vîrtúte f. (lat. vĭrtus, virtútis, virtute, vitejie; pv. vertut, fr. vertu. La It., Cat., Sp., Pg. e neol.). Vechĭ. Rar azĭ. Tărie, putere, vigoare, forță fizică: ceteá maĭ cu vîrtute rugăcĭunile (Șez. 30, 199).