VÂNZÁRE, vânzări, s. f. 1. Acțiunea de a vinde și rezultatul ei; vindere. ◊ (Pop.) Vânzare bună! = urare făcută negustorului (sau vânzătorului) de către cumpărător, la plecarea acestuia dintr-o prăvălie. Vânzare silită = vânzare ordonată de autoritatea judiciară pentru datorii neachitate. ◊ Loc. adj. De vânzare = oferit spre vânzare, destinat vânzării, menit să fie vândut. 2. (Concr.) Ceea ce se vinde, obiectul care se vinde; marfa. 3. (Ec.) Procesul de schimb al unor mărfuri, corporale și necorporale, contra unei sume de bani, numită preț. 4. Fig. Trădare. – Vinde + suf. -are.

VÂNZÁRE, vânzări, s. f. 1. Acțiunea de a vinde și rezultatul ei; vindere. ◊ (Pop.) Vânzare bună! = urare făcută negustorului (sau vânzătorului) de către cumpărător, la plecarea acestuia dintr-o prăvălie. Vânzare silită = vânzare ordonată de autoritatea judiciară pentru datorii neachitate. ◊ Loc. adj. De vânzare = oferit spre vânzare, destinat vinderii, menit să fie vândut. 2. (Concr.) Ceea ce se vinde, obiectul care se vinde; marfă. 3. Trădare. – Vinde + suf. -are.

VÎNZÁRE, vînzări, s. f. 1. Acțiunea de a vinde și rezultatul ei; vindere. A pune în vînzare. ◊ (Popular) Vînzare bună, formulă de salut la plecarea dintr-o prăvălie. Vînzare bună și să, ne vedem cu bine. DUMITRIU, N. 232. Vînzare-cumpărare v. cumpărare. Vînzare silită = vînzare ordonată de autoritatea judiciară pentru datorii neachitate. ◊ Loc. adj. De vînzare = destinat vinderii, menit să fie vîndut. Văzînd cerbul... întrebă dacă-i este de vînzare. ISPIRESCU, L. 115. De vînzare ți-e găinușa ceea, măi băiete? – De vînzare, moșule. CREANGĂ, O. A. 61. Nu mi-e negrul de vînzare... Că-i voinic și-i pui de zmeu, Și-i fugar pe placul meu! ALECSANDRI, P. P. 105. 2. (Concretizat, rar) Ceea ce se vinde, obiect care se vinde; marfă. Mergea în piață și vedea vînzări, Pometuri, dulcețuri și alte mîncări. PANN, P. V. I 130. 3. Faptul de a săvîrși o trădare; trădare. Numai vînzarea răpune capetele crailor. SADOVEANU, O. VII 150. A fost un denunț sau așa ceva... – Iată bucureștenii dumneavoastră: vînzări peste vînzări! CAMIL PETRESCU, O. II 135. Samson vorbi cu glas adînc: «Știu bine Că-n sărutarea asta care-nșală Ai plănuit vânzarea criminală, Că voi cădea și voi muri prin tine». TOPÎRCEANU, P. 83.

vânzáre s. f., g.-d. art. vânzắrii; pl. vânzắri

vânzáre s. f., g.-d. art. vânzării; pl. vânzări

VÂNZÁRE s. 1. desfacere, plasare, vindere, (înv.) debit. (~ unei mărfi.) 2. dever, (pop. și fam.) alișveriș. (N-a prea avut ~ astăzi.) 3. v. trădare.

Vânzare ≠ cumpărare

vânzare f. 1. fapta de a vinde: o casă de vânzare; 2. fig. trădare pentru bani: suflet de vânzare. [Formă paralelă cu vindere (cf. crezare și credere)].

vînzáre f., pl. ărĭ (d. vînz). Cp. cu crezare, perzare). Acțiunea de a vinde. Fig. Trădare. A fi de vînzare, a fi destinat vinderiĭ: marfă, casă de vînzare. – În Serbia vinzare.

VÎNZARE s. 1. desfacere, plasare, (înv.) debit. (~ unei mărfi.) 2. dever, (pop. și fam.) alișveriș. (N-a prea avut ~ astăzi.) 3. trădare, (înv.) prodiție, prodosie. (~ de patrie.)