, a risipi. În casă cînd ei intra, Să te faci a mătura, Bani prin casă că-i vărsa, Bani prin colțuri că-i lăsa. TEODORESCU, P. P. 541. ◊ Refl. Răsturnîndu-se jos, s-au vărsat o grămadă de bani înaintea lui Pepelea. SBIERA, P. 4. 4. Refl. (Despre ape curgătoare) A-și uni apele cu altă apă (mărind volumul acesteia). Pîrîul Doamnei se vărsa chiar lîngă casa lor în Gîrla Popii. REBREANU, I. 46. ◊ (Prin analogie) De pe atîtea strade și căi, ca de pe atîtea brațe ale unui fluviu uriaș, se varsă, ca într-o mare zgomotoasă... valuri peste valuri de omenire. CARAGIALE, O. II 168. ♦ A ieși din albie, a se revărsa peste maluri. Apa din munți s-a umflat, Pe vîlcele s-a vărsat. La CADE. Fig. Ca mustul tînăr soarele se, varsă Pe buza tremurată a pădurii. BENIUC, V. 45. Zorile roșii se varsă pe cer, frumoasele visuri fantastice pier. COȘBUC, P. I 143. (Tranz.) În clipa aceea, un lup sur, cu ochii încruntați, care venea din tufiș, se abătu din cale și căută să-și verse fuga pe margini. SADOVEANU, O. I 65. 5. Tranz. (Folosit și absolut) A vomita. Nu mîncase de două zile și totuși îi venea să verse. C. PETRESCU, C. V. 129. Am o cățea albă, Toată ziua aleargă Și tot urdă varsă (Coasa). GOROVEI, C. 112. ◊ Expr. A-și vărsa și mațele, se spune cînd cineva varsă foarte tare. A vărsa venin = a vărsa un lichid negru, fig. a se exprima despre cineva cu dușmănie, a vorbi cu ură. A-și vărsa veninul (sau focul) = a-și descărca sufletul, a-și destăinui ura sau amărăciunea, durerea. Pe prispa casei, nevasta lui Gavril Cojocarii, cu glas greu... își vărsa focul care o ardea la inimă. SADOVEANU, O. VII 354. Credea, bietul, că în mine a găsit un om, în inima căruia să-și poată vărsa focul și supărările. VLAHUȚĂ, O. A. 227. (Rar) A-și vărsa sufletul = a-și exprima sentimentele de dor, de duioșie. Începu să-și verse sufletul în o doină ce se pierdea in liniștea serii. SLAVICI, N. I 86. 6. Tranz. (Despre surse de lumină, de căldură etc.) A revărsa, a răspîndi (lumină, căldură). Focul se aprinse și vărsă o dungă lată de lumină în tufișuri. SADOVEANU, O. I 17. Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie. EMINESCU, O. I 130. Zamfira... se uita La cornul lunii ce se ivise Vărsînd pe frunte-i lumina sa. ALECSANDRI, P. I 19. ◊ (Prin analogie) Cînd [fata] ia brîul și se-ncinge Fața ei îi varsă sînge. HODOȘ, P. P. 48. 7. Tranz. (Învechit) A turna (un clopot, o statuie, un stîlp etc.). Acest turn îi vărsat în bronz. KOGĂLNICEANU, S. 82. Am vărsat și clopotul cel mare. La TDRG. II. Tranz. 1. A repartiza un ostaș la.o anumită unitate sau a-l trece dintr-o unitate în alta. L-a vărsat la artilerie. 2. A preda cuiva o sumă de bani sau obiecte de valoare (uneori pentru a achita o datorie). Vărsă în mîna starițului un pumn de bani de aur. NEGRUZZI, la CADE. Toată prada... fu vărsată în visteria țării. BĂLCESCU, O. II 260.
VĂRSARE, vărsări, s. f. Acțiunea de a (se) vărsa și rezultatul ei. 1. (În expr.) Vărsare de sînge = ucidere, tăiere, masacrare, măcelărire. Vreți vărsare de sînge? STANCU, D. 56. Nu dorim vărsare de sînge. REBREANU, R. II 235. S-a făcut nemaipomenită vărsare de sînge. CARAGIALE, O. III 194. 2. Locul unde se unesc două cursuri de apă; confluență. Trecem prin fața Izlazului, sat mare, frumos, aproape un orășel, așezat la vărsarea Oltului în Dunăre. VLAHUȚĂ, R. P. 17. 3. Faptul de a da afară pe gură alimente nedigerate; vomitare, vomare. Puțin de nu au leșinat, dacă nu s-ar fi ușurat prin vărsare. DRĂGHICI, R. 159. 4. Fig. (În expr.) Vărsare de ziuă = revărsatul zorilor. Vărsarea serii = înserare, amurg. Sub o rîpă stearpă... Cu vărsarea serii un strein sosi. BOLINTINEANU, O. 58.
vărsá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. vărs, 2 sg. verși, 3 vársă; conj. să vérse
vărsáre s. f., g.-d. art. vărsắrii; pl. vărsắri
vărsá vb., ind. prez. 1 sg. vărs, 2 sg. verși, 3 sg. și pl. vársă; conj. prez. 3 sg. și pl. vérse
vărsáre s. f., g.-d. art. vărsării; pl. vărsări
VĂRSÁ vb. 1. v. turna. 2. a răsturna. (A ~ paharul cu vin.) 3. a turna. (Afară ~ cu găleata.) 4. (înv.) a se scurge. (Nilul se ~ în mare.) 5. (MED.) v. vomita. 6. v. răspândi. 7. v. repartiza. 8. v. plăti.
VĂRSÁ vb. v. turna.
VĂRSÁRE s. 1. v. turnare. 2. răsturnare. (~ paharului cu vin.) 3. vărsat. (~ unui lichid din recipient.) 4. (reg.) scursură. (~ apei în Dunăre.) 5. v. vomitare. 6. v. repartizare. 7. v. plată.
vărsá (-s, át), vb.1. A turna. – 2. A împrăștia, a risipi. – 3. A arunca, a azvîrli. – 4. A da afară, a vomita. – 5. A pune un lichid în pahare. – 6. A difuza, a propaga, a răspîndi. – 7. A preda, a remite, a plăti. – 8. (Refl.) A-și duce apele într-o apă apă mai mare, a-și uni apele. 9. (Refl., rar) A ieși din albie, din matcă. – Mr. versu, virsare. Lat. vĕrsāre „a răsturna” (Diez, I, 442; Pușcariu 1861; REW 9252), cf. it. versare, prov. versar, fr. verser, cat., port. vessar, alb. veršoń (Philippide, II, 657). Evoluția semantică este deja romanică și pare normală, cf. iud. sp. arrebeser cu același sens, sp. revesar „a vomita”. Este de uz general (ALR, I, 145); sensul 7 este calc după fr. verser. Der. vărsat, s. n. (acțiunea de a vărsa; vomitare; înv., pustulă, bubuliță; variolă, varicelă), ultimele sensuri probabil pornind de la ideea de „împrăștiere”, cf. sp. derrame, bg. sipanica „variolă”, de la sipĭa „a vărsa” (bg. se poate explica prin rom., cf. Capidan, LL, I, 287), cuvînt de uz general (ALR, I, 117); vărsător, adj. (care varsă, care toarnă; s. m., semn de zodie); vărsătură, s. f. (faptul de a vărsa, ceea ce a fost vărsat, vomitat); vărsărie, s. f. (vărsare), cuvînt rar, creat de Negruzzi după apărie, ierbărie etc. (Tiktin); revărsa (mr. aruvisare, var. răvărsa, citată de Candrea, nu e atestată), vb. (a împrăștia, a răspîndi, a difuza, refl., a ieși din albie, a inunda; a se extinde, a invada, a ocupa), a cărui der. directă din lat. revĕrsāre (Pușcariu 1458; Papahagi, Analele Acad. Rom., XXIX, 209; REW 7272) nu este posibilă, căci v intervocalic trebuia să se piardă; vărsămînt, s. n. (plată a unei sume de bani), după fr. versement.
A VĂRSÁ vărs tranz. 1) (lichide, materiale pulverulente) A face să curgă prin răsturnarea unui recipient; a turna. ~ un pahar cu apă.~ lacrimi a plânge. 2) (alimente) A da afară din stomac pe gură; a vomita; a deborda. 3) (sume de bani) A depune pe un cont oarecare. 4) (surse de lumină, căldură etc.) A răspândi în toate direcțiile; a împrăștia; a risipi; a dispersa. 5) înv. A repartiza un militar la o unitate sau a-l transfera dintr-o unitate în alta. /<lat. versare
A SE VĂRSÁ se vársă intranz. 1) (despre ape curgătoare) A-și duce apele într-un alt râu, în mare etc. 2) A ieși din albie; a trece peste maluri; a irupe; a se revărsa. /<lat. versare
VĂRSÁRE ~ări f. 1) v. A VĂRSA și A SE VĂRSA.~ de sânge omor; ucidere în masă. 2) Loc unde se varsă o apă curgătoare. 3): ~ de ziuă dis-de-dimineață. ~area serii amurgire; înserare. /v. a (se) vărsa
vărsà v. (activ) 1. a răsturna și a face să curgă: a vărsat paharul; 2. a răspândi: tiranul a vărsat sânge nevinovat; 3. a depune o sumă într’o cassă: a vărsat bani; 4. (poetic) a revărsa: Doamna mărilor și a nopții varsă liniște și somn EM. (a nopții regină) varsă ’n calea noastră duioasa lumină AL.; 5. a vomita, a scoate prin gură: a vărsa sânge; 6. a scoate afară: Etna varsă flăcări; 7. fig. a descărca: a-și vărsa mânia, necazul ║ (reciproc) 1. a curge în, a se precipita (vorbind de cursuri de apă): Oltul se varsă în Dunăre; 2. (poetic) a năvăli în torente: mult se varsă Turcii pe acest pământ. [Lat. VERSARE, a întoarce, a clăti (spre a face să curgă); v. turnà].
vărsare f. 1. acțiunea de a (se) vărsa: vărsarea laptelui, vărsare de sânge; 2. (poetic) revărsare: ca vărsarea serei un străin sosi BOL.
vărs, a v. tr. (lat. versare, frecŭentativu luĭ vértere, versum, a întoarce, rut. versare, pv. versar, fr. verser. Vărs, verșĭ, varsă; să verse. V. vĭers). Împrăștiĭ răsturnînd vasu din nebăgare de samă: a vărsa vinu pe fața de masă, a vărsa paharu. Arunc (daŭ în colo) apa dintr’un vas orĭ făina (grăunțele ș. a.) dintr’un sac, torn, deșert: a vărsa ligheanu în găleată. Depun: a vărsa baniĭ la casierie. Cheltuĭesc mult: vizitatoriĭ străinĭ varsă banĭ în Elveția. Arunc, scot: vulcanul varsă foc, cenușă și lavă; tunurile varsă moarte. Daŭ afară pe gură (vomitez) mîncarea pe care stomahu n’o primește de greață orĭ de boală (trivial borăsc): bolnava a vărsat laptele. A-țĭ veni să-țĭ verșĭ mațele, a simți mare greață. Fig. Revărs, răspîndesc: a vărsa binefacerĭ, lumină, pace. Descarc: a-țĭ vărsa mînia pe cineva. V. refl. Curg în, mă scurg în: Siretu se varsă în Dunăre. Năvălesc în mare număr, mă revărs: infanteria se vărsa de pe dealurĭ. A vărsa sînge, 1. a ucide, 2. a tuși violent scoțînd flegmă cu sînge.
vărsáre f. Acțiunea de a vărsa. Revărsare. Locu unde un rîŭ se varsă: la vărsarea Oltuluĭ.
vărsa vb. v. TURNA.
VĂRSA vb. 1. a turna. (~ apa în lighean.) 2. a răsturna. (A ~ paharul.) 3. a turna. (Afară ~ cu găleata.) 4. (înv.) a se scurge. (Nilul se ~ în mare.) 5. (MED.) a deborda, a voma, a vomita, (pop.) a borî, a lepăda, (reg.) a oticni. (A ~ în avion.) 6. a (se) împrăștia, a (se) răspîndi, a (se) revărsa, a (se) risipi. (Soarele ~ o căldură plăcută.) 7. a repartiza, a trece. (L-a ~ la artilerie.) 8. a achita, a depune, a plăti. (A ~ în termen rata.)
VĂRSARE s. 1. turnare, turnat. (~ băuturii în pahare.) 2. răsturnare. (~ paharului cu vin.) 3. vărsat. (~ unui lichid din recipient.) 4. (reg.) scursură. (~ apei în Dunăre.) 5. (MED.) debordare, vomare, vomă, vomitare, (livr.) vomisment, (pop.) borîre, borît. (~ băuturii.) 6. repartizare, trecere. (~ lui la altă unitate.) 7. achitare, depunere, plată. (~ ratei în termen.)
SUNT LACRIMAE RERUM (lat.) ai de ce vărsa lacrimi (pentru lucrurile pe care le vezi) – Vergiliu, „Eneida”, I, 462. Exclamația lui Enea, care vede în Cartagina un șir de tablouri din Războiul troian.
a vărsa gușa expr. 1. (intl.) a denunța. 2. (intl.) a recunoaște fapta comisă. 3. a se confesa.
a-și vărsa fierea / veninul expr. a vorbi cu ură.
a-și vărsa focul expr. a-și destăinui durerea / mâhnirea / supărarea.
a-și vărsa oala expr. (deț.) a raporta, a informa, a pârî.
a-și vărsa și mațele expr. a vomita foarte mult.
fugi cu pianul, că se varsă clapele! expr. (iron.) pleacă!
s-a vărsat expr. 1. (d. o fază dintr-un meci de fotbal – în jargonul microbiștilor) s-a terminat fără modificarea scorului. 2. nu mai este de actualitate.

vărsare dex

Intrare: vărsa
vărsa verb grupa I conjugarea I
Intrare: vărsare
vărsare substantiv feminin