vânzătoare definitie

12 definiții pentru vânzătoare

VÂNZĂTÓR, -OÁRE, vânzători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană fizică sau juridică care vinde bunuri (ocazional sau permanent). ♦ Spec. Persoană care este angajată într-un magazin pentru a efectua vânzarea mărfurilor și pentru a servi clientela. ◊ Expr. (Ir.) Vânzător de piei de cloșcă = negustor fără marfă și fără capital. ♦ (Adjectival) Care este de vânzare, destinat vânzării, de vândut. ◊ Loc. vb. A face (un bun imobil) vânzător = a pune în vânzare, a vinde. 2. Fig. (Adesea adjectival) Trădător, înșelător. – Vinde + suf. -ător.
VÂNZĂTÓR, -OÁRE, vânzători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană fizică sau juridică care vinde ceva (ocazional sau permanent). ♦ Spec. Persoană care este angajată într-un magazin pentru a efectua vânzarea mărfurilor și pentru a servi clientela. ◊ Expr. (Ir.) Vânzător de piei de cloșcă = negustor fără marfă și fără capital. ♦ (Adjectival) Care este de vânzare, destinat vânzării, de vândut. ◊ Loc. vb. A face (un bun imobil) vânzător = a pune în vânzare, a vinde. 2. Fig. (Adesea adjectival) Trădător, înșelător. – Vinde + suf. -ător.
VÎNZĂTÓR, -OÁRE, vînzători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care vinde lucruri (ocazional sau permanent) sau care este angajată într-un magazin pentru a servi clientela. Sub cupolele reci ale dimineții... Vînzătorii de ziare te sună. DRAGOMIR, P. 11. Vînzătorul îi scoase o pereche de pantofi negri. MIHALE, O. 265. Îl știau vînzător undeva într-un magazin oarecare. SAHIA, N. 109. De s-ar vinde dor cu dor, Eu m-aș face vînzător. BIBICESCU, P. P. 15. ◊ (Ironic) Vînzător de piei de cloșcă = negustor fără marfă și fără capital. ♦ (Adjectival) Care este de vînzare, destinat vînzării, de vîndut. De-ar fi dorul vînzător, Eu m-aș face negustor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 92. De ți-e negrul vînzător, Eu îți sînt cumpărător. ALECSANDRI, P. P. 105. ◊ Expr. A face (un bun imobil) vînzător = a pune în vînzare, a vinde; a trece pe numele altuia. Îi ceru vechilului să-i facă hanul vînzător pe numele ei. CAMIL PETRESCU, O. II 292. 2. Trădător; înșelător. Cui i-e frică de război E liber de-a pleca-napoi, Iar cine-i vînzător vîndut Să iasă dintre noi! COȘBUC, P. I 258. Iată vînzătorii noștri! strigă Ion-vodă, poruncind ca toate focurile... să fie ațintate spre acea parte. HASDEU, I. V. 149. Fiți voi judecătoria! Spuneți: ce se cuvine Lui Despot ereticul, de țară vînzător! ALECSANDRI, T. II 192. ◊ (Adjectival) Am ajuns la întâia domnie a acestui om, mizerabil din toate punctele de vedere: lacom, prefăcut... și vînzător al sîngelui binefăcătorului și rudei sale. IORGA, L. I 103. (Fig.) El avea ochi vînzător, Avea grai lingușitor. ALECSANDRI, P. P. 216.
vânzătoáre s. f., g.-d. art. vânzătoárei; pl. vânzătoáre
vânzătoáre s. f., g.-d. art. vânzătoárei; pl. vânzătoáre
VÂNZĂTÓR adj., s. 1. adj., s. v. trădător. 2. s. iudă, trădător. (Ești un ~, amice!)
Vânzător ≠ cumpărător
VÂNZĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care se vinde; bun de vânzare. Marfă ~oare. /a vinde + suf. ~ător
VÂNZĂTÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. 1) Persoană specializată în vinderea mărfurilor (într-un magazin). ◊ ~ de piei de cloșcă negustor fără marfă și fără mijloace bănești. 2) și adverbial Persoană care săvârșește un act de trădare (în scopuri meschine); trădător. ~ de țară. /a vinde + suf. ~ător
vînzătór, -oáre s. Care vinde (în prăvălie saŭ aĭurea). Fig. Vechĭ. Trădător.
VÎNZĂTOR adj., s. 1. adj., s. trădător, (înv.) proditor, prodot. (~ de patrie.) 2. s. iudă, trădător. (Ești un ~, amice!)
vânzător de brașoave / de gogoși expr. mincinos, palavragiu.

vânzătoare dex

Intrare: vânzătoare
vânzătoare substantiv feminin admite vocativul